Mare afacere chestia asta cu colectarea electrocasnicelor! În Velenţia mea natală există deja o reţea de cetăţeni rromanes care recolectează deşeurile din containerele special destinate lor. Ce fac cu ele? Le puteţi revedea, integral sau pe bucăţi, în piaţa de vechituri. * În vreme ce din Primăria lui Bolojan şefii se tot duc, ba chiar sunt încurajaţi să o facă, ultimul dintr-o listă departe de a fi închisă este Mihai Goidaci, fost şef al Direcţiei Juridice, de la Consiliul Judeţean nu pleacă nimeni decât, probabil, mort. Consilierul preşedintelui Ţîrle, Dumitru Ţiplea, şi-a văzut demisia făcută fărâme de însuşi preşedintele judeţului. Chiar dacă omul a încercat o ieşire onorabilă, după ce presa i-a dovedit implicarea în scandalul drumului de la Bicaciu, preacucernicul preşedinte i-a refuzat subalternului său "izbăvirea". Căci nimeni nu e fără de păcat... * Îmi trece tot mai des prin minte că alianţa lui Kiss cu PNL a fost făcută înadins ca să-i compromită definitiv pe liberali, în folosul PD-L. Uite că preşedintele judeţului e tot mai singur printre "aliaţi" şi UDMR joacă la off-side, lăsându-şi descoperit aliatul, care, în disperare de cauză, mai că s-ar face frate şi cu "dracii" ăia din PD-L. Numai să vrea şi ei! * În ceea ce priveşte achiziţionarea unui autocar pentru CJ, Kiss, cel care a antamat afacerea, i-a recomandat, sec, lui Ţîrle să se descurce cum o şti el şi, dacă nu are bani, să facă autostopul. "Fereşte-mă, Doamne, de aliaţi, că de pedelişti mă apăr singur." * Apropo, cică liberalii au luat serios în discuţie lepădarea de Ţîrle. Singurul argument care îi opreşte s-o facă e şi cel mai tare. În cazul unor alegeri anticipate pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, nu mai pupă ei postul nici dacă Brătienii s-ar întoarce din mormânt. * Cică administraţia Bolojan a tăiat la jumătate bugetul local destinat culturii. Am senzaţia că, atunci când vine vorba de arte, altele decât cele marţiale pe care le-a practicat - cică - cu succes, Ilie Bolojan reacţionează precum un celebru ideolog nazist: scoate cuţitul. Atenţie, doar ca să taie din buget! * Oradea: mare târg de construcţii şi amenajări interioare, mare gafă. La Arad, simultan, cel mai mare târg de instalaţii din ţară a fost de vreo două ori mai mare decât al nostru. Că veni vorba de Arad, oraşul faţă de care Ilie Bolojan spunea că am pierdut competiţia, e numai un şantier, cam aşa cum era Oradea pe vremea odioasei sale guvernări. E drept că la noi şantierele au devenit prezenţe mult mai discrete. Nici de şine pentru tramvaie nu mai sunt bani! * Super-Bolo mai bagă o taxă. Locatarii clădirilor istorice ale Oradiei vor plăti la fundaţia Primăriei o cotă parte din costurile reabilitării caselor lor. Desigur, despre aşa ceva nu s-a vorbit în campania electorală. Oricum, termenul în care Oradea ar trebui să redevină Micul Paris e destul de larg, 10-15 ani. Ori primarul e neserios, ori speră să mai apuce trei mandate! * La Beiuş e nebunie! Duminică, la iniţiativa Primăriei, s-au plantat copaci în parcurile oraşului. Luni, nu mai puţin de zece nuci bătrâni, frumoşi şi sănătoşi, au căzut răpuşi de drujbe. La fel şi pe drumul căte Finiş. În plină lună a împăduririlor, un copac nu a rămas în picioare. Bineînţeles că ţapinarii de ocazie n-au avut nicio aprobare de la Mediu. * Noua putere, PD-L-PSD, se înţeapă prin comune şi se instalează, consolidat, în instituţii, mai ales în cele de sănătate. Nu e departe ziua în care, înainte să te întrebe ce te doare, doctorul te va întreba cu cine ai votat sau din ce partid faci parte. Oricum e o şansă în plus faţă de situaţia actuală, în care nimeni nu te bagă în seamă! * Vin vremuri grele. Nu vă speriaţi, de data asta e vorba de birocraţi. Aşa trebuie să se explice faptul că angajaţii judeţului au ieşit la împăduriri, fiind urmaţi imediat de politicieni. Se pregătesc codrii întunecaţi, unde toţi au să poată să practice, cinstit, singura meserie pe care ştiu să o facă aşa cum trebuie: haiducia! * După vesta lui Năstase, fesul lui Băse', un alt articol vestimentar va face carieră politică. Este vorba de pufoaica lui Orlando. Cum cine e Orlando? Balaş, consilierul pe probleme de mediu al primarului Bolojan care a ieşit, cu o zi înaintea şefului său, pe şantierele parcurilor orădene să ne explice ce frumos şi cum o să fie, când o să fie... Şi avea o pufoaică! * La Judeţ se joacă "Revanşa", film de mare succes politic, în care eroul principal, Radu Ţîrle, nu dă bani de la buget personajelor negative, primarii PD-L. "Stingem lumina şi plecăm acasă", spun aceştia. Aşa vor face economii măcar cât să îşi ia ei salariile. * Hopa! Firma de casă a PNL, Asfamixt, se ia la trântă cu un alt răsfăţat al administraţiei Bolojan-Carp, Selina, pentru asfaltarea unei parcări din centru. Meciul e cât se poate de palpitant, să vedem cine câştigă! Deocamdată Beni, patronul Selinei, are avantaj servicii. Doar a participat "voluntar" la amenajarea unor parcuri. * Aoleu, parcuri, era să uit! Cică se dau în folosinţă anul acesta, urmând ca aleile să fie asfaltate anul viitor. Până atunci cizmele de cauciuc vor fi un accesoriu obligatoriu pentru plimbările romantice. * PRM, un partid în adormire, şi-a amintit - la o săptămână de la data derulării scrutinului - că avea şi el un candidat pentru Primăria Cefa. Dar, vai, oamenii lui Vadim au uitat să-i depună candidatura! Dormi liniştit, UDMR lucrează pentru tine!