Pentru că tot s-au împlinit, mai ieri, trei ani de la tentativa de lovitură de stat, e recomandat să privim retrospectiv la acțiunea de atunci, dar mai ales la propaganda monstruoasă de studio şi stadion de care am avut parte.
Controverse
Scurt pe doi din colţul hărţii
Nu suntem nemţi şi punctum! Primăria Bistriţei a amenajat, în câteva parcuri din oraş, dulăpioare cu cărţi. Oricine putea să împrumute o carte, cu condiţia să lase alta în schimb.
- 26 Iulie 2015
- Citeste
Nomenclatura nici nu moare, nici nu se predă
O constantă a politicii românești este aceea că tot ceea ce pe moment pare a fi răul mai mic, în timp va deveni răul cel mare, un cerc vicios de care nu e scutit niciun scrutin.
- 24 Iulie 2015
- Citeste
Lecţia Greciei
De fapt ce au făcut grecii? S-au aşezat în restaurantul UE şi au început să comande după pofta inimii, ştiind că nu au bani să plătească. Ei care nu produceau îşi dădeau pensii de 2-3 ori mai mari decât îşi dădeau cei care munceau, pe banii cărora se ghiftuiau.
- 23 Iulie 2015
- Citeste
Joc de putere într-un picior
Întors șchiop de la Stanbul`, premierul pare a nu avea probleme în a-și continua jocul de picioare. Oricât l-ar urmări adversarii în ring să-i aplice un k.o., eschiva îi iese în continuare chiar și într-un picior.
- 21 Iulie 2015
- Citeste
Reducerea fiscalităţii, o prioritate naţională
Orice întârziere în reformarea sistemului fiscal, în sensul reducerii taxelor, reprezintă un sabotaj la adresa siguranţei naţionale. Nu este o glumă şi nici o exagerare: o naţiune care nu se poate autosusţine economic, nu îşi poate asigura securitatea naţională şi devine vulnerabilă în faţa ameninţărilor externe.
- 20 Iulie 2015
- Citeste
Reducerea fiscalităţii, o prioritate naţională
„Dacă vom continua cu un sistem fiscal care te împovărează şi îţi scoate ochii din cap, îţi dă o singură şansă să supravieţuieşti şi aceea este să faci evaziune."
- 19 Iulie 2015
- Citeste
Scurt pe doi din colţul hărţii
Cum să intri în gura lumii când, de fapt, tu ai vrea să scapi de ea? Păi, faci ca Ponta. Demisionezi de unde nu trebuia. Fiindcă a fost pus sub acuzare, premierul a decis că e mai bine să demisioneze de la conducerea PSD. Mare greşeală!
- 19 Iulie 2015
- Citeste
Scurt pe doi din coltul hărţii
Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, ar fi, se spune, candidatul liberalilor pentru funcţia de primar al Capitalei. Ori le-a topit canicula minţile ori cineva, din interior desigur, ţine morţiş ca partidul să rămână cu un singur şef.
- 12 Iulie 2015
- Citeste
Teme de meditaţie pentru politicieni
- 10 Iulie 2015
- Citeste
Crişana Digitală

