Consiliul Judeţean Bihor se spală pe mâini de magnificul proiect al cartierului de locuinţe care la această oră trebuia să se întrezărească printre fostele unităţi militare de pe Calea Aradului. Deşi preşedintele CJ Bihor, Alexandru Kiss a promis că "pâna la Crăciun se vor semna primele proiecte", ieri, în ultima sedinţă a acestui organism s-a semnat doar un petic de hârtie prin care CJ este degrevat de orice sarcină legată de construirea celor 4.000 de apartamente promise. Proiectul de hotărâre votat în unanimitate de către consilierii judeţeni permite scoaterea la vânzare a terenurilor aflate în proprietate CJ Bihor, în joc fiind puse 5 hectare de teren situat pe Calea Aradului nr.4, respectiv 14 hectare pe Calea Armatei Române nr.1. În aceeaşi hotărâre se mai face precizarea că vânzarea parcelelor de teren va fi condiţionată de faptul că aceste parcele să fie utilizate numai ca terenuri aferente construcţiei de blocuri de locuinţe. Însă, nici o punct din hotărâre nu mai garantează implicarea CJ Bihor în materializarea acestui proiect, cu toate că tocmai acest aspect a dat credibilitate iniţiativei şi i-a făcut pe cei 8.800 de bihoreni să solicite o locuinţe. Un alt amănunt care discreditează iniţiativa CJ este faptul că o dată cu vânzarea terenurilor nimic nu îi mai garantează că valoarea iniţial avansată de 18.000 de euro pentru un apartament cu trei camere va mai putea fi respectată. După ce au joi seara consilierii locali şi-au dat, în lipsă de cunoştinţă de cauză, consimţământul pentru Planul de Urbanism de Detaliu pentru celor două spaţii, ieri a venit rândul consilierilor judeţeni să manifeste aceeaşi credulitate votând o nouă iniţiativă la fel de lipsită de consistenţă ca şi cea privind asocierea cu firma Bretton, care s-a destrămat zilele trecute. Pentru a smulge voturile membrilor CJ, Kiss a abordat o nouă strategie adormindu-le vigilenţa cu două prezentări lungi şi anoste. Mai mult, sonorizarea din timpul expunerii a fost dezastruoasă, motiv pentru care nici unul dintre cei prezenţi în sală nu au înţeles nimic. Aşa că, la finalul consilierii judeţeni habar nu aveau despre numărul de apartamente puse în joc, despre sumele avansate pentru realizarea lor, singurul lucru care i-a deranjat a fost alegera culorile pentru blocuri: roşu, alb, verde. De asemenea, sacă consilierii judeţeni s-ar fi obosit să se aplece cu o oarecare responsabilitate asupra materialului supus dezbaterii ar fi constat o serie de inadvertenţe: proiectul era lacunar întocmit, nicăieri nu se preciza care sunt parcele supuse vânzării, nu se făcea referire la modalitatea de vânzare, nu se vorbea nici de preţul de pornire, nici măcar nu s-au obosit să se sezizeze că în prin votarea acestui proiect CJ Bihor renunţă, în mod subtil, la implicarea în realizarea acestui proiect. Însă, consilierii, în loc să-i ceară preşedintelui CJ Bihor să le ofere garanţiile promise cu privire la viitorul constructor şi preţul de realizare a locuinţelor, aceştia s-au mulţumit să asite blajini la o nouă rundă de angajamente fără acoperire. "Când am dorit să construim blocuri cu 24 de etaje ne-am lovit cu capul de avioane. Că va fi constructor, aceasta e întrebarea! Poate nu! Consilul nu are 10.000 de miliarde de euro. Că ele se pot face sau nu, rămâne de văzut", a fost singura garanţie pe care a oferit-o preşedintele CJ Bihor. Dacă la prezentarea de la Consiliul Local Oradea se vorbea de construire de 2.000 de apartamente pe Calea Aradului, respectiv 2.500 de apratamente pe Calea Armatei Române, ieri, prezentarea de la CJ a schimbat proproţia. De asemenea, dacă iniţial se vorbea de o creditare pe 20 de ani, acum temenul a fost extins până la 28 de ani, iar dacă la început se vorbeau de apartamente cu două sau trei camere, acum noul proiect priveşte de la una la patru camere, iar preţurile estimate pornesc de 18.000 euro şi nu sunt limita maximă avansată. "CJ Bihor iese din acest joc. Presiunea a fost mult prea mare. Nu cred că mai sunt şanse să se realizez construcţia de locuinţe. O dată cu vânzarea terenurilor către un investiror privat dispare caracterul social al proiectului. Nu avem nici un control asupra constructorului. Problema e că noi îi vindem terenul ieftin,însă nu-i putem impune la ce preţuri să construiască apartamentele. ", a declarat Vasile Gârba, consilier PRM. Cu toate că unul dintre consilierii PNL a cerut să nu li se mai vândă tinerilor iluzii, iar preşedintele Kiss să nu le mai ofere numai poze cu blocurile colorate în roşu, alb verde, membrii CJ au votat in corpore proiectul.