După o lungă aşteptare, 20 de familii care au fost evacuate din imobilele retrocedate foştilor proprietari au intrat astăzi în posesia cheilor noilor apartamente situate în blocurile ANL de pe Bulevardul Decebal, respectiv Ştefan cel Mare.
Luaţi pe nepregătite

La finele anului trecut AIO a organizat o sesiune de depunere de dosare pentru chiriaşii evacuaţi din imobilele retrocedate foştilor proprietari. Au fost înregistrate 142 de solicitări, însă doar pentru 20 de solicitanţi, care au obţinut punctajul maxim, s-a identificat câte un apartament ANL. Conform informaţiilor oferite de reprezentanţii Primăriei, în blocul de pe Decebal au fost repartizate 16 familii, iar pe Ştefan cel Mare - 4, în total 50 de persoane. În timp ce conducerea Primăriei Oradea nu reuşeşte să găsească soluţii pentru construcţia de noi apartamente, numărul chiriaşilor evacuaţi este în creştere. "Aproape 60 de familii au deja sentinţe definitive şi irevocabile de evacuare, iar alte 120 urmează să primească sentinţele de evacuare. Capacitatea noastră de a oferi locuinţe este foarte redusă. Din fondul nostru locativ putem să eliberăm apartamente doar în cazul decesului sau al evacuării pentru neplată a chiriaşului. Intenţionăm să ridicăm noi blocuri ANL pe Calea Aradului, unde 20% dintre apartamente trebuie puse la dispoziţia persoanelor evacuate", a declarat viceprimarul Biro Rozalia.


O chirie suportabilă
Pentru noii chiriaşi ai apartamentelor ANL s-a stabilit şi o chirie de 130 lei pentru un apartament cu două camere, respectiv 80 lei pentru o cameră. O sumă modică în comparaţie cu chiriile pe care familiile respective au fost nevoite să le achite pe piaţa liberă. "Anul trecut am fost evacuată din apartamentul cu o cameră din Parcul Petofi. Am fost nevoită să plătesc lunar o chirie de 50 euro. Mă bucur că s-a rezolvat această problemă locativă", a declarat Balint Erzsebet. O altă familie care a fost evacuată în 2003 plătea lunar o chirie de 100 euro. "Am fost evacuată de fostul proprietar care mi-a aruncat în 2003 toate lucrurile în stradă", a declarat Luminiţa Vidican.


Bucurie de scurtă durată
Din păcate, pentru unii dintre noii chiriaşi bucuria nu a fost deplină. Când au intrat în apartamente au avut parte de o surpriză nu tocmai plăcută: pereţii exteriori erau plini de igrasie. Prezentă la înmânarea cheilor, viceprimarul Biro Rozalia a fost surprinsă să afle că unele dintre apartamente au astfel de probleme, în timp ce funcţionarii AIO dădeau vina unii pe alţii, conştienţi că şi ei au o parte din vină, pentru că nu au constatat la timp aceste nereguli. Din păcate, apariţia infiltraţiilor nu este singura problemă. Funcţionarii AIO recunosc că s-au confruntat şi cu problema spargerii unor conducte de apă caldă.
Antreprenorul ridică din umeri
Contactat telefonic, Ioan Mintaş, directorul CIAC, firma care a executat lucrările, spune că problema conductelor sparte este din cauză că punctul termic nu e prevăzut cu un automatizor care să regleze temperatura apei calde. "Conductele de agent termic sau apă caldă nu sunt prevăzute să reziste la temperatura furnizată de CET. Trebuia să montăm un automatizor la punctul termic, însă acest lucru nu a fost prevăzut în proiect. I-am înştiinţat în repetate rânduri pe funcţionarii AIO despre iminenţa apariţiei unor fisuri la conducte, însă nu s-a făcut nimic", a precizat Ioan Mintaş.
 

Referitor la apariţia infiltraţiilor din pereţi, angajaţii AIO spun că acest lucru s-a datorat, în cazul apartamentului nr. 11 zăpezii acumulate în balconul de la etajul superior.