Lucrări neautorizate la parterul blocului C 85 din str. Sf. Apostol Andrei?
Suntem cetăţeni ai municipiului Oradea, proprietari de apartamente în blocul C 85 din str. Sf. Apostol Andrei nr. 69 (fostă str. Progresului). Cazul pe care dorim să vi-l prezentăm se referă la transformarea spaţiilor de locuit de la parterurile blocurilor în spaţii comerciale fără să se respecte prevederile Legii nr. 50/1991 cu privire la autorizarea de transformare a spaţiului.
Blocul C 85 din str. Sf. Apostol Andrei nr. 69 a fost dat în folosinţă în anul 1987, iar în anul 1990 locatarii au cumpărat apartamentele, devenind proprietari. În anul 1990, proprietarul ap. nr. 1 de la parter, Avram Marius, solicita locatarilor acordul pentru a deschide în una din camerele apartamentului un "ABC" cu acces din exteriorul casei scării, folosind scările de la intrarea principală. Proprietarul a folosit în continuare celelalte trei camere rămase drept locuinţă. În anul 1996, acesta desfiinţează magazinul şi locuieşte în continuare în toate cele patru camere. În anul 2005, domnul Avram Marius vinde apartamentul domnului Dozsa Arpad. Aici apare necazul, căci o dată cu apartamentul vinde şi tabelul cu acceptul locatarilor dat pentru funcţionarea unui magazin tip "ABC". Pentru acest gest, noi, cei rămaşi în acest bloc, foştii lui vecini, dorim să-i "mulţumim" public pentru problemele cu care ne confruntăm azi cu noul proprietar. Dorim să le amintim celor doi, fostul şi actualul proprietar, că trei din cei care au semnat în 1990 au decedat, iar alţi trei au vândut şi nu mai sunt proprietari de apartamente în acest bloc. Noul proprietar, Dozsa Arpad, sub paravanul firmei "Prod Com Do-Do Impex SRL Oradea", întocmeşte un proiect de transformare a spaţiului de locuit în spaţiu comercial (florărie).
Prin Certificatul de urbanism, Primăria municipiului solicită proprietarului să prezinte acordul scris al asociaţiei de proprietari, precum şi acordul sub semnătură al tuturor proprietarilor de apartamente. Acest acord de la locatari şi asociaţie nu l-a obţinut şi, deci, nu are avizul favorabil de transformare a spaţiului de locuit în spaţiu comercial.
Noul proprietar, Dozsa Arpad, solicită la Primăria municipiului autorizaţie de construcţie pentru transformarea spaţiului în spaţiu comercial, depunând la dosar tabelul cu semnături din 1990, dat pentru un "ABC" pe numele lui Avram Marius, fără să obţină acordul Asociaţiei de proprietari "Scorilo 21" Oradea. Pe baza acestui tabel din 1990, Primăria municipiului eliberează autorizaţie de construcţie pentru schimbarea destinaţiei spaţiului. Noi, proprietarii de apartamente din acest bloc, nu ştim nici azi ce se preconizează să se comercializeze în acest spaţiu, mai ales că geamurile sunt din sticlă mată.
Am solicitat, în scris, Primăriei municipiului, să oprească execuţia lucrărilor de transformare (nr. de intrare 101.314/2.06.2006), dar lucrările continuă într-un ritm foarte alert. Dorim să-l atenţionăm pe domnul Dozsa Arpad să nu se folosească de un tabel cu semnături de la proprietari care au decedat sau nu mai sunt proprietari de apartamente în acest bloc. Dacă Primăria municipiului a fost păcălită cu acel tabel depus la dosar şi a autorizat lucrările, noi rugăm această instituţie să dispună oprirea lucrărilor, cât mai repede posibil. De asemenea, domnului Dozsa Arpad dorim să îi transmitem următoarele: să nu mai ameninţe şeful de scară cu trimiterea lui în judecată, mai bine să ne dea în judecată pe toţi cei care am semnat tabelul şi îi cerem să respecte Legea nr. 50/1991; dacă este sincer, să depună la asociaţie (Scorilo 21), în scris, o cerere cu ce doreşte să facă şi va avea înţelegere de la vecinii din acest bloc; dacă nu vom avea altă cale de rezolvare a situaţiei, vom apela la instanţa de contencios administrativ pentru anularea acestei autorizaţii de construcţii.
Rugăm încă o dată Primăria municipiului Oradea să oprească imediat continuarea lucrărilor de transformare a spaţiului de la ap. 1, bl. C 85. Această autorizaţie de construcţie a fost eliberată fără să existe la dosar acordul Asociaţiei şi acordul proprietarilor de apartamente.
Susţinem acest demers, cât şi cererile depuse la primărie, anexând alăturat tabelul cu semnăturile locatarilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.