Diferența dintre curaj și nebunie nu o fac psihiatrii, ci istoricii. Desigur, fiind vorba despre momentele de răscruce în timpul alocat națiunilor, deoarece în cazurile vulgare intervin criminaliștii împreună cu legiștii. De cele mai multe ori, bufonul moare.

Președintele Franței a încasat o palmă de la un alegător cu care a dat mâna peste gardul care separă vitele de jupân, apoi s-a dat lovit, fiind salvat de jandarmi și biroul de presă, care a anunţat că Emmanuel a eschivat la timp. O minciună oficială. Au mai pățit-o și alții, unii au fost loviți peste costum cu brânză tartinabilă, alții au încasat în barbişon cerneală violetă, alții au încasat gloanțe... Curțile marilor jupâni ai lumii duc o acută lipsă de o instituție vitală pe timpul monarhilor din Antichitate și Evul Mediu, cea a bufonului.

De ce s-a renunțat la instituția bufonului în modernitate? Pentru că oamenii nu învață nimic din greșelile istoriei. Pentru că liderii momentului au înțeles greșit democrația și sfârșesc precum un jupân ce își consideră concetățenii mai proști decât el, niște bufoni. Doar că bufonii, când se unesc, au palmă grea.

Vă propun un scurt exercițiu despre ce poate însemna bufonul într-o comunitate.

Bufonul președintelui Macron s-a supărat probabil că este pus la muncă cinci zile pe săptămână, chiar și de Crăciun, deși este ateu, așa că i-a tras o palmă șefului. Scapă după o plimbare cu duba, o zi sau două în arest, poate încasa o amendă penală, dar apoi câștigă din interviurile date stângii progresiste, în cel mai socialist stat al Occidentului.

Un scurt antract local.

Președintele CJ Bihor restructurează bufonii, spre deliciul altor bufoni. Primește o pălmuță într-un spectacol-concert, bufoniada continuă pe străzile oraşului la fiecare sfârşit de săptămână, un fel de șaorma cu de toate...

Continuăm în lumea largă.

Bufonul premierului Marii Britanii, Boris Johnson, s-a vârât în pat cu nevasta ăstuia pe când era chemat la regină, dar a scăpat ieftin, au stat doar la taclale lângă ceaiul de la ora cinci, dar nu mai are voie să plece la vară în Ibiza.

Bufonul președintelui SUA se vopsește portocaliu pe păr și bântuie noaptea pe la Casa Albă să-l sperie pe bunicuțul Biden, noroc cu Secret Service, agenţii stau la doi pași în urma bufonului să nu calce strâmb pe lângă trotuar să-și luxeze o gleznă. Presa e mulțumită.

Bufonul tovarășului Lukașenko a fost văzut în Minsk cu masca lui Lenin pe față și în mână cu o cerere de azil în Polonia, a fost săltat de KGB și acum e la consiliere psihiatrică într-un azil de stat. Familia a cerut azil politic în Rusia.

Bufonul kamaradului Putin a scris pe un blog despre afacerile țarului roșu, lumea l-a și crezut, dar apoi s-a trezit într-un avion cu novicioc la bord, că abia l-au scăpat doctorii nemţi cu zile. Reîntors la Maica Rusie, a fost băgat în puşcărie.

În măreața Chină, bufonul poate fi un muncitor de rând sau un miliardar, partidul veghează și separă grâul de neghină. Dacă se umflă negina sau grâul prea mult în coajă, intervine partidul, care le știe pe toate. Familia plătește glonțul.

În patria lui Kim Ir Sen, dacă un bufon priveşte un film sud-coreean este executat legat de un țăruș, cu artileria antiaeriană. Împreună cu toată familia lor de bufoni ghinionişti.

În Oceanul Pacific nu există bufoni.

Nici pe Lună.

Nicăieri...