Niciodată până la alegerile prezidenţiale recent încheiate PSD nu a pierdut la o diferenţă atât de categorică. În acest moment avem cea mai dinamică diaspora din Europa, iar vocea lor trebuie ascultată de politicienii din ţară. Este capabil PSD să se reformeze, sau rămâne captiv unei frăţii naţionaliste agresive şi cu veleităţi penale?

Scorul uriaş cu care Klaus Iohannis a fost reinvestit în funcţia de preşedinte al României a fost, din nou, un vot anti-PSD. Bineînţeles, are un merit şi domnia sa, pe lângă multele păcate invocate din trecutul mandat, a ştiut cum să facă faţă partidului condus de Liviu Dragnea în momentele de cumpănă, când asaltul asupra justiţiei şi confiscarea statului era în toi. În acest moment România este singura ţară din această regiune a Europei care are o guvernare pro-apuseană clară şi fără echivoc. Un alt aspect pozitiv este prezentarea diasporei la vot într-un număr mare, România având în acest moment cea mai activă diaspora din punct de vedere politic. Totuşi, faţă de numărul românilor aflaţi în străinătate, cei care au votat sunt undeva în jurul a 20% şi cred că în viitor participarea lor la vot va trebui să crească. În acest sens trebuie găsite soluţii pentru ca românii din străinătate să poată vota inclusiv la alegerile locale de anul viitor, prin corespondenţă sau electronic. De asemenea, reprezentarea diasporei în Parlament trebuie reevaluată, în sensul sporirii numărului de parlamentari care să-i reprezinte. În acest moment, România electorală a ieşit din graniţele naţionale, iar discursul politic şi programele electorale trebuie să se refere la întregul spaţiu al UE, unde se găsesc şi cele mai mari comunităţi de români. Aici a devenit evidentă prăpastia care desparte PSD de românii din străinătate, cel mai mare partid din ţară fiind pur şi simplu incapabil să înţeleagă diaspora, Viorica Dăncilă şi PSD obţinând abia în jurul a şase procente. Cel mai slab scor electoral scos vreodată de partid - pentru că nu este eşecul doar al Vioricăi Dăncilă, ci al întregii conduceri, a fiecărui lider judeţean până la urmă - după alt eşec înregistrat la europarlamentare, ar trebui să le dea serios de gândit. În „buna” tradiţie a acestui partid, va urma eliminarea liderului perdant, dar cine să-i ia locul? Te uiţi printre cei din fruntea partidului şi constaţi o lipsă evidentă de lideri. Apoi, posibilitatea ca acest partid să se reformeze - varianta logică şi de bun simţ după ce în două rânduri electoratul i-a sancţionat drastic la urne - pare exclusă, dimpotrivă, derapajul extremist rămâne amplificat prin menţinerea la vârf a implanturilor peremiste (alde Manda, Olguţa, Pleşoianu). Iar importurile dubioase continuă, nici bine nu s-au terminat votările că la partid a ajuns ex-liderul UNPR, Gabriel Oprea, o fantomă a unor vremuri tulburi şi apuse. Mai departe, alianţele dubioase cu sindicatele, când acestea ar trebui să rămână independente, nu la remorca unor partide, sunt încă o dovadă a manevrelor obscure preferate la partid, în dauna transparenţei şi corectitudinii faţă de cetăţean. Populismul grobian şi violenţa discursului public rămân la ordinea zile prin Firea, Iordache, Şerban Nicolae, Rădulescu-mitralieră etc, iar genul acesta de oameni nu mai au cum să se schimbe, să devină reprezentanţii unei stângi europene, moderne. Vor dispare pe cale naturală în momentul în care vor continua să piardă şi următoarele alegeri, primele fiind cele locale de anul viitor, a căror miză devine uriaşă pentru destinul ţării. În acest moment, nu cred că PSD se va reforma de la sine, cheia reformării lui este, paradoxal, la preşedintele Iohannis, la liberali şi aliaţii lor. De modul cum va fi guvernată ţara până la alegerile locale şi parlamentare depinde ce se va întâmpla cu PSD. Dacă vom avea parte de o guvernare transparentă, axată pe nevoile reale ale cetăţeanului, nu unele inventate, PSD va rămâne în opoziţie cu un procent din ce în ce mai mic, unde nu va avea de ales şi va trebui să se transforme, pentru că România are nevoie de un veritabil partid de stânga, dar cu orientare clară europeană, apuseană, nu cu privirile şi aşteptările pierdute într-un orizont tulbure, răsăritean.

Revenind la diaspora, cred că problema reprezentării ei politice va fi marea încercare a celui de-al doilea mandat al preşedintelui Klaus Iohannis şi a viitoarei majorităţi parlamentare. Preşedintele a promis că va fi mai activ, personal am rezerve că se va transforma radical, dar votul covârşitor dat de diaspora în favoarea lui sper să pună suficientă presiune încât românii din străinătate să conteze tot mai mult în politica internă. Dacă dorim o ţară ca afară, românii din străinătate nu trebuie să fie buni doar la trimis bani în ţară, ei trebuie şi ascultaţi, pentru că, iată, la presiunea lor, românii din patrie chiar au început să-şi construiască o ţară ca afară.