DECESE

* Tristețile mari precum iubirile mari sunt tăcute. Iubirea și tristețea noastră prind glas doar în tentativa de a alina durerea unui magician în arta cuvântului, Decanul Facultății de Litere - Universitatea din Oradea, eruditul profesor univ. dr. Ioan Derșidan. Compasiune pentru pierderea sufletului pereche!

Distinsa doamnă profesoară

ALEXANDRINA DERȘIDAN

de un devotament aparte, întrupat în triada soție - mamă - bunică. În drumul spre Eternitate sigur va veghea din Înalturi asupra familiei pe care a adorat-o! Requiescat in pace! Întreaga noastră gratitudine pentru suportul moral, înțelepciunea consilierii în momentele de cumpănă. Regretăm că în aceste vremuri neprilenice nu i-am spus ce mult o prețuim! Prof. univ. dr. Mariana Morgovan, lector univ. dr. Mihaela Ogășanu.

 

* Cu tristeţe nemărginită în suflete ne despărţim de dragul nostru prieten,

UCU SĂLĂJAN.

Nu te vom uita niciodată! Gândurile noastre de alinare şi mângâiere se îndreaptă spre întreaga familie, căreia îi transmitem sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Fam. Marcel, Monica şi Leon Mateiaş. (4226)

 

* Cu profundă durere în suflete ne luăm rămas bun de la dragul nostru prieten,

UCU SĂLĂJAN.

Nu te vom uita niciodată! Sincere condoleanţe familiei îndurerate! Dumnezeu să-i vegheze liniştea de veci. Cristina Bondar cu familia. (4225)

 

 

* În aceste vremuri tulburi, când moartea seceră fără milă, un brad înalt și frumos, măcinat de o cumplită suferință, s-a stins tăcut și liniștit, aşa cum a trăit toată viața. Drum bun printre stele către o lume mai bună și mai dreaptă, dragul nostru cumnat și unchi,

TRAIAN LEAH,

din Ștei. Suntem alături de sora, cumnata, mătușa și nepoții noștri. Transmitem întreaga noastră compasiune familiei îndoliate. Eugen, Adrian și Onita Ungur.

 

* Cu profundă durere în suflet vă anunțăm decesul scumpei noastre mame și bunici

prof. MARIA PRADA.

Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 13 noiembrie 2021, ora 13.00, la Capela Hașaș din Oradea. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Fiul Paul Cristian Prada cu familia. (4221)

 

* Cu adâncă tristețe în suflet îmi iau rămas bun de la cea care a fost soția mea iubită,

MARIA PRADA,

o FEMEIE de aleasă omenie, credincioasă, bună și iubitoare. Drum lin spre cer, draga mea! Soțul Aurel Prada. (4222)

 

* Suntem alături de colegul nostru, Paul Cristian Prada, la durerea pricinuită de pierderea mamei sale dragi

MARIA PRADA. 

Sincere condoleanțe familiei îndoliate!  Întregul colectiv de la Cab. Av. Andrea Staicu și Loredana Șuta. (4219)

 

* Ne este greu să găsim cuvintele potrivite, acum, când am aflat că fiinţa atât de dragă ţie, a plecat pentru totdeauna. O lumânare aprinsă şi gândurile noastre sunt alături de tine, dragul nostru coleg, Paul Prada. Sincere condoleanţe! Colegii Mihai Cociuba, Florentina Popovici, Marius Malița și Ruxandra Gavra. (4220)

 

* Totul va fi mult mai greu, după ziua în care ființa dragă și apropiată sufletului colegului nostru Paul, mama sa, 

MARIA PRADA,

a plecat la cele veșnice. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să mângâie sufletele celor rămași în lacrimi, tristețe și îndurerați de tragica despărțire. Dumnezeu s-o ierte și să-i primească sufletul în grădina Sa! Membrii UNPIR Filiala Bihor. (4218)

 

* Un suflet bun s-a ridicat la cer, o inimă bună a încetat să mai bată. Ne exprimăm profunda compasiune, în aceste momente de tristeţe şi suferinţă, împărtăşim durerea colegei noastre, Zoriţa Milian, la despărţirea de dragul ei tată,

IULIAN BALACIU.

Dumnezeu să îl odihnească în pace! Colectivul Clinicii ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, medic şef dr. Negrău Marcel. (4224)

 

* Cu adâncă durere și tristețe, anunțăm trecerea la cele veșnice a celui care a fost

DUMITRU NICOLAE BUTA

de 60 ani. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, în satul Bicaci, la ora 13.00. Familia îndurerată.

 

* Cu adâncă durere, anunțăm trecerea la cele veșnice a celei care a fost

MARIANA BURJA,

de 77 ani. Înmormântarea va avea loc în 16 noiembrie 2021, ora 14.00, din Capela Haşaş. Ramona și Sebi.

 

* Draga noastră bunică,

MARIANA BURJA,

te vom păstra mereu în suflet. Nu te vom uita niciodată! Nepoții Andrei și Alexandru.

 

* Suntem alături de nepoata şi verişoara noastră dragă, Monica şi fiicele Alexandra, Andreea, în cele mai grele clipe când îl conduc pe ultimul drum pe soţul şi tatăl iubit,

SORIN POPA.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l primească în Împărăţia Sa! Mătuşa Maria Sas cu soţul Florian şi copiii Marius, Lioara, Livia şi Adela.

 

 

COMEMORĂRI

* Etern omagiu de prețuire, dragoste și neuitare la șase ani de la trecerea în veșnicie a dragului nostru soț, tată, bunic și socru,

ing. IOAN MICOVSCHI,

fost director general la Chimprestor S.A. Oradea. Dragostea lui rămâne veșnic în inimile noastre. Ne amintim zilnic de chipul și vorbele înțelepte, de sfaturile bune și de umorul cu care ne-a înconjurat! Pentru tot îi vom fi mereu recunoscători și-i vom cinsti memoria. Recunoștință celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte! Dumnezeu să-i dăruiască odihna binemeritată. Familia. (578) 

 

* Durerea, tristețea și un dor profund ne copleșesc și acum la 6 ani de la despărțirea de bunicul nostru drag,

ing. IOAN MICOVSCHI.

Sufletele noastre păstrează vie amintirea dragostei și dedicării sale. Ne-a fost alături în clipe de bucurie și tristețe. Ne vom aduce aminte cu prețuire și respect de dragostea fără margini și de grija pe care ne-a arătat-o de-a lungul copilăriei și adolescenței noastre. Te vom iubi mereu și ne vom închina în fața înțelepciunii tale. Lumina veșnică să-ți vegheze somnul de veci. Nepoții: Sergiu și Paula. (579)

 

* Cu inima îndurerată ne vom aminti de tine. În urmă cu 11 ani un suflet minunat, plin de dragoste soțul și tatăl,

IOAN VĂDEAN,

s-a stins din viață lasându-ne cu lacrimi în ochi, multă durere în suflete și un dor adânc. Nu te vom uita niciodată! Veșnic te purtăm în sufletele noastre! Fiica Olimpia și soția Irma. (4113)

 

* Azi, 11 noiembrie, se împlinește un an de când a plecat de lângă noi dragul nostru tată, socru și bunic

IONEL-IULIUS SASU.

Odihnește-te în pace suflet blând! Vei fi mereu în inimile noastre. Fiii Cosmin și Adrian, cu familiile.