DECESE

*  Durerea noastră nesfârșită nu are cuvinte să exprime regretul trecerii în veșnicie a fiului nostru iubit
dr. CĂLIN  ADRIAN MAGHERU. 
Dumnezeu să-l odihnească și să-i răsplătească viața exemplară petrecută printre și pentru oameni. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 4 aprilie, orele 15.00, la Capela Orășenească din Cimitirul Rulikowski. Familia Magheru. 

 

*Gânduri de alinare și compasiune îi transmitem prof. univ. dr. Paul Magheru, colaboratorul nostru, și familiei sale, în această grea încercare la pierderea fiului iubit,
dr. CĂLIN  ADRIAN MAGHERU. 
Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace, alături de drepții Săi. Redacția Crișana.

 

*Cu durere în suflet îmi iau rămas bun de la colegul meu, 
dr. CĂLIN MAGHERU,
o persoană minunată și un om de un profesionalism și o bunătate exemplară. Sunt alături de colega mea Sorina și familia sa, în marea durere prin care trec. Dumnezeu să-l odihnească cu sfinții în Rai! Dr. Șipoș Luminița.

 

*Suntem alături de domnul prof. univ. dr. Paul Magheru în aceste grele momente. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate!  Colectivul Bibliotecii Universității din Oradea.

 

* Sincere condoleanțe domnului profesor dr. Paul Magheru și familiei sale la pierderea fiului și fratelui lor
dr. CĂLIN MAGHERU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Orlando Balaș și familia.

 

* Colectivul Secției de Ortopedie și Traumatologie I își exprimă profunda tristețe la trecerea în neființă a colegului nostru,
dr. CĂLIN MAGHERU.
Am pierdut un medic dedicat, un coleg respectat și un om deosebit. Suntem alături de familia îndurerată și transmitem sincere condoleanțe în aceste momente grele. Dumnezeu să-l odihnească în pace. (1034)

 

* Cu profundă tristețe am aflat despre pierderea suferită de colega noastră, dr. Sorina Magheru. În aceste momente grele, îi transmitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune pentru pierderea soțului ei. Gândurile noastre sunt alături de ea și de familia îndoliată. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Conducerea si Colectivul Spitalului Clinic CF Oradea. (1038)

 

* Colectivul Secției de Cardiologie este alături de doamna doctor Magheru Sorina-șef secție în aceste momente de grea încercare, pricinuite de decesul soțului său, și transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace. (1037)

 

* Cu adâncă tristețe, ne luăm rămas bun de la cel care a fost pentru noi un prieten și un medic dedicat,
dr. CĂLIN MAGHERU.
În aceste momente de grea încercare, gândurile noastre de compasiune se îndreaptă către familia sa: părinţi, soţie, copii, soră, socri. Vă suntem alături, vă împărtășim suferința și ne rugăm să găsiţi puterea de a merge mai departe, păstrând vie memoria unui om minunat. Bunul Dumnezeu să îl odihnească în pace! Adina, Livia şi Ghiţă Bandici.

 

* Suntem alături de familia Magheru în greaua încercare a pierderii soțului, tatălui și fiului lor, colegul nostru,
Dr. CĂLIN MAGHERU.
Sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Dr. Cornel Popa și colectivul secției Ortopedie II.

 

* În fața unei tragedii familiale neașteptate și nedrepte, când îți pierzi fiul la vârsta deplinei maturități fizice și profesionale
dr. CĂLIN MAGHERU,
prietenilor noștri de o viață Doina și Paul nu găsim cuvintele potrivite pentru a le transmite condoleanțe, alături de puterea de a trece peste încercarea vieții lor. Ana și Mihai Drecin.

