În vremuri grele din istoria îndepărtată (vremuri de bejenie), când populaţiile migratoare (barbarii - cum au intrat în conştiinţa orală a poporului român) le cotropeau pământurile, stămoşii noştri pârjoleau lanurile cu grâne, otrăveau fântânile, îşi îngropau la loc ferit şi numai de ei ştiut bunurile de preţ, iar apoi, luându-şi cu ei femeile şi copiii, se retrăgeau în munţi, aşteptând trecerea pericolului. Mi-am adus aminte de aceste lucruri, urmărind un mare număr de reportaje televizate despre modul cum şi-a petrecut familia prezidenţială ultimele două weekend-uri. Trebuie să fie o senzaţie deosebită să aluneci cu mai multe zeci de kilometri la oră pe zăpada imaculată, respirând aerul tare de munte. Eu personal n-am înţeles de ce într-o familie care se vrea model, fiecare membru trebuie să "se dea" cu propriul snow-mobile? Îmi aduc aminte de lacrimile din ochii fostului primar general al Bucureştilor, când oficia cununia fiicei sale, care n-au fost de bun augur, căci vraja căsătoriei s-a spulberat după circa doi ani printr-un banal divorţ. Aceiaşi ochi şi aceleaşi lacrimi ne-au umplut … televizoarele de emoţie prin februarie 2004, când - la o conferinţă de presă pregătită, deci nu la un eveniment ad-hoc - ni s-a transmis că, din motive de sănătate, renumitul "Stolo" (cum se "intitulase" el însuşi în campaniile electorale din 2000) nu mai poate candida, trebuind "să se sacrifice" altcineva pentru acest nobil scop. Care este oare legătura între cele două împrejurări aparent diferite mai sus relatate? Tot înţelepciunea populară, în speţă folclorul urban modern, sintetizat în celebra zicătoare: "Cu televizoru’/ Aţi minţit poporu!", ne ajută să înţelegem. Cu rare, dar semnificative excepţii, dezbaterile televizate din ultimele zile vor parcă să ne inoculeze convingerea că "forţele răului" (un neinspirat "fost tehnocrat" foloseşte foarte frecvent titulatura de "Patrulaterul negru", vorbind despre aceleaşi forţe politice pe care "colegii de ideologie" ai acestuia le denumeau "Patrulaterul roşu". Oare schimbarea culorii se datorează faptului că de acolo au plecat Valeriu Tabără, Virgil Măgureanu şi acoliţii acestora sau aceştia şi alţi "întelectuali fini" sunt atât de marcaţi de lectura romanului "Le Rouge et le Noir" de Stendhal, precum înţeleptul Gigi Becali de "Cavalerul Luminii"?) atentează la tot ce este mai bun în societatea românească, la preşedinte şi apropiaţii lui. Motiv pentru care şeful statului îşi ia iubita soţie şi fiicele şi se retrag în munţi, trimiţându-şi intelectualii fideli nu să otrăvească fântânile şi să pârjolească lanurile, ci să înfiereze "forţele răului" şi să tragă "un semnal de alarmă" asupra pericolului ce pândeşte societatea democratică românească şi, de ce nu, "întreg mapamondul globului pământesc"! Citeam deunăzi, în colecţia cotidianului "Independent" din noiembrie 2004, o scrisoare deschisă a unui important om politic bihorean, prin care acesta îşi exprima nemulţumirea faţă de cel care îl eliminase de pe lista de candidaţi a Coaliţiei Portocalii. Păi să facă bine să treacă şi el de partea Patrulaterului (chit că o să-l pună în dificultate pe domnul … cu hotelul de pe pârtia de la Predeal, căci o să trebuiască să vorbească despre "cincilater", neputând să folosească brand-ul "Pentagon", pentru că ar putea fi pus să plătească daune către instituţia notorie omonimă) că doar nu suntem în Bangladesh? Ciudat se mai învrăjbesc apele în politica românească! Fiindcă tot vorbeam de "Stolo", haideţi să ne amintim câteva lucruri din istoria apropiată a României. Tehnocratul Stolojan este cel care a preluat frâiele Guvernului în 1991, după ce, sub preşedinţia lui Ion Iliescu, Petre Roman a fost îndepărtat sub presiunea minerilor. După stagiul la FMI (când a "pus pe roate" economia Moldovei), acelaşi personaj s-a regăsit în grupul de personalităţi care îl sprijineau pe Ion Iliescu în campania pentru Preşedinţia României. A lucrat apoi în solda miliardarului Tofan. A revenit în politică, candidând el însuşi la Preşedinţie în 2000 şi (dacă nu era acea lacrimogenă conferinţa de presă) se părea că va candida şi în 2004. Dar … trăim în România!!! Acestea fiind zise, ce ne rămâne de făcut: Ne retragem în munţi sau emigrăm în Congo? Eu sunt dintre aceia care vor rămâne pe loc, căci mai avem atâtea de făcut, chiar dacă am trăit deja să ne vedem cu ochii visul aderării la Europa.