Clasa imbecililor faţă cu criza
Criza economică nu putea găsi clasa politică într-o stare mai imbecilă decât cea din ultimii doi ani, şi anume de campanii electorale interminabile. Patru campanii electorale în doi ani, şi în ce ani, de maximă precaritate economică. Nemaivorbind de faptul că unele dintre aceste alegeri au trebuit să se desfăşoare după legi stupide.
Legea votului uninominal a fost făcută de nişte proşti pentru alţi proşti, care au adus în Parlament handicapaţi politic votaţi de câteva cartiere. O altă stupizenie este dată de întinderea pe doi ani a acestor campanii. Cu ce suntem mai câştigaţi că alegerile pentru prezidenţiale n-au avut loc anul trecut şi că mandatul preşedintelui s-a extins la cinci ani? După orice ticăloşie electorală a apărut justificarea cretină că nu s-a ştiut la vremea respectivă că se va agrava criza. Aşa a spus şi incompetentul cabinet Tăriceanu, care sfida orice bun simţ anul trecut, anunţând majorări pentru profesori cu 50%. Anul acesta este un an de maximă criză în lume, iar la noi este un an întreg dedicat luptei electorale. Alianţa PSD - PD-L este una catastrofală pentru ţară. Campanii de presă, comisii, DNA şi alte droguri uşoare pentru populaţia năucă. În rest, investiţiile străine sunt inexistente, iar măsurile economice contraproductive, care au majorat la modul inconştient fiscalitatea, au dus la falimentul a mii de firme, aşa că vom avea parte de un şomaj care va "decapita" milioane de români. Banii de la FMI nu vor mai fi pe post de "centură de siguranţă", ci vor merge la buget pentru a acoperi cheltuielile cu salariile şi pensiile. Vor merge însă şi-n campania electorală ca să aibă poporul ce plăti ani la rând apoi datoria politicienilor. Măsuri populiste ca aceea de a reduce cu 20% salariile miniştrilor sunt măsura competenţei economice a acestui guvern. Dar cu cine sa facem faţă crizei? Cu Boc, care, în afară de faptul că sare de colo, colo, ca un greiere cosaş, nu face nimic? Cu Geoană, care pare un Buratino ce se visează şef de stat şi care nu demult şi-a sărbătorit cu-n aer omagial ziua de naştere? Dacă anul trecut îl durea-n socialism de criză şi plătea 40.000 de euro onorariu pentru o lăută cu Phoenix, acum a preferat să-i cânte Loredana Groza pe post de Marlyn Monroe de Balta Albă, "Happy Birthday Mr. President", aşa cum îi cânta odinioară celebra blondă lui Kennedy. Atât seamănă Mircea Geoană cu Kennedy cât seamănă şi Romică Ţociu. Dar nu e nimic surprinzător, acestea sunt tulburări de personalitate minore faţă de cazul clinic Mazăre, care vrea să se joace de-a nemţii şi războiul. În timpul acesta Crin Antonescu speră să devină unul dintre cei mai mari oratori ai ţării şi nu apare decât după ce-a făcut repetiţii intensive în faţa Adinei Vălean. Becali a stat o lună în campanie electorală, e drept la închisoare, dar cu atât a fost mai ieftin şi mai eficient. N-a plătit bani pentru deplasări şi a stat la răcoare, iar pe când a ieşit a trebuit doar să-şi pună numele pe liste că a şi luat avionul spre Bruxelles. Sorin Oprescu se gândeşte să candideze. Face foarte bine, pentru că este singurul lucru la care se pricepe ca politician. La fel ca Traian Băsescu, face parte din categoria politicienilor buni doar de campanie electorală. S-a odihnit destul un an la Primăria Capitalei, unde a consumat aerul condiţionat degeaba, aşa că se poate apuca de ce ştie el mai bine, de maimuţăreli electorale. Din păcate, nici aşchia nu sare departe de trunchi. Boureanu, Ponta, Ridzi, Eba, Anastase sunt semne că a intrat şi specia în criză, nu doar economia. Cu asemenea lideri trebuie să fii inconştient să crezi că se pot ameliora efectele crizei. După cât sunt de pasivi în faţa consecinţelor crizei guvernanţii par a trăi cu iluzia că, dacă România va rezista până se va relansa economia europeană, atunci băncile de afară vor pompa ca înainte bani în imobiliare şi retail.
După ce au păţit o dată, instituţiile financiare nu vor mai injecta capital decât în producţie, exact ceea ce n-avem noi. Aşa că de păcălit sistemul nu-l vor mai putea păcăli, dar vor putea fenta din nou votanţii nerozi, cărora le vor azvârli cârnaţul în gură ca unor câini flămânzi şi umili, lărgind în felul acesta clasa imbecililor.
Foarte bine punctat d-le blidaru...desteapta-te romane