Trădat de telefon, ministrul Sportului, Ionuţ Stroe, a apărut în faţa naţiunii în budigăi. El tocmai acorda un interviu, din sufragerie, îmbrăcat doar pe jumătate, când, ce să vezi?!, scula a luat-o la vale şi l-a arătat lumii pe demnitar în... toată frumuseţea lui. Povestea a fost întoarsă pe toate părţile. Stroe însuşi a plusat. A revenit, postând pe reţelele sociale, altă imagine, în altă pereche de chiloţi. O fi şi exhibiţionist ăsta? Nu, încerca doar să argumenteze ideea că, de fapt, la momentul interviului, era îmbrăcat în pantaloni sport. Şi cămaşă?! Un singur lucru nu s-a spus, că „demnitatea obligă”, că era de bun simţ ca ministrul să aibă pe el o pereche de pantaloni. Dacă ar fi fost vorba de un pesedist, ăla şi-ar fi pus şi cravata, şi ghiulul, şi ceasul de aur, şi dintele de platină, numa’ aşa, să vadă lumea că le are. * Altu’, mai tare! Premierul României, Ludovic Orban, a reuşit performanţa de a planta un copac care era sădit deja. Cu prilejul inaugurării Muzeului Brătienilor, prim-ministrul a fost invitat să planteze un stejar. Însă copacul era deja bine înfipt în pământ, premierului rămânându-i doar rolul de a face figuraţie în jurul gropii. Cam asta fac politicienii noştri de prea mult timp încoace, figuraţie în jurul gropii pe marginea căreia se află România. Culmea că Orban nici măcar n-a tresărit. Deci rolul de gropar îi vine mănuşă. * „Fraţii moldoveni”, Arsene, Buzatu, Oprişan, vor să-l piardă pe Ciolacu şi să-l impună pe Grindeanu la conducerea PSD. Unul mai bun decât celălalt! E drept că Sorinel Puştiu s-a dovedit mult mai maleabil şi, deci, mai pe gustul baronilor. Una peste alta, să ai o asemenea opoziţie, la care s-ar adăuga Olguţa Vasilescu, Eugen Teodorovici, Nicolae Bădălău şi Codrin Ştefănescu, e de-a dreptul o onoare. * Cătălin Rădulescu, medicul cu mitralieră, ştie sigur că: „Prin termoscanare se accesează toate datele personale”. Să juri că deputatul PSD şi-a luat examenele de la Medicină pe cartuşe, nu pe note. La o consultaţie, ăsta te-ar trata cu... plumb! * „Nicio masă fără”... Rareş. Bogdan spune sus şi tare că s-a săturat să răspundă pentru imbecilii şi cretinii din partid. Vine la fix: „Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti”. Europarlamentarul liberal tună şi fulgeră împotriva unuia, pus de Ludovic Orban în mai multe posturi publice, care a spus că preferă să stea acasă, decât să muncească pentru cei 15.000 de lei, luaţi salariu de la stat. E dezamăgit omul şi pe bună dreptate. El aşa a înţeles, că-i pus acolo de frumuseţe şi că nu trebuie să facă chiar nimic. Să şi lucrezi pentru banii ăştia, nu merită, dacă eşti rentier de partid şi de stat. * Cîţu s-a declarat „învins de sistem”. Supărat că, imediat ce vrea să aplice o sancţiune, funcţionarul vizat o taie într-un binemeritat concediu de boală, ministrul Finanţelor a declarat că: „E foarte greu de reformat sistemul public”. Vorbă mare, cu valoare axiomatică în România. Are şi Vasilică ăsta momentele lui! * PSD „papă” câte doi miniştri liberali pe săptămână. Zilele astea, Monica Anisie, de la Educaţie, şi Marcel Vela, de la Interne, au căzut testul de încredere al Parlamentului. Sigur, asta nu înseamnă că Orban e obligat să-i demită, deşi aşa ar fi elegant. Ideea e că, în ritmul ăsta, până la vacanţa parlamentară, tot guvernul o să fie dat jos, „ pe persoană fizică”. Şi, după cum ameninţă Opoziţia, urmează şi destituirea „in integrum”. * Liberalii sunt iar pe punctul de a-şi schimba candidatul la primăria Bucureştilor. Bine că s-au amânat alegerile. Uite, acum Rareş Bogdan nu-l mai vrea pe Nicuşor Dan. Cică părintele USR nu e genul care construieşte, „e specializat în a opri şi a face plângeri penale”, un „Gică-contra”. Uită cine vorbeşte, edilu’ lu’ peşte! Dan a făcut un partid, Bogdan e specializat în gargară. * Liberalii au probleme cu sănătatea. După ce au pus un cioclu director de spital, la Neamţ, au instalat şef peste cea mai mare unitate medicală din Oltenia un ins care, acum vreo 20 de ani, făcea trafic de persoane peste frontieră şi a fost condamnat pentru fals şi uz de fals. Laurenţiu Ivan spune că toate relele i se trag de la fosta „nefastă”. Cum, după aventurile din tinereţe, el a fost şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, s-ar putea spune că i se trag de la politică. Cum să ajungi demnitar, având asemenea dosar?! * USR şi Plus fuzionează. Nu din nou, încă! Unificarea asta se face după tipicul utilizat de Cioloş atunci când a înfiinţat partidul, numa’ncet, ardeleneşte. Poate că, până la celelalte alegeri, le şi reuşeşte. * Programul IMM Plus e un rateu în formă continuată. Nici Cîţu şi nici Orban nu mai ştiu de câte ori l-au modificat. În plus, spun analiştii că la creditele garantate de stat se califică numai „granzii” economiei, adică ăia care, cum, necum, au avut o brumă de resurse cât să treacă prin criză. Mai bine