"Proptele" lui Beni Rus îl mânie pe "Ăl de Sus"
Potrivit unui portal local de ştiri, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, a declanşat, joi, un adevărat scandal în interiorul instituţiei pe care o conduce, deoarece, în perioada în care a fost plecat în SUA pentru a participa la micul dejun cu rugăciune de la Casa Albă, o comisie formată din funcţionari ai CJ Bihor a returnat firmelor lui Beniamin Rus garanţia de bună execuţie în cazul lucrărilor de întreţinere şi toaletare a drumurilor judeţene. Decizia a fost luată la ordinul vicepreşedintelui CJ Bihor, Dumitru Voloşeniuc.
Întreţinerea şi toaletarea drumurilor judeţene a fost executată de firmele Selina, Trameco şi Drumuri Bihor, toate aparţinând omului de afaceri Beniamin Rus. Potrivit procedurilor contractuale, garanţia de bună execuţie trebuia returnată după şase luni de la recepţia lucrărilor, printr-o dispoziţie a CJ Bihor. Având în vedere că această perioadă expirase încă de anul trecut, Dumitru Voloşeniuc a emis, tocmai în perioada în care Ţîrle era plecat din ţară, o dispoziţie prin care s-a constituit comisia care a analizat şi a dispus restituirea garanţiei, de aproximativ 150.000 lei. Printre cei cinci funcţionari care au făcut parte din comisie s-au aflat directorul tehnic Filip Cheşeli şi şeful serviciului Achiziţii, Nicu Blaj. Preşedintele CJ Bihor a aflat despre acest demers joi dimineaţă, când a văzut procesul verbal. Imediat, Radu Ţîrle i-a convocat pe membrii comisiei, pe care i-a pus să scrie note explicative. Mai mult, Ţîrle le-a cerut acestora să-şi depună demisiile, după care a plecat ameninţând că-i va reclama la DNA. Vicepreşedintele Voloşeniuc susţine însă că toate demersurile făcute au fost legale. adăugând că probabil reacţia lui Ţîrle a fost determinată de faptul că ar fi fost prost sfătuit sau dezinformat de cineva din interiorul instituţiei, care ar fi prezentat situaţia în aşa fel încât să reiasă că funcţionarii ar fi făcut o favoare firmei patronate de Beniamin Rus.
Ieri, preşedintele CJ Bihor trebuia să susţină o conferinţă de presă în cadrul căreia ar fi putut lămuri incidentul de joi, însă, cu o oră înainte de începerea conferinţei aceasta a fost amânată. Motivul invocat a fost acela că Radu Ţîrle "a fost solicitat să participe la Adunarea Generală a Biroului pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea pentru graniţa România - Ungaria, trebuind să voteze anumite probleme urgente".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.