Să fim sinceri, după europarlamentare, am râs toţi de Dăncilă şi uite că a făcut figura, e în turul doi. Nu-i stres, iese „teutonul mioritic”, însă nu pe voturile lui, ci (iar!) pe voturile anti-PSD. * Dan Barna a dat-o rău în bârna alegerilor. E sub scorul partidului de la alegerile europene. Candidatul USR este dovada vie că un electorat educat şi implicat nu poate fi păcălit. „La locale facem mai bine”, a promis Barna. Faceţi, domnu’, dacă mai apucaţi. * „Omul” lui Ponta şi al lui Tăriceanu a scos 8%. Culmea, Diaconu părea chiar dezamăgit. Doar n-o fi crezut cu adevărat că va ajunge preşedinte?! Ironia maximă e că şi Ponta şi Tăriceanu au sărit să îşi asume, fiecare pe cont propriu, procentele actorului. Este evident de ce. Că nici împreună nu fac atâta. Oricum, alianţa lor se duce de râpă. Păi, dacă a stat într-„un om”. * E imposibil să mai pricepi ceva! Ajunşi la vistierie, liberalii par cuprinşi de isterie. „Nu sunt bani”, ţipă premierul, ministrul Finanţelor, al Sănătăţii, al pensiilor... Şi totuşi, se anunţă măriri de salarii, solde, pensii... Başca, o rectificare negativă! Păi, cum? Păi, după lozinca: „Dăm noi, pentru turu’ doi, şi, dup’aia, daţi ’napoi”? De fapt, să pui pe tapet „greaua moştenire” nu-i decât o formă de manipulare deja învechită. * „Prietenul” lui Ponta, Daniel Constantin, pleacă de la Pro România. Deşi exclus din partid, copilul de suflet al lui Voiculescu nu s-a mutat încă de tot. Mai aşteaptă să vadă dacă i se va face un locşor la PNL. Dacă nu, merge şi la „umanişti”, că oricum ăştia caută candidat pentru prezidenţialele din 2024. Ioana-Ramona s-a cam dus, cu un procent de la unu doar puţin mai sus. * În Teleorman, Kelemen Hunor, candidatul UDMR, a primit vreo 400 de voturi. Asta în condiţiile în care, oficial, în judeţ nu sunt nici 20 de etnici maghiari. Explicaţia e cât se poate de simplă. Ruşinaţi că sunt conjudeţeni cu: Dragnea, Dăncilă şi Carmen Dan, teleormănenii au ajuns la concluzia că e mai onorabil să se dea unguri. * Dragnea şi-a ras mustaţa. Ar vrea să pară mai tânăr. Asta e cea mai bună dovadă că, acolo unde se află el acum, timpul stă în loc. * La rândul lor, liberalii rad tot. Se face curăţenie la Externe şi, mai ales, se pun noi oameni la conducerea Transelectrica. Ce coincidenţă, nou-veniţii sunt membri PNL! Nu s-a schimbat nimic, în aproape o sută de ani. Vorba lui Tănase: „Pleac-ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii”. * Pesediştii n-au pic de tact sau viziune strategică. Tot ce le lipsea acum a fost un CEX cu scântei, ca şi cel de marţi seara. Ţipete, plânsete, jigniri... Circ! Apoi, „pupat piaţa Independenţi”! * Singurii care au ieşit prost din şedinţă au fost Ana Birchall, exclusă fiindcă despre justiţie „vorbeşte ca Iohannis”, şi Cozmin Guşă, dat afară din partid după nici două săptămâni, pentru că televiziunea lui e ostilă PSD-ului. Păi, ce-ar vrea Dăncilă şi tovarăşii, ode pe toate posturile?! * Una peste alta, Cozmin Tuşă a anunţat că va reveni în PSD după ce pică Dăncilă. E război şi, ca să cităm din „clasice” în viaţă, lui Guşă „nu-i face cinste”. Dar ăsta e ultimul lucru care îl deranjează pe el... * Pe culmile ridicolului. Fiindcă Iohannis nu vrea să se întâlnească cu Dăncilă într-o dezbatere televizată, considerând că ea este nedemnă de aşa întâlnire, Ludovic Orban s-a oferit să poarte el discuţia cu candidatul PSD. Deci Iohannis e mai presus decât premierul, dacă acesta din urmă poate să facă ceea ce preşedintelui îi repugnă?! Să nu fie mai presus decât noi toţi! * Cică, în cadrul CEX al PSD, Claudiu Manda, soţul Olguţei Vasilescu, i-ar fi spus Vioricăi Dăncilă că e proastă. Însă fostul premier ar fi izbucnit în plâns abia după următorul dialog: „M-ai făcut proastă? Nu eu, mă-ta!”. * Alexandru Cumpănaşu a ţinut să le mulţumească „sutelor de mii de spartani cumpănaşi” care i-au dat votul la primul tur al prezidenţialelor. De fapt, voturi n-au fost „sute de mii”, ci doar 141.316. Mult mai interesant e să ne imaginăm cum arată membrii acestui trib, spartanii cumpănaşi. Sunt un fel de luptători antici înţeleniţi în poziţia „cumpănă” sau nişte Cumpănaşi răi, da’ muritori de foame? Una peste alta, Cumpănaşu a ieşit victorios şi din chestia asta. S-a declarat preşedintele acestui trib, care, de bună seamă, va proclama „Republica de la Caracal”. * Dăncilă nu şi-a trecut în avere un ceas de aur, despre care liberalii zic că ar valora peste 80.000 de lei. În replică, candidata PSD spune că a primit ceasul cadou de la soţul ei şi că acesta nu ar valora mai mult de 5.000 de euro. Două concluzii se impun aici. Prima, domnul