Decese - Comemorări
ANA POPA,
în vârstă de 90 de ani, din sat Calea Mare (Barcuri). Dumnezeu să-i dea parte de odihnă veşnică. Înmormântarea va avea loc în data de 22 septembrie, ora 13.00, în sat Barcuri. Copiii Popa Florian cu familia, Popa Ioan cu familia, Mocan Zorica, cu familia. (1226)
* Suntem alături de colegul nostru Birta Valentin, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a bunicului. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii de la Restaurantul Hotelului Termal. (1222)
* Ne despărţim cu durere de fostul nostru camarad şi prieten,
Gl. mr. (r) DUMITRU ROMAN,
Un general cu respectul pentru familie şi prieteni, sociabil şi cu datoria îndeplinită faţă de Armata Română şi patrie. Sincere condoleanţe întregii familii. Fam. gl. Mr. (r) Bordei Ion. (1220)
* Ne alăturăm din tot sufletul durerii familiei domnului
general DUMITRU ROMAN,
preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război din judeţul Bihor, plecat mult prea repede dintre noi. Demnitatea, onoarea şi omenia îl fac de neuitat tuturor celor care l-au cunoscut. Atotputernicul să-l odihnească, iar familiei toată compasiunea noastră şi sincere condoleanţe. Văduva col. Sima Lya - cu Sorin şi Doina. (1221)
* Onor distinsului
Gl. (r) DUMITRU ROMAN,
preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război, care a trecut în eternitate. A postat sufletul şi puterea în slujba poporului şi a ţării. S-a îngrijit cu dăruire de veterani şi văduvele de război. A iubit cu pasiune ţara şi armata cu deviza Patrie, Onoare, Demnitate. Dumnezeu să-l odihnească. Col. (r) v.r. Crişan cu familia. (1224)
* Suntem alături şi împărtăşim durerea fam. col. (r) Cozmiuc Mihai, la trecerea la cele veşnice a iubitului lor tată, socru şi bunic,
GHEORGHE BLAGĂ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. col. (r) Barna Gavril. (1227)
* Omul de înaltă ţinută morală şi profesională care spre marea mea bucurie a fost o bună bucată de vreme şi prietenul meu
gen. mr. (r) DUMITRU ROMAN
a plecat într-o lume mai bună şi mai dreaptă. Sentimentul onoarei, a demnităţii şi a respectului faţă de semeni rămân pentru mine un model. Odată cu regretul despărţirii veşnice de tine, dragul meu
ROMICĂ,
transmit sincere condoleanţe soţiei Elena şi fiului Marius. Dumnezeu să te odihnească în linişte şi pace. Pavel Mercea. (586)
* Suntem alături de familia greu încercată, la despărţirea pentru totdeauna de iubitul lor soţ şi tată
gen. mr. (r) DUMITRU ROMAN.
Odihnească-se în pace! Sincere condoleanţe familiei. Fam. Costa Gheorghe şi Durgheu Adrian. (541)
* Suntem alături de familia,
gen. bg. (r.) DUMITRU ROMAN.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi să-i ierte toate păcatele. Asociaţia Ofiţerilor în Rezervă din S.R.I. (546)
* Ne vom aminti mereu de cel care a fost un om de o mare valoare a societăţii
gen. mr. (r.) DUMITRU ROMAN.
Dragă Lena şi Marius cu prietena Mihaela, suntem alături de voi acum, când îl conduceţi pe ultimul drum pe soţul şi tatăl voastru. Dumnezeu să-l odihnească şi să-i fie ţărâna uşoară. Lazăr Firuţa cu familia, din Oradea. (566)
* Trecerea la cele veşnice a distinsului şi bunului nostru camarad şi prieten
gl. dv. (r.) DUMITRU ROMAN,
ne-a produs o puternică durere şi profunde emoţii în sufletele noastre. Om cu o vastă cultură generală politică şi militară, a parcurs cu rezultate deosebite toate treptele şi funcţiile militare până la cea de consilier M.Ap.N. aducându-şi un aport deosebit la întărirea armatei noastre.Transmitem distinsei sale familii cele mai sincere condoleanţe, iar lui să-i dea Dumnezeu odihnă veşnică. Gl. dv. (r.) Mihai Corneliu Lungu, col. (r.) Andrei Sava. (568)
* Cu profundă durere am aflat de trecerea din această viaţă a bunului prieten
general (r.) DUMITRU ROMAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Condoleanţe familiei. Teodor D. Drăjan. (584)
* Cu durere în suflete, ne despărţim de dragul nostru unchi
general maior în rezervă DUMITRU ROMAN.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe întregii familii. Nepotul Olău Lucian cu soţia Marioara şi fiul Lucian. (577)
* Împărtăşim tristeţea familiei îndoliate, în aceste momente grele pricinuite de pierderea celui care a fost
general maior (r.) DUMITRU ROMAN.
Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Ministerul Afacerilor Interne Filiala Bihor. (548)
* Un ostaş nobil şi integru de înaltă probitate profesională şi morală
gen. mr. (r.) DUMITRU ROMAN
preşedinte al A.N.V.R. - filiala Bihor, pe care a servit-o cu pricepere şi devotament, a plecat în veşnicie lăsând în urmă imaginea luminoasă a fiinţei şi faptelor sale, exemple demne de urmat. Fie-i ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată. Familiei: gând creştinesc de îmbărbătare, mângâiere şi alinare. Dr. ing. Nicolae Cucu, veteran de război, colaborator apropiat al preşedintelui. (589)
* Anunţăm cu durere şi tristeţe în sufletele noastre moartea bunicii,
MARIA ŞANTA,
din Girişu de Criş. Înmormânatrea va avea loc duminică, 22 septembrie 2013, la capela din comună, ora 13.00. Dormi în pace, suflet bun! Nepoţii Emil şi Călin cu familiile. (557)
* Suntem alături de colegii noştri Lia şi Iosif Antonescu, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui şi socrului drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii de la firma Rufind S.R.L. Oradea. (556)
* Suntem alături de finii noştri Lia, Iosif şi Cosmin Antonescu, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui, socrului şi bunicului drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Naşii Ruff Doina, Laci şi Sebastian. (555)
* Cu inimile îndurerate anunţăm trecerea în veşnicie a scumpei noastre soţii, mame şi bunici,
MARIA POP,
de 80 ani. Înmormântarea are loc azi, 21 septembrie 2013, ora 13.00, în Cimitirul din Oarţa de Jos, Maramureş. Dumnezeu s-o odihnească! Profund îndureraţi: soţul Cornel, fiul Liviu Pop, soţia Aurelia, nepoţii Bogdan cu soţia Monica, Tudor cu Alina. (562)
* Suntem alături de cumnatul nostru Liviu Pop şi soţia Aurelia, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a mamei sale,
MARIA POP.
Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Familia Tor Gavril, Ioana şi Cristi. (563)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer. Cu durere în suflete ne luăm rămas bun de la dragul nostru frate,
IOAN MIHOC DUDAŞ,
din Ştei. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sora Minerva Brânduşan, cu familia, din Aştileu. (574)
* Cu durere în suflete, ne luăm rămas bun de la fratele nostru
IOAN MIHOC DUDAŞ,
din Ştei. Va rămâne veşnic în amintirea noastră. Sora Lola Bodnar cu familia, din Franţa. (575)
* Cu multă durere în suflete anunţăm încetarea din viaţă a dragii noastre mame şi bunici,
AURELIA SANA,
în vârstă de 82 ani. Vei rămâne mereu în sufletele noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace! Înmormântarea are loc azi, 21 septembrie 2013, ora 13.00, în localitatea Livada de la nr. 481. Fiica ta iubită Ana cu soţul Florin şi copiii Lidia şi Florinel Corde.
* Împărtăşim durerea verişoarelor Anişoara, Bujor, Petrică şi Vasile, împreună cu familiile lor, acum când se despart de iubita lor mamă şi bunică,
AURELIA SANA.
Dumnezeu s-o binecuvânteze şi să o odihnească în pace. Sincere condoleanţe, din partea cumnatei Matilda cu copiii Ionică, Florica, Viorel, Cornel, Iuliana, Maria şi Ovidiu cu familiile lor. (571)
* Cu adâncă durere în suflete anunţăm trecerea la cele veşnice a mult iubitului meu frate,
IOAN MICLĂU,
la vârsta de 83 ani. Înmormntarea are loc azi, 21 septembrie 2013, ora 13.00, în comuna Hidişelu de Sus. Dumnezeu să te odihnească în pace. Din partea fratelui Miclău Petru şi soţia Maria, nepotul Petrişor cu soţia Silvia. (570)
* Un suflet bun s-a ridicat la cer lăsând în urmă tristeţe şi regrete. Veşnice amintiri în memoria unchiului nostru
IOAN MICLĂU.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Nepoata Mărioara cu familia. (585)
* Sincere condoleanţe naşilor noştri fam. col. (r.) Cozmiuc, când se despart de bunul lor tată, socru şi bunic,
GHEORGHE BLAGĂ.
