La 19 februarie s-au împlinit 142 de ani de la nașterea, în Hobița Gorjului, a celui care a marcat, într-o manieră unică și definitorie, sculptura universală, Constantin Brâncuși.

 

Brâncuși a fost aniversat și la Beiuș, oamenii de cultură din urbea de pe Crișul Negru dedicându-i două momente omagiale, unul organizat la Primărie și altul la sediul Clubului „Micul Beiușean”.

În holul Primăriei municipiului Beiuș, a avut loc o expoziție de fotografii cu opere brâncușiene, autorul fiind nimeni altul decât Lucian Silaghi, directorul executiv al Direcției Județene pentru Cultură Bihor. Printre invitații de onoare la această manifestare culturală am remarcat-o pe îndrăgita interpretă de muzică populară Cristiana Soreanu, și ea gorjeancă, precum marele sculptor de la Hobița. Cu această ocazie, Lucian Silaghi, plasticianul Cătălin Iagăr și primarul Petru Mlendea-Căluș au evocat personalitatea și creația lui Brâncuși, subliniind influența pe care marele sculptor român a avut-o asupra evoluției artei contemporane.

Spre seară, Clubul „Micul Beiușean” a găzduit un alt eveniment dedicat Zilei Naționale „Constantin Brâncuși”, asistența luând parte la vernisajul unei expoziții de fotografie și sculptură cu creații aparținând artiștilor locali Silviu Popoviciu, Cătălin Iagăr, Dan Daniel, Cristian Ciubotaru și Daniel Jovre. În cea de-a doua parte a manifestării, participanții au vizionat un film documentar despre viața și opera lui Constantin Brâncuși.

La final, Carmen Novac, vicepreședinta Asociației „Micul Beiușean”, a precizat că obiectivul ei și al colaboratorilor săi ține tocmai de cultivarea aptitudinilor și talentului, în domeniul literaturii și artelor, ale copiilor din urbe și din așezările învecinate.