 

* Suntem alături de familia îndurerată la dispariția fulgerătoare a celui care a fost
dr. CĂLIN MAGHERU.
Odihnească-se în pace! Fam. Almași. (1039)

 

* Împietriți de durere la aflarea veștii trecerii în neființă a fiului distinşilor profesori Paul și Doina Magheru,
medicul CĂLIN MAGHERU,
suntem alături de familia îndoliată în aceste momente de nemărginită suferință. Nu există durere mai mare, decât aceea a părinților care își conduc copilul pe ultimul drum. Plecarea sa lasă un gol imens în inimile tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit. Ne plecăm cu respect și profundă compasiune și împărtășim durerea familiei greu încercate. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei greu încercate să-i dăruiască putere pentru a trece peste această durere incomensurabilă! Fam. prof. Minodora și Mihai Vlasin.

 

* Colegiul Medicilor Bihor anunță cu tristețe decesul fulgerător al domnului

dr. MAGHERU CĂLIN ADRIAN (51 ani),

medic primar ortoped, asistent universitar la Catedra de Chirurgie, Facultatea de Medicină și Farmacie, Universitatea Oradea. Domnul dr. Magheru Călin Adrian, născut în 6 iunie 1974, a fost absolvent al Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca în 1998. Medic primar ortopedie și traumatologie din 2011. Competență în chirurgie artroscopică din 2010. Doctor în medicină din 2008. Master în 2007. Și-a dedicat întreaga carieră profesională pacienților și studenților săi, reușind să impresioneze prin calm, profesionalism, empatie și umanitate peste limite. A plecat incredibil de repede dintre noi, lăsând un mare gol în urma lui. Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Suntem alături de doamna doctor Sorina Magheru, medic primar cardiolog, și de toată familia. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în lumină! Conf. univ. dr. Carmen Pantiș, președintele CM Bihor.

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer lăsând în urmă o nemărginită durere și un gol imens. A plecat prea devreme verișorul nostru iubit, Dr. Călin Magheru, lăsând în urmă numai durere și tristețe. Dumnezeu să-i dea odihna cea veșnică, iar celor rămași, tăria să treacă prin aceasta grea încercare. Sincere condoleanțe întregii familii. Verișorul Puiu cu soția Călina și nepoata Larisa cu soțul Ionuț.

 

* CĂLIN MAGHERU a plecat dintre noi, lăsând în urmă un gol imens și amintiri pe care le vom prețui mereu. Împărtășim durerea familiei și ne rugăm pentru liniștea sufletului său. Drum lin spre stele, Călin! Fam. Tămășan Nicolae.

 

* Un ultim și pios omagiu pentru CĂLIN MAGHERU. Gândurile mele sunt alături de întreaga familie îndurerată. Dumnezeu să-l aibă în pază! Ciobanu Valeria.

 

* Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei Magheru pentru pierderea celui care a fost fiu, soț și tată, CĂLIN MAGHERU. Veșnică lui pomenire! Fam. preot Nicolae Cobzaș.

 

* Odată cu tine, CĂLIN, pleacă și o parte din lumea frumoasă a copilăriei noastre. Îți vom purta amintirea în suflet mereu. Sincere condoleanțe familiei îndoliate! Tămășan Anca, Fam. Tămășan Vlad și Nicoleta.

 

* Împărtăşim durerea profesorilor şi mentorilor noştri, prof.univ. Paul şi Doina Magheru, şi a colegei noastre, lect.univ. Denisa Igna, la pierderea tragică a fiului şi fratelui iubit, dr. Călin Magheru. Le transmitem întreaga noastră compasiune şi sincere condoleanţe. Colectivul Departamentului de limba şi literatura română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea din Oradea.

 

* Colegii de la Facultatea de Litere, Universitatea din Oradea, exprimă sincere condoleanțe la aflarea veștii despre ireparabila pierdere suferită de foștii noștri profesori, Doina și Paul Magheru. Vă suntem alături în aceste momente de profundă încercare, pricinuită de trecerea fulgerătoare la cele veșnice a fiului dumneavostră, Călin.

Dumnezeu să îi dea odihnă veșnică și să aducă alinare întregii familii!.

 

* Dragă Denisa,

Suntem cu tot sufletul alături de tine și de întreaga familie în această încercare nespus de grea.

