Sunt convins că beneficiul de sănătate publică al închiderii şcolilor va fi unul neglijabil, în schimb costurile sociale şi educaţionale vor fi imense. Timp de 6 luni o mare parte din copiii ţării nu vor mai avea aproape nici o legătură cu educaţia şi cu cultura şcolară. Guvernul, în uşurinţa cu care a luat această decizie, ne anunţă că aceste pierderi sunt considerate neglijabile.

Obiectivul închiderii şcolilor este de a reduce riscurile de sănătate publică. O asemenea decizie are la bază două caracteristici, una medicală şi una cu componentă socială: 1) riscul de contaminare cu virusul la copii şi 2) probabilitatea de transmitere de la copii la adulţi, inclusiv frecvenţa interacţiunilor copiilor cu cei de vârsta a 3-a.

Sunt convins că beneficiul de sănătate publică, adică reducerea riscului de infecţii şi de decese este unul neglijabil în schimb costurile sociale sunt imense. Timp de 6 luni o mare parte din copiii ţării nu vor mai avea aproape nici o legătură cu educaţia şi cu cultura şcolară. În plus Guvernul, în uşurinţa cu care a luat această decizie, ne anunţă că aceste pierderi sunt considerate neglijabile. Dacă ne putem dispensa aşa de uşor de roadele educaţiei înseamnă că de fapt nu prea le preţuim, nu e aşa?

 

Să vedem mai întâi beneficiile închiderii şcolilor

Danemarca a redeschis şcolile deja. Alte ţări nordice oricum au operat doar o închidere parţială. Problema din punct de vedere epidemiologic nu este riscul la care sunt expuşi copiii (aproape nul) ci capacitatea acestora de a transmite virusul la adulţi şi mai ales la bătrâni.

Aici ştiinţa intră deja pe teritoriu foarte vag iar problema pare a fi una în care relevante sunt şi relaţiile sociale. Unii experţi, adepţii închiderii şcolilor, subliniază excepţionalitatea societăţilor nordice unde interacţiunile intergeneraţionale sunt mai puţin frecvente, spre deosebire de ţările mediteraneene unde adeseori locuiesc împreună câte trei generaţii.

Sunt cercetări care sugerează, în schimb, că transmisibilitatea virusului de la copii la adulţi este foarte mică. Un studiu australian, folosit ca argument pentru redeschiderea şcolilor (în Australia - New South Wales - şcolile se vor redeschide în 11 mai) stabileşte însă că rata de transmitere de la copii este foarte mică (din 735 de persoane aflate în contact cu 18 cazuri pozitive din şcoli doar 2 s-au infectat). Studiul este aici.

Un alt studiu, publicat în revista Societăţii Americane de Boli Infecţioase descrie rezultatele anchetei epidemiologice în cazul unui băieţel de 9 ani infectat cu Covid-19 în Franţa, care deşi a intrat în contact cu peste 170 de persoane nu a infectat pe nimeni. Articolul e disponibil aici.

Studii chiar mai sistematice exprimă dubii serioase cu privire la eficienţa măsurilor de închidere a şcolilor în campaniile de combatere a epidemiilor cu coronavirus. Un astfel de articol publicat în Lancet arată că astfel de intervenţii pot reduce numărul deceselor cu 2-4%, mult mai puţin comparativ cu alte soluţii de distanţare socială mult mai puţin brutale. Articolul este aici.

Nu cred că e cherrypicking cu evidenţa factuală - articolele de mai sus conţin date, argumente şi concluzii consistente. În schimb, faptul că Guvernul a invocat experienţa italiană pentru a menţine închiderea şcolilor nu este deloc încurajator. Poluarea intensă, incapacitatea sistemului sanitar, faptul că mulţi dintre adulţi locuiesc până pe la 40 de ani cu părinţii lor, structura demografică îmbătrânită, au fost adeseori invocate pentru a explica catastrofa italiană, mai puţin transmisia de la copii la adulţi prin şcoală.

 

Iar costurile...

Reversul închiderii şcolilor este agravarea decalajelor de învăţare dintre copiii din categorii dezavantajate şi restul. Pentru majoritatea copiilor din familii sărace şcoala este singurul loc unde pot învăţa, adeseori singurul loc în care sunt în siguranţă. Faptul că, poate, li se dă o tabletă nu va rezolva aproape nimic. În plus, toate studiile arată că vacanţele au efect negativ asupra fixării cunoştinţelor. Gândiţi-vă la efectele unei vacanţe de 6 luni asupra aproximativ un sfert din copiii patriei care nu vor avea aproape nici un contact cu cultura şcolară.

În studiile de politică socială există conceptul de societate a celor două treimi (the two thirds society), în care politicile sunt făcute cu ignorarea sistematică a intereselor treimii de jos. La noi nu e doar o metaforă, este chiar o realitate cantitativă când vine vorba de copii.

Sunt lucruri pe care predarea online nu are cum să le compenseze, de pildă indiferenţa majorităţii adulţilor faţă de situaţia acelei treimi din copiii din România care trăiesc sub rata sărăciei.

Da, în România 32% din copii trăiesc sub pragul oficial al sărăciei.

Merită sacrificaţi o treime din copii pentru siguranţa iluzorie a celorlalte două treimi, nu?

(articol publicat şi pe blogul adevarul.ro)