O comisie de anchetă din cadrul Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Cercetării se află în aceste zile la Oradea, în vizorul echipei de control fiind diplomele false eliberate unor cetăţeni străini la specializări care nu s-au predat niciodată în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie. Pe de altă parte, fostul decan al instituţiei de învăţământ, prof. univ. Mircea Ifrim, a fost repus în funcţia de profesor titular, după ce a câştigat în instanţă procesul intentat Universităţii. Ilegalităţile "clanului" Maghiar în ceea ce priveşte eliberarea diplomelor false au ieşit la iveală atunci când Ambasada Italiei a cerut Ministerului Educaţiei şi Cercetării să confirme autenticitatea unei diplome pentru studii aprofundate în specializarea "Naturopatie", eliberată, în anul 2003, pe numele cetăţeanului italian Marco Motagnani. Actul de studii nu a fost semnat de decanul FMF, aşa cum era normal, ci de rectorul de atunci, Traian Maghiar, şi de fiul acestuia, Teodor Traian Maghiar. Eliberarea diplomei cetăţenului italian s-a dovedit a nu fi singurul fals instrumentat de familia Maghiar, existând aşa-zişi specialişti în medicină naturistă, care susţin că au urmat specializări postuniversitare la Oradea încă din anul 1996. Chiropraxia, naturopatia sau osteopatia nu s-au predat însă niciodată în România, cu atât mai puţin în cadrul FMO. Organele de anchetă s-au sesizat în acest caz, procurorii anticorupţie începând urmărirea penală împotriva celor doi foşti rectori. O nouă echipă de control a ajuns la Universitatea Oradea, urmând ca, în funcţie de rezultatul cercetărilor aflate în desfăşurare, să fie dispuse măsuri, acestea constând, probabil, în anularea tuturor diplomelor false. "Reprezentanţii ministerului de resort efectuează verificări cu privire la eliberarea actelor de studii. Rezultatele controlului şi măsurile care vor fi luate urmează a fi cunoscute la finalul anchetei", a declarat purtătorul de cuvânt al Universităţii Oradea, Mircea Pop. Pe de altă parte, conducerea instituţiei de învăţământ superior a fost obligată să îl repună în funcţia de profesor titular pe fostul decan al Facultăţii de Medicină, prof. univ. Mircea Ifrim, după ce instanţa de judecată a dat o sentinţă favorabilă acestuia. "Domnul Ifrim a câştigat în contencios administrativ un proces, iar hotărârea instanţei a fost pusă deja în aplicare. Sentinţa nu este una definitivă, Universitatea atacând-o cu recurs. Însă, până la o nouă soluţie, Mircea Ifrim a fost repus în funcţia de profesor titular", a precizat purtătorul de cuvânt al Universităţii Oradea.