Nevrednicii conducători ai României post decembriste, săltaţi de vremuri din modestele unghere în care vegetau în rândurile din faţă ale Puterii, s-au remarcat printr-o continuă şi inconştientă cedare a intereselor naţionale în faţa presiunilor externe şi interne. De fiecare dată s-a invocat nevoia de-a oferi Europei mostre de “europenism”, fără de care nu putem aspira la calitatea de membru NATO sau UE. Pe fondul cunoaşterii aproximative a legislaţiei europene, a unei politici externe haotice şi inconsecvente, a lipsei unui program de apărare a intereselor naţionale - am dat tuturor mult mai mult decât era firesc să primim. Din fericire, am avut şi avem încă experţi şi oameni politici care au încercat şi încearcă, prin profesionalism şi verticalitate, să apere interesele naţionale. În calitate de vicepreşedinte ale Fundaţiei “Gojdu” de la Sibiu, reactivată în 1996 sub conducerea Mitropolitului Ortodox al Transilvaniei, am avut ocazia să cunosc astfel de oameni la vremea respectivă, unii încă şi astăzi, cu responsabilităţi în diplomaţia românească. În anii 2002-2004, cu ocazia festivităţilor legate de aniversarea Bicentenarului naşterii lui Emanuil Gojdu ca şi a demersurilor legate de refacerea, la Oradea, a Monumentului Funerar Gojdu din Cimitirul Kerepesi din Budapesta, am cunoscut, la Budapesta şi Oradea, diplomaţi români, buni cunoscători ai istoriei Fundaţiei “Gojdu”. Aş aminti de dl. Petru Cordoş, în februarie 2002, încă ambasadorul nostru la Budapesta, dr. Alexandru Ghişa, consilier al aceleiaşi ambasade, Irina Donciu şi Ion Gâlea, tineri jurişti în Ministerul Afacerilor Externe din Bucureşti, Cristian Diaconescu, adjunct al ministrului Afacerilor Externe ale României. Cu toţii eram convinşi de necesitatea recuperării pentru ţară a “Moştenirii Gojdu”, constând din ansamblul de clădiri situate în Sectorul 7 din Budapesta, acţiuni bancare şi industriale, o importantă sumă de bani rămase din moştenirea marelui mecenat. Potrivit Testamentului Gojdu, cu administrarea Fundaţiei sunt însărcinaţi “Metropolitul sau Archiepiscopul oriental ortodox român … toţi episcopii orientali ortodocşi români din Ungaria şi Transilvania … şi afară de aceştia încă trei bărbaţi laici autoritativi, cunoscuţi pentru onorabilitatea lor, şi pentru trezvia lor împreunată cu sentimente de devotaţi români orientali ortodocşi”. Fundaţia, care îşi intra în drepturi în 1870, la moartea lui Gojdu, urma să îşi desfăşoară activitatea pe parcursul a 150 de ani. Deci, potrivit prevederilor testamentare ea este încă în funcţiune. În toate discuţiile româno-maghiare pe tema “Testamentului Gojdu”, partea maghiară a fost nesinceră. Sub motivul că în legislaţia ungară nu există o lege de retrocedare a proprietăţilor naţionalizare de regimul comunist, “Casele Gojdu” au fost vândute unei firme străine, de fapt unui cipriot maghiarizat, şcolit în Ungaria înainte de 1989-1990. În felul acesta se încearcă o blocare a recuperării “Moştenirii Gojdu” de către statul român. Din 1992 încoace, toate guvernele României au dovedit slăbiciuni în discuţiile cu partea maghiară. Ele au la bază necunoaşterea adevărului istoric şi interese personale meschine. Luările de atitudini ale lumii politice româneşti sunt dezolant de inconsecvente. Partidele din Alianţa D.A. au capitulat. Recentul compromis realizat între actualele guverne român şi maghiar, care a “născut” o Fundaţie “Gojdu” fantomă, în care părţile română şi maghiară sunt pe picior de egalitate, va intra în istoria noastră ca un act politic ce ţine de prostie şi trădare. Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei, încă unitară, ar trebui să se implice în apărarea “Moştenirii Gojdu” atacând în justiţie aranjamentul guvernamental româno-maghiar.