DECESE

 

* Există zile în care a trăi nu are sens.

Trăiesc doar pentru acele zile în care viața înseamnă vis de neuitat!

BLAGA ANA,

FOIA EUGENIA,

SZABO DOREL CONSTANTIN,

DOZSA JOZSEF,

VERES SANDOR JANOS,

FARKAS IRINA,

MARTIN ERZSEBET,

TOCAI MARIA,

MOCIAR ERZSEBET,

MATULA MARIA MAGDOLNA,

AGOD ZOLTAN,

GLIGAN JANOS,

GUSU RODICA,

HERKO EDIT,

HUSZTI MAGDOLNA,

BALA PETRU.

Sincere condoleanțe familiilor îndoliate! Ildiko Mavrodoglu servicii funerare non stop La Capătul Drumului SRL.

 

* Colegiul Medicilor Bihor anunță cu profundă durere decesul domnului

Prof. univ. dr. RADU SPINEANU (2 iulie 1940 - 3 iunie 2025) 

S-a născut la Vașcău, la data de 2 iulie 1940. Absolvent al Institutului de Medicină și Farmacie din Cluj, secția Pediatrie, în 1965. Medic primar pediatrie din 1980.

Doctor în medicină din 1973. A fost profesor universitar la Facultatea de Medicină a Universității din Oradea între anii 1996-2010.

Fiu al dr. Radu-Vasile Spineanu, dupa absolvirea FMF la Cluj, a fost medic pediatru la Spitalul de Copii din Oradea, încă din anul 1968.

În 1994, la sărbătoarea Spitalului de Copii din Oradea spunea: „La inaugurarea din 1969 eram în primul an de stagiu. Am avut șansa extraordinară de a-mi petrece un sfert de veac în mijlocul unui colectiv de excepție care mi-a asigurat toată împlinirea. Copiilor de ieri, de azi și de mâine, toate gândurile și năzuințele mele, toată dragostea.” A fost un profesor excepțional care a învățat pediatria sute de studenți la medicină și zeci de rezidenți! Drum lin spre cer, maestre! Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Carmen Pantiș, președinte CM Bihor. 

 

* Suntem alături de dna dr. Spineanu Liana şi de întreaga sa familie în aceste momente pline de durere pricinuite de despărţirea de cel care a fost soţ, tată şi bunic,

dr. RADU SPINEANU.

Dumnezeu să-i vegheze odihna veşnică. Colectivul Clinicii Medetil.   

 

* S-a dus să-și odihnească sufletul și trupul în veșnicie cel care a fost nașul (unchiul) nostru 

FLORIAN DUMA.

Vei rămâne veșnic în amintirea noastră. Dumnezeu să-ți dea odihna veșnică. Resemnare și împăcare sufletească celor dragi lui. Fam. Moza Ciprian și văd. Moza Ileana. (436)

 

* Suntem alături cu sufletul de prietena noastră Rozica Duma și familia ei, în aceste momente grele și le transmitem întreaga noastră dragoste și compasiune. Pe 

FLORIN,

să-l odihnească Dumnezeu în pace în Împărăția Sa. Va rămâne în amintirea noastră ca un model de prieten deosebit cu multe calități și noblețe sufletească. Familia Nicolae și Marioara Bochiș din SUA, Christina cu familia din SUA și Horia cu familia din Germania. (443)

 

* La ceas de grea încercare sufletească transmitem un gând de mângâiere, sincere condoleanțe și compasiune familiei Andrei Birta, la despărțirea de iubita lor mamă, soacră și bunică

FLORICA BIRTA.

Dumnezeu să o ierte și să-i așeze sufletul bun de-a dreapta Sa, iar pe cei rămași să-i mângâie. Preot Paroh Ioan Roșu și membrii Consiliului Parohial de la Parohia Ortodoxă Cordău. (440)

 

* Împărtăşim durerea colegei noastre, doamna judecător Marcela Ionescu şi ne exprimăm profunda compasiune în aceste momente de tristeţe şi suferinţă, când se desparte de tatăl drag. Sincere condoleanţe familiei. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Colectivul Curții de Apel Oradea. (444)

 

* Mă despart cu regret de

prof. univ. dr. RADU SPINEANU

de care mă leagă o prietenie de-o viață din fragedă copilărie până astăzi când pleacă pe drumul fără întoarcere. Condoleanțe familiei. Liciniu Terebenț și soția. (442)

 

* În momente de profundă tristeţe şi mari regrete, este greu de a găsi cuvintele potrivite pentru a evoca personalitatea şi activitatea celui de care azi ne despărţim pentru totdeauna

prof. univ. dr. RADU SPINEANU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei! Conducerea Facultății de Medicină și Farmacie Oradea.

 

 

* Cu inima sfâșiată de durere anunţăm trecerea la cele veşnice a celui care a fost soţ, tată, socru şi bunic iubit,

DUMITRU MĂNEȚOIU,

care ne-a fost alături până la vârsta de 79 de ani. Înmormântarea va avea loc vineri, 6 iunie 2025, ora 12.00, la Capela Hașaș din Oradea, iar stâlpul are loc joi, 5 iunie 2025, ora 18.00, la Capela Municipală. Vei rămâne veşnic în sufletele noastre. Odihneşte-te în pace, suflet bun! Soţia Floare, fiicele Carmen cu soțul Vlad și fiica Sofia-Maria, respectiv Florina cu soțul George, cu fiica Nicoleta-Maria.  

 

 

* Cu durere în suflet anunțăm trecerea la cele veșnice a iubitului nostru soț, tată și bunic

Prof. dr. RADU SPINEANU.

Înmormântarea va avea loc vineri, 6 iunie, ora 14.00 în Cimitirul Municipal din Oradea, capela Hașaș. Drum lin către stele! Familia îndurerată.

 

* A plecat la cer sufletul minunat al bunului nostru vecin  şi prieten drag,

FLORIAN DUMA, pensionar.

În viaţă s-a bucurat de o familie frumoasă şi de profesia de proiectant şi cadastru în Oradea şi Bihor, fiind apreciat şi respectat de colegii şi superiorii săi. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa, iar familiei toată compasiunea noastră şi sincere condoleanţe. Familia Ciortin Augustin.

 

 

COMEMORĂRI

 

* După o grea suferință, în 7 iunie se împlinește un an de la plecarea în eternitate a tovarășului de viață și fostul coleg de liceu

ADRIAN GOICU.

Parastasul se va tine în data de 7 iunie, ora 10.00, la Capela Militară, pe str. Armatei Romane, nr. 1C. Odihnește-te în pace! Spitzer Nicolina.