Fam. Fărcaş Mircea. (576)
* Cu lacrimi în ochi şi profund îndureraţi anunţăm trecerea la cele veşnice a fratelui drag
CONSTANTIN HERMAN
şi rugăm pe bunul Dumnezeu să-l aşeze în Împărăţia Sa. Odihnă veşnică. Fratele Florin, soţia Elena, fiicele Dorina şi Adina cu familiile lor. (579)
* Ne despărţim cu durere în suflete de cel care a fost fratele meu drag
CONSTANTIN HERMAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sora Elisabeta. (580)
* Cu durere în suflet mă despart de fratele meu drag
CONSTANTIN HERMAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sora Elena. (581)
* Cu adâncă durere în inimile noastre anunţăm trecerea la cele veşnice a fratelui şi cumnatului nostru drag,
IOAN MENŢE,
din satul Cîrpeştii Mari. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cu durere în suflet, fratele Gheorghe, soţia Viorica cu familia. (589)
* Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea veşnică odihnă verişorului şi unchiului
preot CONSTANTIN SĂLĂGEANU.
Suntem alături de soţia Florica şi copiii Florian, Mădălina şi Emanuel. Verişorii Kuji Francisc şi Viorica, nepotul Felix cu soţia Raluca şi verişoara Angela. (592)
* Dumnezeu să-l primească în Împărăţia Cerurilor pe verişorul nostru
preot CONSTANTIN SĂLĂGEANU.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Verişoara Nicoleta cu soţul Viorel şi verişorul Ionel cu soţia Raluca. (593)
* Împărtăşim durerea colegului şi prietenului nostru Sorin Dan David, acum când se desparte de draga lui mamă. Sincere condoleanţe. Clubul Lions Oradea. (591)
* Trecerea timpului adânceşte dorul şi durerea din sufletele noastre, acum când se împlinesc 7, respectiv 8 ani de la plecarea pe drumul fără întoarcere a dragilor noştri părinţi, socri, bunici şi străbunici,
MĂRIOARA
şi
din Livada de Bihor. Pentru dăruirea şi iubirea cu care ne-aţi crescut şi educat, veţi rămâne veşnic în sufletele noastre. Ne rugăm la bunul Dumnezeu să vă dea odihna binemeritată şi să vă aşeze de-a dreapta Sa, între aleşii Săi, iar noi păstrăm cu sfinţenie amintirile dragi. Nu vă vom uita niciodată iubiţii noştri părinţi. Parastasul va avea loc duminică, 22 septembrie 2013, la Biserica din Ioşia Nord. Fiica Rodica şi fiul Ghiţă cu familiile lor.
* Se împlineşte un an de când ne-a părăsit fratele nostru iubit
GYORGY VILHELM.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sora Margareta Gal şi fraţii. (496)
* A trecut un an de când ne-a părăsit buna noastră soră, cumnată şi mătuşă, MARIA DRINGA.
Suntem alături de voi ca şi în urmă cu un an, dragă Cornelia şi Tăşica. Dorul după cei dragi pe care îi pierdem este greu, ştim că pentru voi dorul de mama voastră este şi mai mare şi mai greu. Îi vom păstra amintirea veşnică. Fratele Bortiş Gheorghe, cumnata Elena, nepoţii Marin şi Valentin cu familiile lor. (549)
* Mereu prezent în gândurile noastre, retrăim cu aceeaşi durere în suflet, ziua despărţirii în urmă cu 3 ani de iubitul nostru tată, socru şi bunic cel care a fost,
VASILE URDEA.
Vom aprinde mereu o lumânare şi-L rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihna binemeritată. Fiul Florin, nora Monica şi nepoatele Roxana şi Cristina. (554)
* Cu aceeaşi durere în suflete, tristeţe şi duioase amintiri comemorăm împlinirea a 6 luni de la decesul celei care a fost mamă, soacră şi bunică,
MARIA CRIŞAN.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. În veci îndureraţi: fiul Valer, nora Elena, nepoata Irina, strănepoata Roberta. (561)
* Au trecut 3 ani de tristeţe şi dor de când ne-a părăsit soţul, tatăl, socrul şi bunicul nostru drag,
FLORIAN PETRUŞ
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Floriţa, fiica Viorica, ginerele Florian, fiul Nelu, nora Nicoleta şi nepotul Nicuşor. (1194)