Democraţia noastră originală instaurată (în urma celor convenite de Gorbaciov şi Bush, cu prilejul întâlnirii din primele zile ale lui decembrie 1989 de la Malta) de către cei care, atunci, în acelaşi decembrie, au dorit să clădească "un socialism cu faţă umană" în România, a consacrat în multe împrejurări sintagme care aveau să revină obsesiv în momentele cele mai delicate în vorbirea celor mai mulţi dintre politicienii zilei. O astfel de construcţie sintactică este cea din titlul acestui comentariu. Petre Roman (cel care abia acum, după circa 17 ani, divorţând, reuşeşte să le dea satisfacţie celebrelor sale "fane" de la APACA - care nu voiau nici Kent şi nici valută…) a vrut să conecteze economia României direct la societatea post-industrială a mileniului III, dar n-a reuşit acest lucru, pentru că - deşi se afirmase ca intelectual politehnic de formaţie occidentală (doctor în mecanica fluidelor la Universitatea Paul Sabatier din Toulouse - Franţa) - i-a lipsit materia primă, în acest sens el susţinând că industria românească este - citez - "un morman de fiare vechi". Ion Iliescu, cel care l-a promovat pe "don Pedro", ar fi vrut şi el să facă mult mai multe lucruri bune pentru noi toţi, însă mereu îi tot puneau piedici, nu doar ţărăniştii şi alte elemente "de dreapta" (cum se exprima chiar el în vâltoarea mineriadelor din 1990-1991), ci şi "o anumită parte a presei". "Sistemul ticăloşit" este sintagma cea mai la îndemână pentru a autocaracteriza neputinţele oamenilor de stat desprinşi din sânul "Convenţiei Democratice" (care, iniţial, grupase 21 de entităţi distincte, partide şi ONG-uri, fiind sugestiv denumită "Cooperativa ALAIUL" de către unul din adversarii politici; iar în forma finală - cea "portocalie" - s-a limitat la două formaţiuni, care şi acelea s-au dovedit prea multe pentru orgoliile şi interesele reunite astfel). Cu sistemul ticăloşit s-a luptat Emil Constantinescu (cel cu barba albastră în ziua alegerilor generale din 2000 - după ce Faur Isaia din Timişoara îi adresase… direct în faţă, adică la obraz, un memoriu scris cu cerneală, dar fără a folosi hârtie). Lupta a fost grea. La un moment dat, autorul monumentalei (va rămâne sigur un monument, pentru că după cât este de interminabilă, nu cred s-o citească cineva vreodată de la cap la coadă) lucrări "Timpul dărâmării, timpul zidirii", a afirmat fără să clipească: "Gata, acum România este complet CORUPTĂ", cu satisfacţia omului care îşi făcuse datoria. Spunea lucrul acesta în direct, într-o transmisie televizată. Ne-am adus aminte atunci de "Titanic vals" al lui Tudor Muşatescu şi acel nefericit personaj împins să candideze de către "cucoanele familiei", care, la mitingul electoral îndemna alegătorii să nu-l voteze. "Geologul" însă a revenit, dând de înţeles că a vrut să spună că România este curată (cine putea să-l creadă?). Bravul luptător (care va rămâne în istorie ca fiind cel care a deschis balconul Pieţei Universităţii) avea să iasă din viaţa publică resemnat, susţinând că l-a învins… Securitatea!? Pe urmă, sistemul ticăloşit s-a regrupat, dându-i de lucru şi celui de-al doilea descălecat din sânul forţelor politice care (portocalii, de data aceasta) reprezentau Occidentul în România. Armele din lupta "binelui cu răul" (sau invers, nu e prea clar) nu sunt însă paloşul şi buzduganul din basmele copilăriei. Cum în jurul Luptătorului (apropiat al unui personaj care-şi arogă titulatura de "Războinic al Luminilor") roiesc reprezentante ale sexului frumos, sunt folosite mai mult merele Evei. Noi îi credem pe toţi. Facem însă următoarea conexiune: angajament - neputinţă - justificare şi ne găsim întrebând la modul cel mai serios posibil: Or fi bune orice explicaţii, oricât de naive, pentru a explica neputinţele celor aleşi în a-şi onora obligaţiile asumate în faţa celor pe care i-au convins să-i voteze?