Cazanul cu mămăligă al politicii locale a dat în clocot, după ce Ilie Bolojan a schimbat macazul spre Consiliul Judeţean. Nici nu avea unde, căci macazul spre capitală şi politica mare e niţel blocat, de aceea, e de mirare cum impiegaţii de altă culoare politică din gara prăfuită de pe Peţa au rămas cu gura căscată de oroare.

Puţini oameni învaţă din propriile greşeli, foarte puţini din ale altora şi aproape nimeni din cele ale trecutului. Fie pentru că generaţiile intră deseori în conflict şi au memorie scurtă, dar mai degrabă pentru că aşa sunt croiţi oamenii: ei ştiu ce-i mai bine pentru ei şi trebuie să dea singuri cu capul în pragul uşii, după ce s-au buşit la nas, deşi există întotdeauna cineva care să-i atenţioneze că se vor împiedica de greblă. De aici provin expresii adevărate precum „istoria se repetă”, „n-au învăţat din greşelile trecutului” sau partidele politice nu sunt sinonime cu interesul public.

Acelor cititori foarte inteligenţi, dar puţin mai uituci, le reamintesc faptul că partidele politice sunt entităţi juridice de drept privat, în care se coalizează indivizi diferiţi, din medii diferite, cu calităţi şi principii discutabile, care pot avea un scop comun, dar şi alte interese divergente. Partidele sunt diferite şi, în tradiţia locului, după chipul şi asemănarea liderului suprem – o altă moştenire cu rădăcini în timpurile lui Vodă Lăcustă şi Moş Ioan Roată. Toate partidele urmăresc însă un singur scop: să ajungă la guvernare, acesta este ţelul lor suprem. Pentru asta, în democraţie, trebuie să convingă alegătorii să le acorde votul. Teoretic, membrii unui partid vor reuşi să obţină în mod repetat acel vot, în cicluri electorale, dacă fac dovada unei bune administrări a interesului public, dacă nu, partidele lor vor fi condamnate, mai devreme sau mai târziu, la dispariţie.

Fiecare entitate de drept privat numită partid politic care ajunge să guverneze va încerca pe toate căile, uneori ilicite, să rămână la putere. Prin urmare, va încerca să-şi maximizeze şansele prin folosirea unor lideri locomotivă, promisiuni poleite pentru creduli, mită electorală şi, culmea, prin realizări evidente. Şi, într-o ţară căreia îi crapă buza după drumuri, poduri, curăţenie, locuri de muncă şi legalitate, realizările sunt arma supremă cu care un partid politic se poate permanentiza câteva mandate bune la guvernare. Cele trei mandate ale lui Ilie Bolojan la Primăria Oradea sunt cel mai la îndemână exemplu, iar cine se îndoieşte că nu ar mai fi putut obţine cu uşurinţă încă unul poate fi numit, cu blândeţe, naiv incurabil.

Nervozitatea de-a dreptul isterică cu care a fost întâmpinată această candidatură de către alţi politicieni locali demonstrează că mişcarea liberalilor bihoreni şi-a atins ţinta, iar catalogarea acesteia ca un pas spre „dictatură locală” este tragi-comică. În fond, dacă PSD sau UDMR ar avea posibilitatea să conducă în acelaşi timp atât Consiliul Judeţean, cât şi Primăria Oradea, credeţi că ar refuza ori ar fi ilegal?!

Dacă la nivelul judeţului va urma o distrugere creatoare, la Primăria Oradea se iveşte o şansă nesperată pentru noile formaţiuni politice care au prins cheag în ultima vreme. Cei de la Alianţa USR PLUS pot prinde câteva mandate de consilier şi depinde doar de ei cum vor fructifica această oportunitate. Vor conlucra cu liberalii, după modelul nu prea fericit de la Bucureşti, sau vor împărţi o opoziţie greu suportabilă, tot pentru ei, cu PSD şi UDMR.

Românii sunt cei mai deştepţi oameni din univers atunci când bunul Dumnezeu le dă mintea de pe urmă. Numai că nu au ţinere de minte şi parcă sunt condamnaţi să repete greşelile trecutului. Sau poate că nu...