La 11 iunie 1948 a intrat în vigoare Legea nr. 119, care prevedea naţionalizarea tuturor bogăţiilor subsolului ce nu se găseau în proprietatea Statului la data intrării în vigoare a Constituţiei Republicii Populare Române, precum şi întreprinderile individuale, societăţile de orice fel şi asociaţiunile particulare industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi şi telecomunicaţii.
Controverse
Calul, măgarul şi Bănel Nicoliţă
Nu e vorba despre vreo fabulă, ci doar despre o vorbă de stadion referitoare la fotbaliştii care se agită mult, dar reuşesc puţin: "Şi calul aleargă, dar nu trage ca măgarul".
- 11 Iunie 2008
- Citeste
Până te pune în posesie Administraţia Imobiliară te mănâncă "sfinţii"
Un imobil situat în Piaţa 1 Decembrie din Oradea este, de ani de zile, mărul discordiei între foştii proprietari, chiriaşi şi primărie, mai exact Administraţia Imobiliară Oradea. La parterul clădirii există mai multe spaţii comerciale, închiriate către diverse firme, astfel că autorităţile locale şi-au dat tot interesul ca sumele obţinute în baza unor asemenea contracte să intre în buzunarul lor şi nu în cel al proprietarilor de drept. După ani întregi de procese, amânări şi suspendări, situaţia clădirii nu este încă lămurită, în timp ce orădenii care susţin că sunt cumpărători cu acte în regulă a unor spaţii din imobil au rămas la cheremul funcţionarilor din cadrul AIO, care îi plimbă de la Ana la Caiafa.
- 10 Iunie 2008
- Citeste
Cine ne sunt "pictorii"? (II)
Noi, prin masochismul nostru şi prin ignoranţa cu care preluăm propaganda antiromânească, suntem prima sursă de murdărire a numelui nostru. Nu este singura. Vorbeam de propaganda antiromânească. Păi, nu doar în Italia au emigrat, alături de români, şi ţigani din România. În Spania chiar mai mulţi, în Franţa, în Germania. Acolo credeţi că nu se întâmplă nimic? Sau aceste lucruri oribile nu se întâmplă săptămânal în orice stat din Anglia până în Germania, apoi în Mediterană, făcute de localnici sau de emigranţi din lumea întreagă?
- 09 Iunie 2008
- Citeste
Lucrările de înfrumuseţare cauzează reacţii adverse
Cu toate că noul primar al Oradiei, Ilie Bolojan, a cerut viitorilor săi angajaţi să dispună sistarea lucrărilor de amenajare peisagistică angajate sub conducerea lui Groza la preţul de 5.639.588 lei, funcţionarii PMO nu au dat curs acestei solicitări. Mai mult, de câteva zile firmele angajate să refacă spaţiile verzi din Oradea dau dovadă de exces de zel, conştiente că, odată executate lucrările, noul primar nu va putea să nu semneze deconturile. Din păcate, aceste lucrări menite să înfrumuseţeze oraşul au fost făcute în detrimentul orădenilor, aducând mai multe pagube.
- 08 Iunie 2008
- Citeste
Cine ne sunt "pictorii"? (I)
Avem ca popor, la ora actuală, cea mai proastă imagine pe care am avut-o vreodată. Iar acest lucru are consecinţe asupra noastră, inclusiv asupra veniturilor noastre, via investiţie prin simpatie şi încredere sau ocolire prin antipatie, neîncredere, dar şi asupra viitorului copiilor noştri. De aceea, problema este una cât se poate de serioasă.
- 08 Iunie 2008
- Citeste
Selina aruncă vina pe...condiţiile meteo nefavorabile
După modelul lucrărilor executate în beneficiul Primăriei Oradea, nici la Prefectura Bihor lucrurile nu stau altfel. Potrivit contractului semnat în 23 noiembrie 2007, în cursul lunii iunie a.c., firma Selina trebuia să finalizeze lucrările angajate pentru reabilitarea faţadei clădirii Instituţiei Prefecturii şi a Consiliului Judeţean din Parcul Traian. La fel ca şi în cazul altor lucrări contractate de firma Selina, nici de această dată renumitul constructor nu a fost în măsură să se achite la termen de obligaţiile asumate.
- 03 Iunie 2008
- Citeste
Ultimele licitaţii unde se fac "mişculaţii"?!
Municipalitatea orădeană a organizat, în urmă cu câteva săptămâni, o licitaţie pentru achiziţionarea a 323 bănci pentru parcurile şi spaţiile verzi din Oradea. Compartimentul de specialitate al Direcţiei Tehnice a primit o singură ofertă, de la firma SC Paviment SRL din Bucureşti. Potrivit ofertei, cele 323 de bănci ar costa 149.904 lei, astfel încât o singură bancă ar costa aproape 500 lei. Oferta firmei este în analiză, abia în această săptămână urmând să se decidă dacă va face obiectul unui contract...
- 02 Iunie 2008
- Citeste
De ce urăsc Bucureştiul şi-i iubesc pe bucureşteni
Deşi n-ar recunoaşte în ruptul capului, bucureştenii sunt printre cei mai nefericiţi dintre români. În urmă cu ceva vreme, progeniturile unui baron doljean se porniseră pe vânat bucureşteni, pe motiv că li se "pune pata" când văd maşini cu număr de Capitală.
- 31 Mai 2008
- Citeste
Laptopul scuză mijloacele
Executivul orădean se pregăteşte să-i întâmpine pe viitorii membri ai Consiliului Local Oradea aşa cum se cuvine. La prima şedinţă a CLO, viitorii aleşi locali vor găsi pe masa de şedinţă câte un cadou substanţial: un laptop în valoare de 3.534 lei!
- 31 Mai 2008
- Citeste


