Petrecerea marilor bogați ai lumii, programată de Halloween, la castelul Bran, s-a dovedit a fi o păcăleală demnă de un 1 aprilie. România nu e destul de atractivă pentru Musk, nici când e vorba de cel mai cunoscut brand turistic al ei, Dracula. Una peste alta, povestea s-a dovedit a fi un horror, o adevărată hecatombă a cărei principală victimă a fost presa. Când vine vorba de vedete, jurnaliștii autohtoni par a-și pierde de tot uzul rațiunii. * Ne-am putea trezi că n-o să mai fie cine să bage hoții în pușcărie. Riscând să piardă până la 20 de procente din pensii, magistrații amenință că vor pleca din sistem. Zău?! Și unde să se ducă, la... căpșuni?! * Șefa unei secții de la spitalul ieșean „Sfântul Spiridon” este acuzată că și-a „cazat” părinții, vreme de trei ani, în cadrul unității la care lucrează, asigurându-le condiții demne de un spital „privat”. Luată la rost, dna doctor ar fi spus că n-ar fi urmărit decât să crească eficiența muncii. Avându-și părinții pe secție, nu mai trebuie să-i viziteze în fiecare zi, deci își poate dedica mai mult timp pacienților. * Fostul ministru PD de la Transporturi, Anca Boagiu, azi membru PNL, a fost reconfirmată în CA-ul Tarom, compania aia care mai mult se târăște decât zboară. Lucrează pentru fabulosul salariu de 12.500 de lei pe lună! O vorbă zice că japonezul muncește: patru ore pentru el, patru pentru țară și patru pentru împărat. Românul, mai patriot, muncește, șapte ore pe zi, pentru politicienii săi, de ieri și de azi. El ar lucra chiar mai mult, dar nu merită că birurile sunt mari și banii tot la „aleși” se duc. Uite astea-s salarii nesimțite! Și câte sunt! * Na, avem șef la Apărare. Angel Tîlvăr e fiu de securist, fan declarat al lui Iliescu, ex membru ApR și PD, adică traseist. Bașca nici cu teza lui de doctorat nu e treaba tocmai oablă. Iar ne-am scos! Întrebarea e de unde îi scot pe ăștia șefii de partide. Chiar nu se mai găsesc, în scriptele lor, oameni normali, onești? Vă dați seama ce e acolo, în cloaca politică? * Cum îl văd pe noul ministru șeful guvernului și șeful propriului partid, adică Ciucă și Ciolacu, e foarte clar. Le e jenă cu el. Cei doi s-au dus în vizită la IVECO Defence Vehicles, dar l-au „uitat” acasă taman pe ministrul Apărării! Deci, Tîlvăr Radios ori nu contează, ori le e de-a dreptul jenă cu el? * Cristian Vasilcoiu, oarece pesedist, devenit secretar de stat la Muncă, se găsește vorbind. Vrea, nici mai mult, nici mai puțin, decât o presă „reglementată”. Dacă vrea cu adevărat, să se mute în Rusia sau la micul Kim. * O comisie a UBB, cea mai tare universitate a României (!) l-a spălat pe ministrul Bode de plagiat. Na, că doar nu erau să se facă de râs? Cică șeful Internelor n-ar fi copiat nici 3% din lucrare. Cum or fi ajuns savanții clujeni la concluzia asta, când ei înșiși recunosc că n-au analizat decât fragmentele din teză care au fost prezentate public de USR? Dacă verificau mai mult, furtul intelectual creștea și el, procentual? Și, stop joc!, de când o comisie academică face verificări pe „tematică” dată de partide? Mai mult, cică Bode ar fi plagiat, dar neintenționat (sic!). Un lucru e clar, ceva tot mai funcționează în țara asta și acel ceva e „lanțul de comandă”. * Da` și prea multă democrație strică. Uite, la București, mașina primarului general, Nicușor Dan, parcată neregulamentar, în Sectorul 5, a fost ridicată de polițiști. Cu Firea n-ar fi îndrăznit ei, niciodată! Clar, e nevoie de o schimbare la vârful administrației locale. Păi, dacă o ținem tot așa, mâine, poimâine, polițiștii vor începe să salte parlamentari, cu mașini cu tot. * Până să lămurească ultracomplicatul algoritm al creșterii pensiilor, Coaliția i-a mai pus pe unii în față. Angajații Cancelariei primului ministru primesc o creștere salarială de 15%. În democrația noastră „fragilă și originală”, unii sunt mai egali decât alții și, ca regulă, pensionarii sunt pe nicăieri! * Am supraviețuit s-o vedem și pe asta. Deși sună, în draci, la orice ploicică, sistemul Ro-alert a tăcut mâlc la cutremurul de săptămâna trecută. Deci, nu doar iarna poate lua autoritățile prin surprindere, ci și cutremurele. Măcar să știm pe cine ne bizuim. * Ambasada Rusiei la București n-a putut serba Ziua Unității Naționale a Federației Ruse fără senatoarea Șoșoacă și în prezența fostului ministru de Externe, Adrian Severin. Dacă, în ceea ce o privește pe Șoșo lucrurile sunt clare, merge și ea pe unde o mai bagă cineva în seamă, cu Severin e mai complicată treaba. Acum înțelegem că, pe când era europarlamentar, a luat șpăgi numai și numai ca să compromită putregaiul occidental. * La Apărare, ca și la Interne, că nu degeaba le spune „instituții de forță”. Deși o angajată a Muzeului Vrancea susține că ea a scris teza e doctorat a ministrului Angel Tîlvăr, Parchetul și DNA clasează dosarul. Aici lanțul de comandă fiind mult mai scurt, sigur le-a fost mai ușor decât universitarilor clujeni cu Bode. * Cu fazon cazon, Mircea Geoană ne vorbește, de la Bruxelles, despre planurile sale de salva România. Discursul unui președinte pe care, cel puțin deocamdată, nu-l vrea nimeni. Șotul dnei Mihaela are toate șansele să rateze iar președinția fiindcă, între timp, președintele PSD a prins și el gustul măririi. Ciolacu așteaptă rotația la cadrelor la Guvern, ca să devină premier, și visează să-și facă mutația la Cotroceni. Dar, în fond, având atâția oameni de valoare, de ce n-ar putea PSD să aibă doi candidați la președinție? Și, măcar, amândoi în turul doi!

 

Tîlvăr Angel Radios