O epidemie provocată de virusul gripal SARS-CoV2, un virus nou, cu tratament deocamdată necunoscut și  vaccin nedescoperit, dar cu o rată reală a mortalității de circa 1%, a fost pretextul izbucnirii celei mai mari pandemii psihice din istorie. Ea se suprapune epidemiei propriu-zise de coronavirus. 

Sintagma „epidemie psihică” a fost introdusă de Jung acum un secol și se referea la războaie. El a introdus conceptul pornind de la ideea că fiecare om are o latură ascunsă a personalității, un demon interior. În perioadele liniștite ale istoriei, acești demoni personali  îmbracă forme dintre cele mai variate: unii oameni sunt orgolioși, alții lacomi, egoiști, vanitoși, anxioși ș.a.m.d., paleta fiind desigur foarte variată. În asemenea momente demonii individuali ai oamenilor nu sunt periculoși pentru societate; oamenii pot cel mult să-și facă rău lor înșiși sau celor din jur, dar influența lor socială este nesemnificativă.

În alte momente însă se creează premise pentru ca acești demoni să se sincronizeze, să îmbrace aceeași formă la un număr semnificativ de indivizi și astfel să determine atitudini sau comportamente similare, dar cu potențial distructiv. Astfel, o națiune poate fi cuprinsă de sentimente de ură față de o națiune vecină, iar această trăire colectivă va fi punctul de plecare pentru un viitor conflict. Este cazul Germaniei de după Primul Război Mondial, când mulți germani frustrați și supărați pentru pierderea războiului, au fost cuprinși de un spirit revanșard și nu s-au opus intrării țării lor într-un nou război. Consecințele se cunosc. De asemenea, despre ura dintre musulmani și evrei s-a tot vorbit. Un alt exemplu pentru modul în care o epidemie psihică poate lovi societatea o constituie crizele economice. În 1929, când Statele Unite au avut o perioadă de prosperitate, americanii au fost sfătuiți de media de atunci să se îmbogățească jucând la bursă. „Dacă ești un american serios, atunci trebuie să deții acțiuni!” se spunea. Naivitatea și lăcomia i-au făcut pe mulți să alerge după o înavuțire rapidă, dar himerică și i-au făcut să-și amaneteze viitorul. Și oamenii credeau că ajunseseră posesorii unor averi considerabile, dobândite fără efort și într-un timp scurt! Era însă o iluzie. Adevărul îngrozitor a venit în toamna lui 1929 cu binecunoscuta cădere financiară a bursei din New York. Amintiți-vă de asemenea de frenezia care ne-a cuprins pe noi românii între 1992 și 1994 odată cu ascensiunea jocului piramidal numit Caritas și cât de dureroasă a fost pentru mulți trezirea la realitate.

În primul caz atitudinea generală de ură a provocat războiul, iar în al doilea naivitatea și dorința de înavuțire rapidă generală au condus societatea spre criza economică.

Epidemia psihică de astăzi este una de tip nou. Dacă războaie și crize economice au tot fost de-a lungul istoriei, în schimb, ceea ce se întâmplă acum este o trăire pe care omenirea nu a mai experimentat-o. Dezvoltarea tehnologică fără precedent din aproape toate domeniile i-a schimbat pe oameni. Odinioară, neavând atât de multe și de tentante posibilități de a-și petrece timpul liber, oamenii erau nevoiți să stea mult mai mult cu ei înșiși. Fie că era vorba de o plimbare prin pădure, printr-un parc sau pur și simplu se trânteau în pat, rămâneau singuri și își lăsau gândurile libere. Priveau în gol ori contemplau natura și unii reflectau asupra existenței.

Acest proces psihic banal numit reverie, pe care nu l-am băgat de seamă niciodată și căruia nu i-am bănuit vreodată importanța, le asigura strămoșilor noștri legătura cu propriul lor interior sufletesc. Astăzi nu mai stăm decât arareori cu gândurile noastre. Când avem o clipă de răgaz, pornim televizorul, iar mai nou scoatem telefonul smart. Melancoliile noastre, visele noastre, frământările noastre nu se mai pot exprima la fel de liber ca și înainte și „le împingem sub preș”,  crezând în mod infantil că dacă le-am alungat din minte ele nu mai există. Preferăm să fim mai raționali, mai analitici și să operăm pe cât posibil cu lucruri clare și logice. Încercăm din răsputeri să alungăm neliniștile și incertitudinile din sfera rațiunii noastre. În felul acesta însă nu facem altceva decât să ne îndepărtăm de noi înșine, de interiorul nostru care constituie de fapt baza psihicului.

Care este consecința?  Am devenit din ce în ce mai temători și mai anxioși. Uitați-vă spre exemplu în jurul dvs. câtor oameni le este frică de șoricei ori de păianjeni? Bunicii noștri ar râde copios dacă ne-ar vedea. Aceste banale fobii au existat și înainte, dar la un procentaj mic de populație și nu au constituit niciodată un pericol pentru societate. În perioadele de acalmie socială ele erau precum mișcarea browniană: nu produceau un efect social semnificativ.

Ce s-a întâmplat acum? De ce panica Covid-19 a cuprins și a subjugat planeta într-o asemenea măsură? Pentru că în ultimii 10-15 ani procesul de îndepărtare a omului de esența sa interioară s-a accentuat. În ultimii 10 ani tableta, telefonul smart și alte gadgeturi s-au răspândit cu viteza fulgerului și au devenit atât de ispititoare încât oamenii, folosindu-le permanent, au început să uite din ce în ce mai des de ei înșiși. Este suficient să aștepți două-trei minute undeva ca să scoți telefonul și să începi să-l butonezi. Nu mai ai timp de tine. Fără să-și dea seama - din punct de vedere psihologic - oamenii au devenit din ce în ce mai vulnerabili și nu a fost nevoie decât de o scânteie pentru a aprinde flacăra panicii generale. Și această scânteie s-a numit Covid-19.

Ce este de făcut? Simplu. Să mai lăsăm deoparte telefoanele și tehnologia și să reînvățăm să stăm mai mult cu noi înșine. Să ne întoarcem la lucrurile simple, dar infinit mai sănătoase. Să ne permitem din când în când să rămânem doar cu propriile noastre gânduri. Atât! Și să-i învățăm și pe copiii noștri să facă asta. Doamne ajută!