Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, visează la o alianţă cu ALDE. Ehe, vremuri care au fost! Până nu ia apă, Tăriceanu e acum în barca liberală. * Fostul prezidenţiabil Alexandru Cumpănaşu are probleme cu legea. Plătit cu bani frumoşi de SNSPA, autodeclaratul lider al „spartanilor cumpănaşi” nu avea, se pare, diploma necesară încadrării sale la înalta şcoală de studii politice şi administrative. Văzându-se pe marginea latrinei, Cumpănaşu a depus plângere împotriva binefăcătorului său, rectorul universităţii, care ar fi în culpă fiindcă nu i-a cerut diploma de studii. E clar, Constituţia Republicii Spartanilor Cumpănaşi zice, la art. 1: „Facerea de bine... de mamă”. * Singurică, hărţuită de procurori şi neconsolată după pierderea funcţiei de ministru, Carmen Dan şi-a luat maşină de 50.000 de euro. Muiere pe cai... putere! * Scandal la Iaşi. O reclamă care zice că: „Uneori cel mai frumos cadou e să îi ascultăm pe ceilalţi” a fost amplasată chiar lângă sediul SRI. Dumnezeu, în infinita Sa înţelepciune, practică ironia cea mai fină, ascunsă uneori sub alibiul întâmplării. * La 30 de ani de la căderea regimului Ceauşescu, Teodor Meleşcanu, preşedintele Senatului, pe atunci „agent” al guvernului de tristă amintire, a avut tupeul să vorbească în Parlament. Decent ar fi fost să se dea răguşit sau să îşi pună şi el piciorul în ghips. Asta cu atât mai mult cu cât s-a aflat taman acum că, în ’89, în calitate de reprezentant al RSR la OSCE, şeful de azi al Senatului României respingea „ferm” ideea ca organismul european să ţină un moment de reculegere pentru victimele de la Timişoara. Ei, şi acest personaj sinistru are pensie babană, pensie specială, plus multe alte beneficii. * Gelu Oltean, fostul şef al serviciului secret al Poliţiei, a ţinut spatele unei „clinici” în care consoarta lui îşi trata pacienţii cu un cocktail exotic de plante halucinogene. Printre cei care îşi „intrau în propria conştiinţă” s-ar fi numărat şi Victor Ponta. Asta explică multe, dar nu îl va scuti de neplăceri când, revenind în lumea reală, va vedea cum i se destramă partidul, ca un fum de marijuana. * Da, da, nu mai puţin de 14 membri fondatori, cei mai mulţi dintre ei parlamentari, au părăsit Pro România. În fruntea „corpului expediţionar”, Daniel Constantin şi Sorin Câmpeanu. Culmea ironiei, PNL dă semnale clare că e gata să-i primească şi pe aceşti traseişti, la fel cum a mai înghiţit vreo trei pesedişti săptămâna trecută. * De aia a spus Orban că e „tot mai puţin probabil” să avem anticipate. Acuşi-acuşi îşi face el majoritate. * Aaaa, că s-a bosumflat madam Săftoiu şi a scris pe nu ştiu unde că îi este ruşine de ceea ce face PNL de când a luat puterea, e treaba ei! Ar trebui să ştie şi Adriana, că nu e de ieri, de azi în politică, vorba aceea cu socoteala de acasă şi cea din târg. Da, zicala asta e cu atât mai valabilă când nu mai eşti în opoziţie, ci ai luat Puterea. * Non-ştire. Guşă se re-re-reîntoarce în PSD. Ştirea adevărată ar fi să ştim până când. * Pe când era ministru, Cuc de la Transporturi a zburat cam mult cu elicopterul. Culmea, zice că a făcut-o ca să inspecteze drumurile patriei. Fostul reprezentant guvernamental a explicat că a fost forţat să cheltuie cam 42.000 de lei pe un zbor, fiindcă altfel nu ar fi ajuns la unele „obiective”. Cum s-ar spune, ministrul însuşi recunoaşte că, în România, poţi să dai de o autostradă doar cu elicopterul. * Fiscul a constatat că UNPR are datorii de peste un miliard de lei la stat. Concluzia ăstora e de-a dreptul abuzivă. Cum să aibă datorii faţă de stat o formaţiune politică aflată în slujba „interesului naţional”?! * Ştiaţi că şi angajaţii penitenciarelor au pensii speciale? Ameninţaţi că ar putea rămâne fără ele, vreo 2.000 de gardieni au zis că ei pleacă din sistem. Cum Orban şi miniştrii lui nu vor să ajungă la puşcărie, nici măcar de partea cealaltă a gratiilor, Guvernul a cedat. Ei, nu e foc. Cum nu-i nici prima, nici ultima dată. * V-am spus că premierul şantajează Parlamentul?! Aşa cum am anticipat, ameninţaţi că vor fi chemaţi să voteze legi în zilele