Dacă parlamentarii au consacrat Revoluţiei, ca de obicei, o şedinţă solemnă care i-a plictisit de moarte pe puţinii revoluţionari prezenţi în sală, iar premierul s-a mărginit să remarce că îşi prezintă raportul privind pregătirea aderării la Uniunea Europeană "în ziua în care Parlamentul României marchează revoluţia din decembrie 1989", Cotroceniul a ignorat complet evenimentul. Este adevărat că Traian Băsescu s-a aflat două zile în Regatul Haşemit al Iordaniei, după care s-a dus, pentru încă două zile, la militarii români din Irak şi Afganistan, dar putea să strecoare o referinţă cât de mică la Revoluţie în apariţiile sale publice, dintre care una pentru a-şi primi premiul de cel mai bun politician al anului 2005. De fapt, preşedintele nu a făcut acest lucru pentru că Revoluţia din decembrie 1989 nu reprezintă un punct esenţial de reper al existenţei sale, lucru demonstrat de refuzul său de a condamna comunismul, dar mai ales de modul în care şi-a justificat acest refuz. Iată explicaţia oferită de preşedinte într-un interviu publicat în luna iulie în “Revista 22”: "Doamnă, şi eu am trăit tot în perioada aceea, a comunismului. E adevărat, în anii ‘50, nu mă născusem la început, ci mai târziu şi eram prea mic să pricep ceva. Dar eram suficient de mare ca să ştiu şi despre lipsa de alimente, şi despre lipsa căldurii, a energiei electrice, şi despre tot felul de privaţiuni şi în zona culturală, şi în viaţa socială, pe care sistemul comunist «le-a oferit» românilor. Dar, plecând de la ce simt eu ca cetăţean al României şi ce am simţit până în 1989, eu ca preşedinte nu mă pot duce să condamn comunismul." În discursul preşedintelui referinţa la 1989 este strict cronologică şi marchează doar graniţa dintre comunism şi tranziţie, fără a avea altă semnificaţie. În plus, nici un document realizat de orice comisie imaginabilă nu poate fi mai relevant decât simpla existenţă a troiţei din Piaţa Universităţii. Preşedintele pare să ignore faptul că numai în timpul Revoluţiei au murit pentru libertate 1.104 de oameni şi au fost răniţi 3.352 şi că îşi datorează funcţia în stat jertfei unor oameni care au condamnat comunismul în România. În 28, 29, şi 30 noiembrie în Monitorul Oficial al României au fost publicate o serie de decrete prin care erau decoraţi membrii ai tuturor serviciilor secrete din România. Potrivit acestor decrete, "pe data de 1 decembrie 2005 se conferă Semnul onorific În Serviciul Patriei, pentru 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, pentru rezultate meritorii în îndeplinirea atribuţiilor şi în pregătirea profesională, ofiţerilor prevăzuţi în anexa nr. 3". Anexele nu au fost publicate, urmând să fie comunicate instituţiilor interesate. Preşedintele Băsescu nu a făcut un gest similar în privinţa revoluţionarilor, aşa cum procedau predecesorii săi. Băsescu este primul preşedinte care nu are nici o legătură cu Revoluţia. Dacă predecesorul său, Ion Iliescu, a fost o "emanaţie" a Revoluţiei, iar Emil Constantinescu a promis, după ce a fost ales, că va face lumină în evenimentele din decembrie 1989, fără a avea un rezultat notabil, Traian Băsescu nici măcar nu aminteşte în vreun fel de aceste evenimente. Băsescu are alte priorităţi, ca de altfel mulţi dintre cei cărora Revoluţia le-a oferit o altă şansă, ca şi cei născuţi după 1989. Că au fost comunişti sau nu, pe ei nu îi mai interesează momentul decembrie 1989. Preşedintele Băsescu se întreba retoric în timpul ultimei confruntări televizate din campania electorală din 2004 de ce sunt blestemaţi românii să aleagă între doi comunişti, adică între el însuşi şi Adrian Năstase. Deşi Năstase a rămas fără replică, iar Băsescu a mai câştigat un punct la imagine pe ultima sută de metri a alegerilor prezidenţiale, nimeni nu l-a luat atunci în serios pe actualul şef al statului.