Capitala Lombardiei, Milano, a fost punctul de întâlnire a românilor din Italia cu ocazia sărbătorii centenarului Marii Uniri, organizată de Biserica Greco-Catolică din Peninsulă pe durata a două zile, 17-18 martie.

 

Cele două zile de sărbătoare au reliefat cum nu se poate mai bine unitatea românilor, care, chiar dacă sunt departe de ţară, simt şi trăiesc româneşte, iar prin graiul lor, indiferent de locul natal din ţară, au dovedit că plaiurile mioritice sunt vii în sufletele lor. Structurată pe durata a două zile, sărbătoarea românilor a fost una plină de o încărcătură emoţională aparte, în care prezenţa unor personalităţi a dat o strălucire şi mai mare acestui eveniment deosebit din viaţa poporului nostru.

 

Conferinţă cu ocazia Centenarului

Sala San Satiro, din complexul parohial Sant Ambrogio, a fost sâmbătă seara gazda unei conferinţe organizate cu prilejul acestui eveniment unde a participat un număr impresionant de persoane. În cadrul acestui moment excepţional au avut intervenţii Liviu Zăpîrţan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Adrian Georgescu, consulul general al României la Milano, care a dat cititre mesajului ambasadorului României în Italia, Excelenţa Sa domnul George Bologan, care din cauza unei situaţii nefavorabile nu a putut ajunge la întâlnire. În mesajul ambasadorului s-au regăsit şi cuvintele preşedintelui României, Klaus Iohannis, cu ocazia acestui eveniment.

Prof. doctor academician Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, a avut o amplă expunere despre Marea Unire de la 1918, iar pe această temă prof. doctor Cesare Alzati, de la Universitatea Catolică Sacro Cuore din Milano, a avut o intervenţie prin care şi-a manifestat simpatia, dar şi cunoştinţele despre poporul român. PSS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, a subliniat rolul exponenţial pe care l-a avut Biserica Greco-Catolică Română atât în 1918, cât şi în anii premergători, printr-o activitate spirituală şi culturală în rândul românlor din Transilvania. Imnul Naţional, cântat de orădeanul Ovidiu Lazăr, împreună cu toată asistenţa, a făcut ca spiritul românesc să fie simţit la cele mai înalte cote, chiar departe de ţară. Îmbucurător este faptul că la acest moment semnificativ au participat şi reprezentaţii cultelor majoritare româneşti, ortodox, greco-catolic şi romano-catolic.

 

Momente de unitate şi rugăciune

Duminică, aproximativ 800 de români au fost prezenţi la Bazilica Sant’Ambrogio, unde a fost săvârşită Sfânta Liturghie cu ocazia pelerinajului anual al românilor greco-catolici din Italia, de această dată la Milano, ţinânând cont şi de importanţa Centenarului Marii Uniri. Slujba a fost oficiată de PSS Virgil Bercea, împreună cu un sobor de preoţi. La începutul Sfintei Liturghii credincioşii români au primit salutul arhiepiscopului de Milano, Mons. Mario Delpini, care şi-a dorit foarte mult să fie în mijlocul românilor, chiar dacă agenda dânsului este una foarte încărcată. În cuvântul de învăţătură, episcopul a menţionat reîntoarcerea la unele valori prin respect, prin eleganţă, învăluite de puterea credinţei, în care crucea şi rugăciunea dau un sens profund vieţii. Ambasadorul Zăpîrţan, în salutul său, a cerut românilor să rămână uniţi în acţiuni şi simţiri. Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Italia, Excelenţa Sa George Bologan, în cuvântul său plin de entuziasm a specificat printre altele că „Fiecare român este un ambasador, în primul rând, un amabasador care să ofere celorlalţi exemplul onoarei, al responsabilităţii şi al demnităţii”. La acest eveniment, un aport esenţial l-a avut Parohia greco-catolică din Milano, păstorită de părintele Robert Popa, care a făcut posibil ca acest eveniment să fie unul pregătit la înălţimea evenimentului sărbătorit, toate detaliile fiind foarte bine puse la punct. Momentul de dumincă s-a încheiat printr-o bucurie comună trăită împreună la o agapă frăţească pe care pelerinii au avut ocazia să o împărtăşească.

Din Milano,

Ionel POPA