Odihnă veșnică fratelui tău! Colegii de la Departamentul de limba și literatura franceză-germană. Facultatea de Litere.

 

* Cu tristețe în suflete, ne luăm rămas bun de la nepotul și verișorul nostru, Călin Magheru, plecat spre cele veșnice mult prea devreme. Dumnezeu să îl odihnească în pace și să ne aducă mângâiere, tuturor celor îndurerați.

Mătușa Maria, verișoara Alina, împreună cu familia.

 

* Suntem alături de colega noastră doamna Florina Firez, Șef serviciu resurse umane SCJU Bihor, în aceste clipe de grea încercare, la despărțirea de iubitul ei tată, domnul

GHEORGHE FIREZ,

90 ani. Sincere condoleanțe! Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în lumină! Colectivul Clinicii ATI I SCJU Bihor, medic șef conf. univ. dr. Carmen Pantiș.

* Cu nespusă durere în suflet ne despărțim de iubita noastră mamă, soacră, bunică și străbunică, 
RUXANDA HENCI,  
de 94 de ani. Nu te vom uita niciodată. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 4 aprilie 2026, ora 12.00, de la Capela Hașaș. Dumnezeu să-ți vegheze somnul de veci. Fiica Șita, ginerele Mișu, nepotul Tudor cu soția Ancuța și strănepoatele Sofia, Anastasia și Maria. (1035)

 

* Suntem alături de colegul nostru Urzică Sorin, în aceste clipe grele, la despărțirea de iubita sa mamă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanțe și compasiune transmitem familiei îndoliate. Colegii de serviciu de la CAS Bihor.

 

Cu durere în suflete, ne luăm rămas bun de la draga noastră mamă, soacră, bunică și cuscră

IONICI ANA,

83 ani, după o lungă și grea suferință. Stâlpul va avea loc duminică, ora 16.30, la Capela Orășenească, iar slujba de înmormântare, luni, 6 aprilie 2026, ora 12.00, la Capela Hașaș. Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică! Fiica Dana, ginerele Tavi, nepotul Cristi și cuscra Mărioara.

 

*Suntem alaturi de prietenii noștri Voica, Dana și Cornel  în marea durere pricinuită de trecerea la Domnul a mamei lor dragi,

 prof. Maria Ile,

 de care ne vom aduce cu drag aminte. Dumnezeu să o odihnească cu sfinții în Rai! Dr. Luminița Șipos și Ing. Cristian Șipos.

 

COMEMORĂRI     

* Timpul se scurge dar rămân amintirile, lacrimile, durerea în suflet acum la împlinirea celor şase ani de când dragul nostru soț, tată, bunic şi străbunic
DIMITRIE CACIORA
a plecat în Împărăţia Cerurilor. Dragostea cu care ne-a înconjurat a rămas vie în inimile noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet bun! Familia în veci nemângâiată.

 

* Trecerea tăcută și indiferentă a timpului nu poate șterge durerea și tristețea ce ne-a cuprins în urmă cu 23 de ani, când, într-o zi de vineri, 4 aprilie 2003, ne-a părăsit fulgerător, plecând la cele veșnice, dragul nostru tată și bunic,
plt. adj. (r.) PETRE COCHIOR.
Amintirea lui va rămâne mereu în inimile noastre. Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică în Împărăția Sa. Fiica Mariana și nepotul Darius.

 

* Păstrându-i neștearsă amintirea, aducem un pios omagiu de dragoste și recunoștință scumpului nostru soț, tată, bunic și socru
FLORIAN PURDA,
din Alparea, de la al cărui deces se împlinesc, în 5 aprilie, 24 de ani. Dumnezeu să-l odihnească și să-l aibă în paza Lui. Familia.

 

*  3 aprilie 2023 este o zi de amintire cu profundă tristețe și iubire în amintirea soțului de o viață și a tatălui
TRAIAN DEMETER,
plecat fulgerător dintre noi. Dumnezeu să vegheze odihna sufletului său bun în Împărăția Sa cerească. Familia. (1036)