La cumpăna dintre ani, în Duminica ajunului sărbătorii „Nașterii Domnului Iisus Hristos”, glasul colindătorilor salontani a vestit bucuria faptelor bune săvârșite în iubirea și grija față de copiii orfani ai Centrului special de plasament de la Cighid.

 

Complexul muzeal „Vatra Satului Românesc”, situat în Parcul „Regina Maria” din Salonta, a devenit, prin tradiția locului, centrul cultural de referință al activităților caritabile, social-umanitare și filantropice organizate, an de an, de inimoasele gazde Rodica, Ioan și Răzvan Sala.

Momentele premergătoare acțiunii umanitare „Colindăm cu fapte din iubire copiii orfani de la Cighid” au adunat în Parcul „Regina Maria” din Salonta sute de binefăcători care au îmbrățișat cu bucurie mesajul „Dar din dar se face Rai!”. Cu toții au fost răsplătiți duhovnicește, prin Concertul de Colinde susținut de grupul de colindători al Parohiei Ortodoxe Salonta I (preot paroh Ionel Chira), grupul de colindători al Parohiei Ortodoxe Salonta II (preot paroh Mircea Vinter), grupul de colindători al studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Oradea, grupul de colindători de la Grădinița „Toldi” (grupa mare - educatoare Rodica Igna și Narcisa Brânduș).

Astfel, pragul dintre anii 2018 – 2019 a fost trecut și de „Caravana iubirii pentru copiii orfani de la Cighid”, formată din zeci de familii de salontani inimoși care au încărcat peste 25 de mașini cu daruri pentru copii, de la alimente, jucării, dulciuri, fructe, prăjituri și îmbrăcăminte, până la un frigider nou-nouț.

Bucuria celor 50 de copii aflați în grija personalului specializat de la Centrul de plasament de la Cighid a fost nemărginită. În îmbrățișări pline de afecțiune, copiii orfani și-au exprimat prin cuvinte de mulțumire și lacrimi de bucurie emoția reîntâlnirii cu marea familie de „părinți” venită din Salonta. Copilașii au colindat împreună cu oamenii de omenie vestea bună a Nașterii Pruncului de Dumnezeu pe acest pământ.

Familia Ioan și Rodica Sala, sufletul acestor gesturi de iubire și dăruire devenite tradiție în Salonta, au adresat cu dragoste și respect un mesaj public: „Ne-am bucura nespus dacă oricare dintre Dumneavoastră ați încerca, măcar o dată în viață sau măcar o dată într-un an plin de binecuvântări, acest sentiment unic de a fi colindați și de a colinda cu inima și fapta alături de copiii orfani de la Cighid și de oriunde în lume. Aceste mici suflețele nevinovate sunt lipsite de căldura părintească, dar ne sunt lăsate în grijă de Dumnezeu nouă, tuturor oamenilor binecuvântați cu familii, tocmai pentru a ne încerca inima și credința. Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toți cei care, ani la rând, au fost alături de noi în tradiționalul Colind în fapte de iubire de la Cighid”.

Printre oamenii cu suflet mare din Salonta, altruiști dedicați „Caravanei iubirii pentru copiii orfani de la Cighid”, s-au numărat Paul Achiței, Cornelia Blaje, Valeriu Boeriu, Ioan Budău, Camelia Buștea, Ramona Buz, Mihai Cristea, Florica Husăsan, Dragoș Husăsan, Mădălina Husăsan, Kertmegi Irina, Adrian Leucuța, Elena Pilșu, Gheorghe Marcu, Maria Nan, Ancuța Nan, Florica Neaga, Olimpia Neagrău, Viorica Negruț, Lia Sala, Ioan și Rodica Sala, Răzvan Sala, Viorel Sala, Ioan Stana și alții.

Organizatorii evenimentului caritabil mulțumesc și colindătorilor care au pus în valoare harul primit de la Dumnezeu – preacucernicilor preoți parohi prof. Ionel Chira, Mircea Vinter, Florin Marius Buștea, Nicolae Sabău, Ciprian Matei, profesoarelor Victoria Maria Chira, Rodica Igna, Narcisa Brânduș, precum și studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea.