Este foarte clar că în lumea superspecializată de astăzi sunt foarte puțini oameni care se pricep la toate. Cei care au un dram de inteligență, atunci când nu înțeleg ceva, fie se informează, fie, dacă nu îi afectează prea mult, ignoră, dar niciodată nu dau lecții, nu se comportă ca și cum ar ști. Mai ales atunci când au în jur armate de sfătuitori, cum este cazul Guvernului.

 

Ce se întâmplă de câteva zile la cârma țării, declarațiile și pozițiile politice ale actorilor principali, poate duce doar la două concluzii, oamenii aceia fie sunt niște analfabeți în cunoașterea realităților economice, fie niște ticăloși. A-i face analfabeți este, de fapt, un semn de îngăduință pentru că nu vorbim de barmanița de la birtul din sat, vorbim de oameni care, chiar dacă nu cunosc lucrurile, pot întreba, își pot angaja economiști sau îi pot asculta pe cei pe care îi au. Mai aproape de adevăr ar putea fi faptul că sunt niște oameni fără coloană care nu își asumă niciodată greșelile comise, care găsesc mereu țapi ispășitori. Cum am putea interpreta altfel faptul că un om cu cifrele în mână, care trăiește în aceeași realitate cu noi, poate minți în așa hal?

Așa cum explica un economist, fost rector al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, ROBOR-ul este un indice rezultat din media nivelului dobânzilor la care băncile se împrumută între ele. Toate companiile de stat au fost silite să plătească bugetului de stat dividende la jumătatea anului, pentru că Guvernul nu avea cu ce acoperi salariile şi pensiile crescute peste noapte. Acei bani nu sunt ţinuţi în biroul directorului de companie, într-un seif sau în dulap, ci provin din piaţă, au fost traşi de la bănci, care au rămas, astfel, fără lichidităţi, așa că au crescut dobânzile. E vorba de cerere şi ofertă.

„Zilnic, Ministerul Finanţelor se împrumută de la aceleaşi bănci comerciale pe care dumneavoastră, domnule Tudose, le asemănaţi cu tâlharul Terente. Dar fără banii lor nu aţi avea cu ce plăti nici apa minerală de pe masa de şedinţe a guvernului! Aţi mărit salariile fără a avea din ce să le susţineți, aţi introdus supraacciza la carburanţi. Toate acestea se traduc în inflaţie. Dacă inflaţia creşte, creşte şi ROBOR-ul. Un lucru pe care l-aţi fi putut afla întrebând orice student de la Economie, dacă pe sutele de consilieri personali şi din ministere nu îi întreabă nimeni nimic!”, a explicat Dumitru Oprea, fost reprezentant al României în Parlamentul European.

În concluzie, indiferent de minciunile și încercările de manipulare ale uvernanţilor, valul de scumpiri care se prefigurează sau care ne-a atins deja (6% la gaze, 5% la curent, aproximativ 10% la carburant, ROBOR crescut la 1,71%) este consecința directă a modului dezastruos în care este condusă țara.