Ziua Eroilor Neamului, potrivit tradiției românești, este sărbătorită în sfânta Zi a Înălţării Domnului, iar la Ştei, ca în toată țara, acest eveniment a avut loc joi, 28 mai.

În contextul situației de alertă, din cauza pandemiei de coronavirus, joi, 28 mai, în curtea bisericii din centrul orașului Ștei, s-au aflat un număr restrâns de persoane pentru a cinsti cu mult respect memoria eroilor căzuți pe câmpurile de luptă pentru credință, libertatea și întregirea neamului. Evenimentul s-a constituit într-un moment deosebit de sobru și a debutat printr-o slujbă de pomenire, oficiată de preoții locali Gheorghe Tal și Adrian Suciu. Dacă în alți ani locul acestui eveniment era plin, acum doar 15 persoane au fost prezente, în prim plan fiind ec. Marius Cioară, viceprimarul orașului Ștei, împreună cu referentul Casei de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei, Marius Dușe. După oficierea slujbei religioase, Marius Cioară și Marius Dușe au depus o coroană de flori, din partea Primăriei și a Consiliului Local Ștei, lângă crucea pe care sunt trecute numele localnicilor care și-au pierdut viața pentru libertatea neamului. Chiar într-un cadru restrâns fiind, ceremonia a adus dovezi ale recunoștinței pentru jertfa supremă a străbunilor, dar și regrete că măsurile de distanțare socială, stabilite prin ordonanțele militare, nu au permis organizarea unei manifestări pe măsura Zilei Eroilor Neamului, despre care, în câteva cuvinte, a vorbit ec. Marius Cioară, viceprimarul orașului Ștei, în speranța că în viitor, ca și până acum, de altfel, această zi aparte din viața poporului nostru va fi marcată așa cum se cuvine la poalele Munților Apuseni.