Tradiții, biodiversitate și comunitate în inima sitului Natura 2000 - „Noi și Natura” la Vadu Crișului
Timp de două zile, comuna Vadu Crișului a devenit centrul unei sărbători dedicate naturii, tradițiilor și comunității locale, prin evenimentul „Noi și Natura”, desfășurat chiar în inima sitului Natura 2000 Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului. Manifestarea, organizată de Primăria Comunei Vadu Crișului, a adus împreună localnici, turiști, elevi și specialiști, într-un cadru care a îmbinat armonios patrimoniul natural cu cel cultural.
Târg de produse tradiționale și experiențe pentru copii
Duminică, 14 septembrie, atmosfera din noua zonă de campare a fost animată de un târg de produse tradiționale și gusturi autentice locale. Vizitatorii au descoperit și au putut achiziționa miere naturală, pălincă, produse de patiserie, ceramică albă unică în România și lactate de casă – o adevărată incursiune în tradițiile gastronomice ale zonei.
Pentru cei mici, evenimentul a oferit experiențe educative și recreative. Sub îndrumarea doamnelor muzeograf Erika Posmoșanu și Adina Pop, specialiste în biodiversitate din cadrul Secției de Științe Naturii a Muzeului Țării Crișurilor, copiii au participat la ture ghidate în natură, descoperind speciile de plante, copaci și habitatele protejate ale Defileului Crișului Repede. Elevii din Vadu Crișului, însoțiți de prof. Florin Mălai și prof. Adrian Bradea, au aflat de la reprezentantele Muzeului Țării Crișurilor povești despre bogăția florei și faunei locale, iar activitățile au fost completate de jocuri și concursuri tematice atât în descoperirea plantelor, păsărilor sau animalelor ce habitează în areal, cât și în legătură cu viziunea de viitor a tinerilor pentru comuna Vadu Crișului. La final, copiii au primit materiale promoționale, realizate special pentru acest eveniment, precum și diplome de participare, ca recunoaștere a implicării lor.
Masă rotundă și sesiune științifică dedicate biodiversității
Ziua de luni, 15 septembrie, a adus împreună profesori, consilieri locali, reprezentanți ai ONG-urilor, alături de primarul Dorel Cosma și viceprimarul comunei, Ioan Hașaș, într-o masă rotundă și sesiune științifică. Discuțiile au vizat importanța conservării biodiversității și rolul comunității locale în protejarea patrimoniului natural al Defileului Crișului Repede – Pădurea Craiului.
Un proiect pentru natură și comunitate
Evenimentul „Noi și Natura” face parte din proiectul „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crișului Repede - Pădurea Craiului – etapa II” și are ca obiectiv principal promovarea valorilor naturale și culturale ale zonei.
„Ne bucurăm să vedem comunitatea implicată și turiștii atrași de bogățiile naturale și tradițiile locale. Conservarea biodiversității nu este doar o responsabilitate, ci și o oportunitate de a dezvolta turismul sustenabil și de a transmite generațiilor viitoare respectul pentru natură”, a subliniat Dorel Cosma, primarul comunei Vadu Crișului.
Astfel, Vadu Crișului a reușit să îmbine, timp de două zile, aroma tradițiilor, frumusețea naturii și forța comunității, oferind un exemplu de bune practici în promovarea patrimoniului local și protejarea mediului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.