"Referendumul" sau "testul" autonomiei secuilor este un bun prilej pentru radicalii maghiari să fie în centrul atenţiei, pentru o flotare logică a UDMR, pentru toate partidele să-şi exerseze naţionalismul, iar pentru preşedintele Băsescu să arate că este un român adevărat care apără statalitatea. Din când în când, radicalii maghiari, toleraţi cu un scop precis de către cei moderaţi, flutură cererea de autonomie a Ţinutului Secuiesc, scandalizând clasa politică românească, altfel obişnuită cu circ în fiecare zi. De fapt, profitând de faptul că alegerile pentru Parlamentul European se apropie şi sprijiniţi de dreapta politică din Ungaria, radicalii maghiari, care mai nou şi-au descoperit originile secuieşti, preferă să se joace cu chibriturile, fiind singurul mod de a se face vizibili, de a reaminti oamenilor că există şi de a câştiga capital electoral. Circarii de Dâmboviţa au şi folosit ocazia, reacţionând bezmetic, bucuroşi că au un alt scandal public prin care să îşi arate potenţele naţionaliste la posturile de televiziune. Lideri ai unei ţări abia intrată în UE, preşedintele Băsescu, premierul Tăriceanu, şefi de pe la liberali, democraţi, social-democraţi, conservatori, de la noul PLD şi resuscitatul PNŢCD s-au grăbit să spună că referendumul este ilegal şi să-şi dea cu părerea în legătură cu felul în care ar trebui să acţioneze instituţiile statului, enervându-l la culme, post-factum, până şi pe calculatul şi sobrul ministru de Interne, Vasile Blaga. Precaut şi pregătit politic, liderul UDMR Marko Bela a spus că Uniunea nu este de acord cu referendumul, pe care-l consideră un simplu sondaj de opinie inutil, dar nu ilegal. De-a lungul timpului, preşedintele UDMR nu a fost niciodată de acord cu stilul radicalilor maghiari, dar nici nu a respins ferm acţiunile acestora, pentru că a avut şi va avea nevoie de votul tuturor maghiarilor pentru alegeri, primele dintre acestea fiind euroalegerile. “Noi, din când în când, reinventăm roata”, explica poetul Marko Bela unui ziarist nedumerit de faptul că, în ultima vreme, se tot vorbeşte despre autonomia teritorială. Spre deosebire de radicalii maghiari, Marko Bela a spus, însă, că atât autonomia teritorială, cât şi celelalte deziderate ale maghiarilor nu se pot realiza decât prin înţelegeri cu partidele româneşti şi cu ajutorul “instrumentelor parlamentare”. O atitudine cât se poate de sănătoasă pentru liderii UDMR, obişnuiţi ai tuturor guvernărilor, indiferent de doctrină şi de interese. Adică, autonomie teritorială va fi doar dacă există voinţă politică. Şi voinţă politică pentru autonomie teritorială din partea partidelor româneşti nu va fi niciodată. Dacă, prin absurd, de mâine toate partidele politice ar fi de acord cu autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, cei debusolaţi ar fi tocmai locuitorii acestui ţinut, care habar nu ar avea ce să facă cu această nouă formă de libertate. Într-o ţară proaspăt intrată în UE, într-o Europă ce se vrea unită, autonomia Ţinutului Secuiesc pare un lucru aberant, menit să dea subiect de discuţie celor care nu au ce povesti. Autonomia Tirolului şi a Ţării bascilor, atât de invocate de radicalii maghiari, sunt doar excepţiile care confirmă regula. Europa vrea să devină o sumă de autonomii, dar nu neapărat pe criterii etnice, ci mai mult pe criterii economice şi culturale. Nimeni nu mai are nevoie azi de un Kosovo, care a rămas o problemă internaţională nerezolvată şi tocmai în aceste zile e în fierbere. În plus, povestea reinventată a autonomiei secuilor creează un teren propice preşedintelui Băsescu, pentru a distrage atenţia de la demersurile obsesive ale opoziţiei de suspendare din funcţie şi de la altă obsesie, de data aceasta a primului om în stat, de a deveni un factotum. Naţionalismul agresiv şi prost înţeles mai lipsea dintr-o ţară în care unii se cred “Războinicii Luminii”, premierul şi preşedintele corespondează prin bileţele văzute de tinere blonde, iar scandalurile se ţin lanţ, indiferent de temă.