Cea mai pertinentă recunoaştere a prestigiului, a poziţiei de înalt profesionalism dobândită de SSI vine de la serviciile de informaţii ale altor state. Fiecare dintre acestea căuta să-i obţină sprijinul şi colaborarea.

Ca director al SSI, Mihail Moruzov preluase sub control, încă din 1927, rezidenţa britanică la Bucureşti, căreia îi permitea să lucreze, dar rapoartele către Intellingence Service erau mai întâi citite şi exploatate la Bucureşti şi apoi la Londra. În mod similar, a facilitat infiltrările de agenţi peste Nistru, efectuate de francezi şi britanici, cu condiţia de a i se pune la dispoziţie o copie a tuturor materialelor obţinute de aceştia. Agentura creată de el se întindea în Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia. Dar şi în ţară. Reţeaua creată la Târgu Mureş a rămas nedescoperită pe tot timpul ocupaţiei horthyste şi mai trimitea încă informaţii la începutul anilor '50.
Secretarul lui Moruzov declara că şeful lui află cele "discutate cu uşile închise în Sovietul Comisarilor Poporului" în legătură cu România. Un ofiţer de informaţii american, venit în misiune în România, imediat după actul de la 23 August 1944, afirma că dosarele SSI "conţineau cea mai grozavă culegere de date despre sovieticii din toată Europa, cu excepţia dosarelor găsite în Germania".
În lumea spionajului, dacă nu eşti potent, nimeni nu vrea să stea de vorbă cu tine. La vremea respectivă, SSI era deosebit de apreciat, atât pe plan intern, cât şi în străinătate şi ajunsese, la un moment dat, un fel de punct central către care se îndreptau serviciile secrete ale altor state, fiecare căutând să-i obţină bunăvoinţa, sprijinul ori colaborarea. SSI efectua schimb de informaţii cu serviciile similare din Cehoslovacia, Polonia, Jugoslavia, Finlanda şi chiar Japonia! Direct sau prin colaboratorii săi de maximă încredere (lt. col. Gheorghe Petrescu şi maiorul Constantin Ionescu), Moruzov a stabilit contacte directe cu serviciile de spionaj din Franţa, Anglia, Italia şi Germania. Cea mai strânsă legătură a fost cu Abwehr-ul german. Renumele de care se bucura Moruzov şi instituţia pe care o conducea în străinătate rezulta şi din faptul că a fost singurul şef al unui serviciu de informaţii cu care amiralul Canaris s-a întâlnit. Chiar la Bucureşti. La întâlnirea cu ceilalţi omologi delega cel mult un adjunct. Cu Moruzov a discutat probleme delicate din relaţiile bilaterale (de exemplu, problema legionarilor refugiaţi în Germania), s-au schimbat informaţii despre dispozitivele militare sovietice. Redutabilul Abwehr nu avea, în URSS, o reţea de valoarea celei a SSI. Partea germană a oferit o listă de agenţi sovietici în România. La Galaţi a fost recrutat Laszlo Luica, cel care sub numele de Vasile Luca avea să devină ministru de Finanţe şi membru în Biroul Politic al P.C.R. În schimb, SSI a informat Abwehr că este permanent penetrat informativ de spionajul sovietic.
Colaborarea cu serviciile de informaţii franceze a fost un fiasco. În retragerea lor precipitată din faţa trupelor germane, serviciul de spionaj al Franţei a pierdut, în gara Charite sur Loire, un vagon de tren cu arhivă secretă. Studiind documentele capturate, germanii şi-au dat seama de colaborarea românilor cu francezii în spatele aliaţilor germani. Mai mult ca sigur că acesta a fost motivul pentru care amiralul Canaris, când a vizitat din nou România, la 8 septembrie 1940, nu a intervenit pentru salvarea lui Moruzov, care fusese arestat de generalul Ion Antonescu.
S-ar putea spune că Moruzov a jucat la două capete. Depinde din ce punct de vedere sunt privite lucrurile şi să nu uităm că şi conducerea politică a ţării oscila. Dar, mai presus de orice, pentru SSI şi şeful ei nu aliaţii reprezentau suprema valoare, ci ţara şi interesele ei.
Prezentând toate acestea, nu trebuie să alunecăm pe panta idealizării. Atât personal, cât şi serviciul pe care l-a creat şi condus, au comis şi erori, practic, inerente în munca de informaţii. Incontestabil, însă, în cazul SSI, balanţa înclină cu putere de partea realizărilor.
La 6 septembrie 1940, din ordinul generalului Ion Antonescu, Mihail Moruzov este arestat, împreună cu adjunctul său, Niky Ştefănescu, şi încarcerat la penitenciarul Jilava. Instituţia a ieşit de sub tutela Armatei şi s-a subordonat nemijlocit şefului statului. În masacrul de la Jilava, din noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, comis de o echipă de legionari, a fost asasinat şi Moruzov.
Generalul Antonescu avea profunde resentimente în legătură cu cel care, considera el, făcea şi desfăcea jocurile oculte de la Palat. Moruzov adunase un dosar compromiţător despre general, cel care l-a urmărit şi după moarte. Acesta a încercat să distrugă imaginea de erou, de profesionist, de martir al celui care ridicase spionajul românesc în rândul elitei mondiale. Într-un clasament neoficial, întocmit la nivelul anului 1936 de către Organizaţia Europeană a Poliţiştilor, SSI ocupa un onorant loc şapte în ierarhia celor mai valoroase servicii de informaţii ale timpului. Pe 15 noiembrie 1940, generalul Ion Antonescu l-a numit în fruntea SSI pe Eugen Cristescu, care a reuşit un dans pe muchie de cuţit. A mai reuşit performanţa să nu implice instituţia în jocurile politice şi şi-a protejat cadrele prin reguli foarte stricte. Spre exemplu, era "complet interzis ca un salariat să se intereseze de situaţia celuilalt".

Sub şefia lui E. Cristescu, SSI a avut de luptat cu 11 organizaţii de spionaj germane care activau în România, cu cele bulgare şi maghiare. A reuşit performanţa să intre în posesia informaţiei privind ziua şi ora la care aviaţia americană va bombarda Ploieştiul (1 august 1943). Cu o săptămână înainte ca acest bombardament să aibă loc...