11 Noiembrie, zi cu triplă semnificație pentru locuitorii orașului Aleșd. Este ziua când cu 100 de ani în urmă, la 11 noiembrie ora 11,00, s-a semnat armistițiul care a pus capăt primului război mondial.

Este ziua când cu 15 ani în urmă, la 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie în teatru de operațiuni din Afganistan, sublocotenentul post mortem Iosif Silviu Fogarași, primul militar român mort în cadrul operațiunii „Enduring Freedom” din Afganistan. Este ziua când a fost decretată „Ziua Veteranilor”, când sunt comemorați toți eroii militari căzuți în luptele împotriva teroriștilor în teatrele de operații. Cu acest prilej în cimitirul orășenesc din Aleșd, unde își doarme somnul de veci eroul militar slt.p.m. Iosif Silviu Fogarași, a avut loc o ceremonie militară. Ceremonia a fost condusă de Lt. Pal Adrian comandantul garnizoanei Oradea. După întâmpinarea persoanelor oficiale și prezentarea onorului de către detașamentul de onoare, la mormântul eroului s-a ținut un moment de reculegere, după care preoții din Aleșd au oficiat o slujbă religioasă de pomenire. Lt. Pal Adrian a prezentat o scurtă biografie a lui Iosif Silviu Fogarași, din care spicuim: „În luna iulie 2003 s-a înrolat voluntar în contigentul român din cadrul operației Enduring Freedom în teatrul de operații Afganistan. În 11 noiembrie 2003, în timp ce se afla într-o misiune de patrulare în zona Spin Buldak, din sudul Afganistanului, împreună cu alți militari din cadrul Batalionului 151 „Războieni”, primul transportor amfibiu din coloană, în care se afla militarul, a fost atacat cu foc de armă de către insurgenți talibani. În urma atacului militarul a fost împușcat mortal. Militarul a fost înmormântat în data de 14 noiembrie 2003 în cimitirul din localitatea Aleșd. A fost avansat post mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Virtutea militară în grad de Cavaler cu însemn de război. I-a fost acordat titlul de „cetățean de onoare” al orașelor Aleșd și Oradea. „În cadrul ceremoniei au luat cuvântul Ioan Todoca primarul orașului Aleșd și general de brigadă Vasile Creț. Domniile lor au evocat evenimentul comemorativ din 11 noiembrie cu referire la eroul militar din Aleșd și au transmis condoleanțe familiei veșnic îndurerate. Un moment emoționant la reprezentat festivitatea de depunere a coronelor de flori la mormântul eroului. Pe fondul muzical „presărați pe-a lor morminte” au depus coroane Primăria orașului Aleșd, Garnizoana Oradea, UM 02000 Buzău cu locație Oradea, MAI Poliția Aleșd, Liceul Teoretic „Constantin Șerban”, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman”. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare.