Obişnuiesc, de-o lungă vreme, să colind grădinile "Crişanei" şi să gust din fructele miraculoase ale cuvântului ei. De câteva ori am trecut pragul sfielii şi m-am adresat dumneavoastră cu câte ceva. O întâmplare recentă mi-a dat imbold să îndrăznesc din nou. Iată despre ce este vorba. În ultima zi a anului trecut, la insistenţele copiilor, am făcut o plimbare pe Corso, să revedem îngeraşul de gheaţă din preajma C.E.C.-ului. N-am apucat să-i vedem decât trunchiul, deoarece capul şi aripile îi fuseseră sfărâmate şi zăceau în cioburi alături de el. Vremea nu se încălzise încă şi ne-am imaginat, cu indignare, că un nesăbuit a furat plăcerea copiilor de-a admira făptura celestă, aşa rece, de gheaţă, cum era ea. Şi-am suferit văzând copii plângând Lângă ce-a fost un îngeraş de gheaţă Şi am fi vrut să-i dăm din nou viaţă, Să-i revedem pe copilaşi râzând. În clipele ce astăzi le trăim E-o poftă de-a distruge nebunească, Ce unii nu pot să şi-o stăpânească Şi n-avem leacuri să-i tămăduim. E lipsă oare de-autoritate Sau e o nepăsare crasă-n toate? Plăcerea aceasta nebunească de-a distruge ceea ce alţii au realizat s-a făcut simţită, de câteva ori, din păcate, şi în urbea noastră. Dacă faci o plimbare pe malul Crişului, între Podul Decebal şi cel din Ioşia, poţi observa cu uşurinţă cum pe mari porţiuni, de-o parte şi de alta a râului, balustradele din beton, adică vechile structuri, au fost aruncate în apele învolburate ale Crişului, de către indivizi tari la trup, dar slabi la minte, periclitând, astfel, siguranţa trecătorilor care vor să vadă mai de aproape oglinda apei. Pe marginea trotuarului de pe dig au fost instalate, de mai multe ori, picioruşe metalice, nişte coşuleţe moderne de gunoi, dar bietele de ele, de fiecare dată, au fost smulse din rădăcini şi călcate în picioare de s-a ales praful de ele. Astăzi, se mai pot observa, ca rămăşiţe ale bunelor intenţii, doar găurile rămase în betonul digului şi acesta prăbuşit pe alocuri de intemperii. Tot prin această zonă bântuie ca o fantomă din ce-a mai rămas din înfloritoarea "Metalica". A cui o fi asta acuma, că în partea dinspre Criş arată ca după război? "Magneţii" au deposedat-o de tot ce era metal, spărgând, şi nu numai ei, absolut toate geamurile unui corp de clădire. Ceva mai jos de "Metalica", în părculeţul de lângă Podul de pontoane, bieţii pomişori nu apucă să se maturizeze, elanul lor vegetal fiind frânt de mâinile "forţoşilor". Pe spaţiul verde, atât cât a mai rămas din el, se plimbă în voie printre copii câinii proprietarilor din împrejurimi şi împestriţează iarba cu excrementele lor. Din când în când, câte un proprietar îşi "îmbăiază" limuzina în văzul tuturor. Ferească Dumnezeu să îndrăzneşti să le spui ceva că te alegi cu nişte trimiteri la origine sau chiar cu nişte vânătăi. C-aşa-i în democraţie! Dacă acest spaţiu ar fi al unui particular toată lumea i-ar respecta destinaţia. Am văzut cândva în parcul Bălcescu nişte figurine de metal care serveau drept căluţi într-o instalaţie rotativă pentru copii. Aceste biete figurine erau pur şi simplu mutilate de nişte mâini iresponsabile. Cabinele telefonice, mai ales de la periferii, sunt făcute vraişte. În pasajele subterane te întâmpină inscripţii atât de "liber exprimate" şi mirosuri atât de "îmbietoare" încât îţi întorci capul în altă parte şi te grăbeşti spre luminiţa care se zăreşte la capătul tunelului. Am înşirat doar câteva aspecte din "imaginea timpului tău", cum zice o frumoasă reclamă, ca să atrag atenţia stimatului contribuabil că o parte din bunurile distruse sunt din banii dumnealui. Unde au fost oare autorităţile ori cei abilitaţi, cum se zice acuma, când s-au săvârşit fărădelegile? S-ar cădea ca acelaşi contribuabil să le ceară socoteală. Eu cred că a sosit vremea să se pună capăt acestui libertinism păgubos şi umilitor pentru un oraş cu pretenţii europene precum Oradea, iar cei în drept să-şi facă mai simţită prezenţa şi să-şi îndeplinească cu mai multă responsabilitate atribuţiile de serviciu în acest domeniu. Astfel, ne facem că lucrăm şi nu ne vom putea bucura de binefacerile unei vieţi civilizate.