rezervate cârnaţilor şi băuturii, parlamentarii au cedat şi i-au îngăduit lui Orban să dea Ordonanţe pe durata vacanţei. Neicuşor, spre iliberalism în zbor! * Minciuna stă cu preşedintele PSD la masă. Marcel Ciolacu, mare revoluţionar la Buzău, spune că „n-a cerut nimic” de la stat pentru asta. N-a cerut, dar a luat: indemnizaţie, 2.000 de lei pe lună, şi un hectar de teren... Păi, dacă legea îi dă acest drept, ce era să facă bietul de el, să încalce legea?! * Deputatul PSD Adrian Solomon a propus eliminarea indemnizaţiilor de merit pentru sportivi şi artişti. „Să resetăm societatea cu totul”, a argumentat parlamentarul social-democrat. „Cu totul”, dar nu cu toţi, adică fără ei, parlamentarii. * Vestea bună e că proiectul prezidenţial „România educată” merge mai departe, Iohannis tocmai a depus jurământul pentru cel de al doilea mandat. Vestea proastă e că proiectul merge mai departe pe bani mai puţini. Educaţia şi Cercetarea primesc, prin Buget, mai puţini bani decât pe vremea „eminentei” doamne Dăncilă. Faptul că guvernanţii au încercat apoi să ne demonstreze că, în sume absolute, vor fi, de fapt, mai mulţi bani, de ici, de colo şi de dincolo, nu face decât să demonstreze că ori ei au nevoie de mai multă educaţie, ori ei cred că noi suntem de-a dreptul needucaţi. Până la urmă, de banii ăştia, guvernul Orban ar putea încerca un alt proiect: „România reeducată”. * Deputaţii Roman (PNL) şi Bacalbaşa (PSD) s-au înjurat în plen şi la oră de maximă audienţă. Pesedistul spunea despre colegul său că duhnea a alcool. În replică, liberalul i-a servit medicului parlamentar o porţie de pastile pe care, zicea el, acesta ar fi uitat să le ia. Când zic doi oameni, sigur, au dreptate. Amândoi! * La iniţiativa PSD, care încă deţine puterea în Parlament, s-a votat dublarea alocaţiilor pentru copii. Premierul Ludovic Orban a ripostat, prompt: „Nu sunt bani pentru aplicarea acestei legi”. Ce coincidenţă! În aceeaşi zi s-au votat pensiile speciale ale aleşilor locali şi şeful Guvernului n-a zis nici pâs despre astea. Deci, aici sunt bani?! Pentru unii mumă, pentru alţii... glumă. * PSD = PNL sau pe aproape. Andrei Baciu, medic şi fotomodel, n-a fost bun de ministru în guvernul Cioloş, tocmai pentru că în tinereţe „a făcut reclamă la chiloţi”, dar e numai potrivit pentru funcţia de secretar de stat în Guvernul Orban. Deci moralitatea e o variabilă, diferă de la un partid la altul. Puneţi lângă chestia asta şi vestea bună că noul guvern n-o să ne lase în curu’ gol. Doar are un specialist în lenjerie intimă! * Ce-a ajuns ţara asta, dacă şi ex-războinicul luminii e decis să plece şi să renunţe la cetăţenie?! Nici în fotbal nu se mai poate spăla un ban cinstit, fie că te cheamă Becali sau Borcea. Nea Gigi ar face cel mai bine să-şi ia cetăţenie la muntele Athos. Să vedem cum o să-l salte procurorii din „republica lui Dumnezeu”! * Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, are nu mai puţin de 21 de consilieri. Trei dintre ei au probleme cu legea, ca şi însuşi şeful lor, de altfel. Cu atâtea voci în jur, oare mai aude ministrul vocea propriei raţiuni sau nici nu are nevoie? Gândesc ăştia şi pentru el. * Din lupta pentru eliminarea pensiilor speciale, primarii s-au ales totuşi cu ceva, cu pensii speciale. * Şi, fiindcă nu a mai avut răbdare până la pensie, edilul din Murfatlar şi-a mărit indemnizaţia. Principiul e clar: „Ce-i în mână nu-i minciună”. Da, în cazul său, sunt, în plus, 13.500 de lei! Însă omul a fost domn, a mărit salariile la tot „aparatul”. Lui ceva mai mult fiindcă, după cum explica domnia sa, comunitatea îi datorează şi faptul că a venit „vara”. Vrednic este! Pentru o astfel de faptă olimpiană, aşa cum crede şi primarul Valentin Saghiu, creşterea e chiar prea mică. * S-a spart buba la Universitatea „Spiru Haret”. Acolo, dacă aveai bani, puteai să iei orice examen, mai puţin cel al bunului simţ. Desigur, e o pură coincidenţă faptul că acolo au absolvit cursurile universitare şi figuri prestigioase ale vieţii noastre publice ca: Nicolicea, Vâlcov, Budăi sau Natalia Intotero. *

 

Natalia Antitero