Dăncilă i-a dăruit un ceas soţiei sale ca aceasta să ştie precis cât timp mai are voie să se joace de-a politica. După aia, ţuşti, la cratiţă! A doua concluzie: dacă domnul Dăncilă a cumpărat, aşa de ieftin, un ceas care trebuie să fie de trei-patru ori mai scump, e clar că i-a dăruit soţiei un fals ordinar. Deci, doamna Dăncilă nu se mai întoarce acasă. Parcă ar merita bani... * Cristian Vasilcoiu, fost jurnalist, azi consilier al Olguţei Vasilescu, îi cere ministrului de Finanţe să îşi facă testul antidoping. Vasilcoiu susţine că Florin Cîţu ar fi „fumător de iarbă şi derivate”. Săracu’, e ministru de Finanţe şi, la halul în care arată vistieria, nu poate privi situaţia în ochi decât „fumat” bine. Curios, totuşi, de ce Cîţu nu-şi face analizele. * Raluca Turcan, vicepremier, şi-a tras coordonarea celor mai tari ministere: Educaţia, Sănătatea, Lucrările Publice, Dezvoltarea şi Administraţia, Justiţia, Fondurile europene, Cultura, Munca şi Protecţia Socială. E clar, Orban a cam obosit deja. Dar, dacă-i aşa, n-ar fi mai corect să-i spunem Guvernul Ralu? * Până la urmă, cei doi candidaţi la preşedinţie s-au rupt în dezbateri. Cu cine, când şi unde a vrut fiecare. Dar, mai ales, pe cont propriu! * Deputatul Cătălin Rădulescu a fost filmat trecând cu maşina, pe roşu!, într-o intersecţie din Bucureşti. Parlamentarul PSD s-a apărat spunând că e campanie electorală şi are voie, că n-a oprit la semnalele poliţiei fiindcă nu voia să fie văzut de presă şi, în cele din urmă, că ar fi prieten cu poliţistul care, până la urmă, a reuşit să îl oprească. Sigur că îi e prieten. Dacă n-ar fi fost aşa, ar fi tras după el cu „arma din dotare”. * Unii zic că, din povestea pe marginea dezbaterii care n-a mai avut lor, ar fi avut de câştigat Viorica Dăncilă. Tot ce se poate. Însă e clar că, din episodul „cu cască, fără cască”, a câştigat candidatul PNL. Nu a contat atât de mult faptul că adversarii au pus pe seama lui Iohannis un „fake news” ordinar. Cea mai tare chestie a fost că s-a aflat de ce Dăncilă nu poate să poarte cască. Fiindcă i-ar cădea în cap! * Preşedinte ori ba, ca să pună capăt răutăţilor spuse pe seama ei, Viorica Dăncilă a promis că, în termen de o lună, va  susţine un discurs în limba engleză. E clar, s-a înscris la „cursuri intensive”. Dar, oare, va fi discursul de adio? * Conform unor surse, Fiscul ar avea de recuperat, de la Iohannis, 300.000 de euro. Cîţu promite că „va studia problema”. Sigur că da, mai ales dacă Klaus nu iese preşedinte! * Generozitatea noilor guvernanţi este cu adevărat înduioşătoare. Guvernul ia în calcul introducerea tichetelor de vacanţă pentru extrasezon. Vor debuta programele: „Iarna la mare”, „Schi în luna lui cuptor”, „Primul cort de iarnă” şi „Clăparii de plajă”. * Iohannis a anunţat că, în această săptămână, va vizita „judeţele Brăila, Galaţi, Deva şi Hunedoara”. Deci, nici nu trebuie să te întâlneşti cu Dăncilă ca să te molipseşti! Ştie el de ce fuge de dezbatere. * Raportul evenimentelor de la 10 august a fost desecretizat, însă, deocamdată, publicul nu are acces la aceste informaţii. Mersi, salut! Ne-am trezit mai deştepţi. * Într-o conferinţă de presă, Viorica Dăncilă a tot dat-o cu „Vasile Cîţu” în sus şi în jos. Da, pe ministrul Finanţelor îl cheamă Florin Vasile Câţu. Deci, de data asta, Dăncilă nu a greşit. Ca să se răzbune pe faptul că liberalii se tot leagă de numele candidatului lor, în PSD a fost înfiinţat un departament care verifică datele personale ale tuturor liderilor PNL. Să vezi distracţie! * Bădălău, minţi rău! Senatorul PSD zice că habar n-avea de faptul că, pe lângă Aeroport, fiica lui a fost şi angajată a CNAIR. Ce tată denaturat! Asta e „familie tradiţională”?! Ruşine! * Veşti bune: s-a găsit tratamentul pentru gripa porcină. O turmă de mistreţi din Italia a dat gata o cultură de canabis, ascunsă într-o pădure. Chiar dacă, după ce au râmat cultura în valoare de 20.000 de euro, porcii nu s-au vindecat, e clar că se simţeau mult mai bine. * Dacă „regele” şi „regina” n-au apucat să se (dez)bată, sar la bătaie caii şi nebunii. După Ludovic Orban, care s-a oferit să dea piept cu însăşi Viorica Dăncilă, Teodorovici l-a chemat la o dezbatere, despre finanţele în suferinţă, pe succesorul său, Florin Cîţu. Actualul ministru n-a ridicat mănuşa. O fi în ţara asta cineva demn de atenţia noilor guvernanţi? * Apel către românii care şi-au păstrat decenţa. #Rezistaţi! A mai rămas doar o săptămână. Fiţi siguri, lucrurile vor reveni la normal, va fi mai bine (pentru ei, nu pentru tine), dar, cel puţin, noi vom fi liniştiţi. *

 

Toader Paleogogu