i-ar fi spus IMM M (Întreprinderi Mici şi Mijlocii) Întreprinderi Mari şi Megamari Minus. * Alţii pe care i-a învins „sistemul”! Da, acelaşi sistem. Crin Bologa, procurorul şef al DNA, se plânge că magistraţii din subordinea sa nu mai au „entuziasm” în anchetarea cazurilor de corupţie. Bine că au salarii, mari de tot, ca să facă joc pasiv! Păi, să plece, să-i lase pe alţii mai tineri şi mai... entuziaşti. Să vină Petrov, cu ţepele mov! * Fostul senator Marius Isăilă a fost condamnat la şase ani de puşcărie, pentru corupţie şi conducere fără permis. Cerând să fie eliberat, după trei ani şi patru luni, fostul parlamentar al partidului „interesului naţional”, UNPR – pentru neiniţiaţi, şi-a susţinut cauza spunând că vrea să demonstreze că şi „un demnitar are demnitate”. Câtai demnitaru’, şi tot atâta demnitate! Pe bune, e blocat în trecut sau, în ţara asta, şi puşcăriaşii sunt demnitari?! Păi, da, că îi ţine statu’. * Halucinant, Ion Ştefan, ministrul Dezvoltării, a anunţat finanţarea a 600 de proiecte, cele mai multe dintre ele la sate. Vestea ar fi senzaţională, dacă mai mulţi primari n-ar fi precizat că este vorba de proiecte deja realizate sau aproape închise. Genială invenţie! Grindă o să spună că el a dat banii, când, de fapt, nimeni n-a avut nevoie de ei. Cum s-ar spune, campanie moca! * Cum ziceam, PSD vrea la guvernare, PNL ţine de ea, cu ghearele şi cu dinţii. Secretul dorinţei nebune de a ajunge la putere, acum, în plină criză, s-ar putea găsi la Bruxelles. Comisia Europeană pune la dispoziţia României peste 30 de miliarde de euro (!!!), să facă ce-o şti cu ei, să ne scoatem din budă. V-aţi prins! Esenţial nu e cine dă banii, cât cine îi împarte şi cui! * În plin război cu pandemia, ROMARM trebuia să producă nişte amărâte de măşti, care să apere populaţia de COVID19. Acum o lună, premierul Orban a şi anunţat că vom fi fruntaşi pe ramură. Dar, până mai ieri, statul român n-a vândut nicio mască produsă la fabrica de armament. Utilajul, cumpărat din China, cu un milion de dolari, nu a mai vrut să  funcţioneze chiar din ziua în care Ludovic Orban a ieşit, mândru de el nevoie mare, pe poarta fabricii. Unii zic că l-am stricat noi, alţii zic că aşa a venit. Cert este că nu te poţi înţelege cu chinezăria. Dar am fost asiguraţi, de însuşi premierul României, că măştile sunt foarte bune, ascund şi prostia! Aşa stând lucrurile, să nu vă întrebaţi de ce România a renunţat să mai construiască reactorul cu chinezii. * Din aceeaşi serie: să ne ferească Domnul de un război, la ce hal de armată avem! La Turda, de Ziua Eroilor, a fost ziua erorilor. Detaşamentul mobilizat pentru un scurt moment solemn şi-a depus coroanele şi omagiile la monumentul dedicat memoriei soldaţilor sovietici. Ruşinea ruşinilor, o doamnă, civil, le-a schimbat azimutul cătanelor rătăcite, dându-le adunarea la locul potrivit. Începi, zău, să te întrebi dacă, la 23 august, noi am întors armele pe bune sau am luat-o pur şi simplu în direcţia greşită şi apoi, ca să nu ne facem de băcănie, am inventat scuza asta geostrategică. * Ponta şi-a anunţat deja candidatura pentru anul 2024. Vrea să fie preşedinte! Dacă minţilor netede care au propus să se renunţe la capacitate şi la bacalaureat le iese figura, de bună seamă că nici plagiatul la nivel doctoral nu va mai fi o problemă în dosarul prezidenţial. Cine să mai ştie ce-i ăla furt intelectual?! * După ce a dat afară vreo 400 de oameni, Ion Ştefan, ministrul Dezvoltării, a schimbat, peste noapte, componenţa comisiilor de examinare formate pentru concursul ce are loc în minister. Reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nu mai au ce căuta în sălile de examene. Judecând după trecutul ministrului, celebru că şi-a pus o mulţime de neamuri în funcţii publice, povestea asta pare o mânărie care ar trebui să se vadă şi de la Palatul Victoria sau, mai bine, de la Cotroceni. Dar toată lumea tace. Grindă face şi desface! Cum altfel? Doar de el, de Grindă, atârnă viitorul ţărişoarei noastre. * Imaginea în care premierul, Raluca Turcan şi alţi câţiva membri ai Guvernului experimentau, în avans, noile măsuri de relaxare, la o şampanie, un pahar de bere, câteva aperitive şi, mai ales, în fum gros de ţigară, chiar la Palatul Victoria, a stârnit tot soiul de comentarii. Da, Orban fumând într-un birou, aminteşte izbitor de momentul în care Liviu Dragnea a fost surprins într-o ipostază asemănătoare, în incinta Camerei Deputaţilor. Mă rog, e scuzabil. În fond, primul-ministru îşi aniversa ziua de naştere la locul de muncă. Întrebarea cea mai cutremurătoare, pe care nimeni n-a pus-o până acum, este cum poate să ajungă o astfel de fotografie, mai intimă decât imaginile cu ministrul Stroe în budigăi, în mâinile lui Orlando Teodorovici. O cârtiţă sapă la temelia guvernului! Se impune o nouă stare de urgenţă... *

 

Grindă şi Grindeanu, împreună cu tot neamu’