Încă din primăvară, vulcaniștii beiușeni, coordonați de profesoara Claudia Buran și Consiliul Școlar al Elevilor, inițiau o campanie caritabilă pentru Noel, un băiețel din județul nostru, cu grave probleme de sănătate.

Printre acțiunile de atunci se numărau strângerea de fonduri intitulată sugestiv „Borcanul lui Noel” sau postarea pe YouTube a unor înregistrări din spectacolele și concursurile susținute de elevii vulcaniști, cu scopul de a obține bani din vizionarea acestor materiale.

Duminică, 12 iulie, Colegiul Național „Samuil Vulcan” a găzduit un nou eveniment dedicat susținerii cauzei lui Noel: târgul caritabil organizat la sala de sport a renumitei instituții de învățământ beiușene. Printre organizatorii evenimentului de duminică am regăsit-o pe profesoara Claudia Buran, care ne-a oferit detalii despre acesta. Interlocutoarea noastră a declarat că Noel avea nevoie, inițial, de două milioane de dolari americani, sumă care a fost strânsă printr-o intensă campanie la nivel național și chiar dincolo de hotare – Statele Unite ale Americii și Europa (Republica Moldova sau Ungaria), de unde au venit donații – numai că, din cauza stării de sănătate a lui Noel, suma trebuie suplimentată cu patru sute de mii de dolari. În aceste condiții, membrii grupului de suport „Licitații pentru micuțul Noel” au decis organizarea de astfel de târguri, întâi în Bihor, apoi la Satu Mare, Cluj-Napoca și chiar în Capitală.

La Beiuș, organizarea târgului a fost posibilă prin implicarea fără rezerve a membrilor Asociației „Avram Iancu”, printre care se numără și Claudia Buran. După cum sublinia aceasta, asociația menționată a asigurat – prin participarea voluntarilor din rândul membrilor și punerea la dispoziție a materialelor igienico-sanitare necesare – atât derularea activității într-un cadru legal, cât și respectarea normelor de distanțare socială pe tot parcursul desfășurării târgului caritabil.

Prezent, firește, la evenimentul de duminică, Viorel Ianc, președintele Asociației „Avram Iancu” Beiuș, a făcut un bilanț succint al acțiunii caritabile dedicate lui Noel. Pentru început, interlocutorul nostru a ținut să mulțumească tuturor beiușenilor generoși, care au donat bani sau diverse produse, în vederea vânzării (articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, jucării, biciclete, trotinete, calculatoare, cărți, plante ornamentale, preparate culinare și dulciuri), precum și celor peste o sută de voluntari, din cadrul asociației pe care o conduce, implicați pe toată perioada derulării acțiunii caritabile, de la etapa colectării produselor expuse și până la desfășurarea târgului propriu-zis.

Președintele Viorel Ianc a precizat că, în urma acțiunii de duminică, 12 iulie, a fost strânsă o sumă considerabilă: aproape 30.700 de lei, 200 de dolari americani și 286 de euro. Ținând cont că au rămas nevândute foarte multe produse, interlocutorul nostru preconizează repetarea acțiunii, până pe 10 august, dată la care Noel are nevoie de întreaga sumă de 2,4 milioane de dolari.