Sâmbătă, 26 mai a.c., pe Stadionul Municipal din orașul nostru, se va desfășura triunghiularul fotbalistic „Uniți pentru Mihai Neșu”. Este a doua ediție a evenimentului organizat de „Asociația George Ogăraru pentru cultură și sport”. Vor fi prezenți colegi și prieteni ai lui Mihăiță din diferite generații de mari fotbaliști ai țării noastre, dar și din străinătate.

Sumele care se vor strânge și cu acest prilej vor fi vărsate într-un fond pecuniar din care se vor sponsoriza necesitățile materiale și tratamentele medicale pentru copiii cu dizabilități, din păcate nu puțini, cărora societatea noastră încă nu le acordă atenția și sprijinul necesar. Familia Neșu a dat doi mari oameni și sportivi de excepție. Pe Neșu senior l-am cunoscut ca student. A fost un sportiv de bază al echipei Știința (Universitatea) Cluj și un student în medicină care și-a luat examenele prin efort intelectual propriu – așa cum se cerea la vremea respectivă. Sobru, calculat, muncitor – făcea parte dintr-o echipă a „Șepcilor roșii” care a scris istorie în anii ’60 ai secolului trecut. L-am reîntâlnit la Oradea, el medic specialist și încă fotbalist la „Crișana”, eu tânăr universitar la Institutul Pedagogic. În ultimii ani de viață îl întâlneam pe strada Universității, gânditor și puternic marcat de nedreptățile vieții.

Fiul său Mihăiță, ca sportiv a călcat pe urmele tatălui său, chiar depășindu-l în performanță: jucător la Steaua, om de bază în Naționala României, apreciat în campionatul Olandei într-o echipă de primă mână. Este un tânăr la fel de serios, sociabil, modest prin atitudini, de moralitate. Nu l-am cunoscut personal. Îl știu de la TV, din declarațiile echilibrate și cu conținut, de veritabil intelectual, date în presă ca sportiv, dar și acum ca tânăr care știe să lupte cu viața potrivnică și să ajute și pe alții. Aparține generației fiului meu, drept pentru care îl iubesc și mai mult.

Prin anii 2007-2008, fiind consilier local, m-am abținut „botezării” Stadionului Municipal cu numele lui Iuliu Bodola. Istoricului îi trebuie documente pentru a se putea pronunța tranșant și definitiv. Viceprimarul Mihai Groza a intuit că ceva nu este în regulă și a fost singurul consilier care a votat împotrivă. Indiscutabil, Bodola a fost un bun fotbalist al vremii sale. A făcut parte din Naționala României, dar și din cunoscuta CAO, campioană a două țări, în vremuri grave pentru Europa. Poziția mea se baza pe unele „zvonuri” cum că Iuliu Bodola ar fi avut niște simpatii politice de extremă dreaptă în anii 1940-1944. În ultimii ani aceste zvonuri s-au adeverit. Ele provin atât din presa centrală și locală din țara noastră, cât și din documente de arhivă. Ce i se impută lui Iuliu Bodola? Cotidienele orădene „Viața Nouă” (16 februarie 1945) și „Nepkarat” (nr.59/1945), alături de „Gazeta Sporturilor” din București (21 ianuarie 1946), vin cu date de „istorie orală” oferite de orădeni evrei, scăpați din lagărele naziste, care clamau atitudinea anisemită a marelui fotbalist. De asemenea, el ar fi fost colaborator al Gestapoului în anii 1940-1944. Pentru aceasta a fost recompensat material de temutul serviciu secret nazist. „Gazeta Sporturilor”, din 16 iulie 2014, relua acuzele din presa anilor 1945-1946 vis a vis de jocul duplicitar al lui Bodola.

Recent am cercetat o serie de documente din arhiva serviciilor secrete românești a anilor 1945-1963 (Serviciul Special de Informații, organizat de Eugen Cristescu în perioada Ion Antonescu care rezistă, desigur „democratizat”, până în 1951, apoi Securitatea populară), privind o serie de oameni politici din elita intelectuală interbelică de viața și activitatea cărora mă ocup ca cercetător. Cu această ocazie am discutat cu noua conducere CNSAS despre subiectul Iuliu Bodola. Se pare că agenții acoperiți ai Serviciului Special de Informații al României, lăsați în teritoriul românesc ocupat de Ungaria în 1940, au înaintat Centralei din București o serie de informații despre Bodola, dar și alți patrioți maghiari pronaziști (se pare și despre Francisc Ronay, etc).

Până când, sper, să vin cu documente de arhivă, care să întregească informațiile din presă și „istoria orală” a vremii, Consiliul Local Oradea ar putea repune în discuție titulatura stadionului, cu atât mai mult cu cât acesta este în administrarea sa.

A venera astăzi persoane cu atitudini prin care și-au manifestat disprețul față de drepturile omului, denunțându-i, umilindu-i, jefuindu-i de bunuri, trimițându-i la moarte, indiferent de vremurile în care trăiau, este un sacrilegiu fie și peste ani.

Oare Stadionul Municipal din urbea noastră nu ar putea purta numele familiei Neșu? PNL are majoritatea în CL Oradea. Ca partid democrat, cum se pretinde, nu poate accepta glorificarea numelor unor persoane care, fie și cu discreție, s-au dovedit antisemiți și antinaționali, gândindu-se la propriile și măruntele interese personale, trădându-și conaționalii!

P.S. Inițiatorii botezării stadionului cu numele „Iuliu Bodola” au fost consilierul UDMR Iulius Delorean (astăzi subprefect al județului Bihor) și consilierul județean Szabo Odon (astăzi deputat în Parlamentul României).