De la "măi, animalule" la "bă, găozarule" «Oamenii politici sunt buni, frumoşi şi deştepţi, nu fac greşeli, nu mint, nu fură. Sunt un exemplu de urmat pentru toţi cetăţenii patriei, de la vlădică până la opincă». Astfel de vorbe le-ar plăcea politicienilor să le gâdile orgoliul în fiecare dimineaţă, rostite la jurnalele televiziunilor şi posturilor de radio, scrise în paginile cotidianelor. Şi aşa ar fi şi corect, pentru că ei asudă zi şi noapte pentru propăşirea patriei. Iar, deşi singura lor grijă este să asigure bunăstarea ţării şi a cetăţenilor ei, impertinenţii de ziarişti nu le recunosc meritele şi îndrăznesc să îi critice. Când nu mai suportă atâta neobrăzare, bravii bărbaţi de stat izbucnesc şi spun pe româneşte ce cred despre jurnalişti şi presă. De la celebrul "Măi, animalule!" spus cu năduf de Ion Iliescu în tulburii ani de după 1990, negat şi interpretat ulterior în diferite moduri de fostul preşedinte, multe cuvinte "amicale" le-au fost adresate ziariştilor de politicienii de frunte ai ţării. Nimic nu egalase însă până acum apelativul formulat de fostul prim-secretar comunist, cum niciun politician român nu reuşise până de curând să ajungă la nivelul tovarăşului Iliescu în materie de politică. Fostul comandant de navă Traian Băsescu a reuşit însă să recupereze, astfel că în 2004 a ajuns la cârma ţării, iar de atunci şi-a dovedit de multe ori calităţile de campion pe tabla de şah a politicii dâmboviţene. El excelează şi la muştruluirea adversarilor şi chiar a partenerilor politici de ocazie. O fostă colegă de partid a fost trimisă nici mai mult nici mai puţin decât pe "şoseaua de centură a politicii" de Băsescu. Nici relaţia sa cu jurnaliştii nu a fost niciodată amicală, iar preşedintele "jucător" şi-a ieşit de câteva ori din pepeni. De altfel, nu de puţine ori, întâiul om în stat nu şi-a găsit o ocupaţie mai importantă decât să sune în direct la televiziuni pentru a se ciondăni cu realizatorii şi invitaţii talk-show-urilor şi chiar să scrie pe forumurile ziarelor. Până acum Traian Băsescu nu ajunsese, cel puţin public, la cuvinte grele. Ieri, însă, după banala ceremonie de instalare a PSD-istului George Maior în fruntea spionilor români, şeful statului le-a transmis noului şi fostului director al SRI cugetările sale despre un ziarist care îndrăznise să-l întrebe dacă se poate spune că în prezent nu mai sunt foşti ofiţeri de securitate în SRI. "Câte un găozar de ăsta crede că ne poate întinde capcane în modul ăsta", le-a spus Băsescu lui George Maior şi Radu Timofte, fără să ştie că în spatele său se aflau trei jurnalişti, între care şi ziaristul vizat. La intervenţia ziaristului: "Generoasă remarcă, domnule preşedinte!", şeful statului a răspuns: "Altă remarcă nu am să vă fac". Nici la mai bine de 16 ani de la Revoluţie şi la mai puţin de 100 de zile de intrarea în "restaurantul de cinci stele" (care este Uniunea Europeană în opinia preşedintelui), pe plaiurile mioritice politicienii nu s-au obişnuit că rolul presei este de a fi critică la adresa lor, în special a celor care se află la putere şi administrează ţara. Liderii politici români încurajează spiritul critic al presei doar atunci când sunt în opoziţie. A doua zi după ce au câştigat alegerile văd în ziarişti principalul inamic, îşi schimbă numerele de telefon, antrenează SPP-iştii să-i ţină la distanţă pe jurnalişti şi să-i închidă în "ţarcuri". Când toate aceste măsuri preventive nu dau roade, demnitarii ţării se enervează, ţipă, acuză presa de atitudine tendenţioasă, iar în final ajung la injurii. Politicienii sunt, de altfel, reprezentanţii societăţii. Cum societatea românească nu a reuşit încă să se desprindă decât superficial de mentalitatea comunistă, nici politicienii români nu fac excepţie. Ei ar fi mulţumiţi dacă presa românească liberă ar cânta în cor de dimineaţă până seara ode la adresa conducătorilor iubiţi. Domnilor politicieni, vremea cântărilor a trecut. Dacă vreţi să vă mai mângâiaţi sufletul, puteţi să vizionaţi înregistrările telejurnalelor unicei televiziuni din perioada comunistă.