Atmosferă de mare sărbătoare la orele amiezii vineri, 15 iunie, pe ulițele satului Săldăbagiu Mic, aparținător comunei Căpâlna, dar mai ales la Căminul Cultural, fosta școală veche, unde s-au întâlnit, după o jumătate de secol, într-un cadru organizat, absolvenții clasei a opta din această localitate.

Liniștea cotidiană a localnicilor a fost plăcut „deranjată” de oaspeții care au dat curs invitației făcute de generația de absolvenți ai clasei a opta din 1968, care s-au reunit pentru prima oară într-un cadru organizat, chiar în ziua de 15 iunie, când, în urmă cu 50 de ani, au ascultat împreună ultimul clinchet al clopoțelului.

Emoții, curiozitate și fericire

Emoția, curiozitatea, dar mai ales fericirea revederii au fost primele aspecte ale acestei zile extraordinare din viața foștilor absolvenți, toți cu „ghiocei la tâmple”, dar care au dorit să dea impresia unor reflexe „agere”, ca la ultima lor oră de școală. Câțiva dintre ei s-au mai întâlnit în cursul anilor trecuți, dar sporadic, deoarece drumurile vieții i-au purtat înspre alte zări, iar câteva din exclamațiile revederii, prin porecla fiecăruia - precum „Oare tu ești Mișu Sandru Brușului” sau Viorica Poiti, dar și tu Ionea Ruzi, dacă ne întâlneam în altă parte, oare ne cunoșteam?” - au fost sugestive că timpul și-a pus amprenta asupra fiecăruia.

Clopoțelul a sunat din nou

În fosta școală veche, azi Cămin Cultural, la ora 12.00, elevul de serviciu Mihai Popa a făcut ca sunetul clopoțelului să fie auzit din nou de câțiva absolvenți ai clasei a opta din generația 1968, alături de câțiva profesori și de dirigintele lor. Dirigintele clasei a opta din acea perioadă, prof. Viorel Jurcan, a citit catalogul de la catedra care s-a transformat într-un adevărat prezidiu, la care au mai luat loc, pe lângă prof. Delia Borza, directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Căpâlna și foștii profesori de acum 50 de ani, Cornel Durgheu,  Dora Carțiș, Nicolae Carțiș, preotul paroh Ioan Tirpe, care a ținut o slujbă de mulțumire și binecuvântare, dar și viceprimarul comunei Căpâlna, Iuliana Dan, împreună cu secretara Primăriei, Livia Cornelia Birău. Din cei 22 de absolvenți au răspuns prezent 12: Ioan Ban (cu porecla Ioanea Lii), Viorica Buna (Viorica Poiti), Veturia Dărăban (Turica Deichi), Gheorghe Faur (Ghițu Niculai Vechi Vasalii), Crăciun Gălășel (Crăciunea Petri Toli), Mina Iova (Mina Petri Haiului), Doina Popa (Doina Petri Brușului), Mihai Popa (Mișu Sandru Brușului), Gheorghe Sferlea (Ghițu Petruchi Toderuți), Veturia Sferlea (A Vasalichi Zamfirii), Ioan Todea (Nelu Ruzi), Mihai Zbârcea (Mihăița Teodorichi), alți doi fiind bolnavi, Viorica Iova și Veturia Toda, ceilalți opt plecând mai devreme la cele veșnice, pentru care s-a ținut un moment de reculegere, ca și pentru profesorii decedați.

Amintirile depănate au fost deliciul tuturor

Ora de dirigenție a durat de fapt 120 de minute, în care fiecare elev și-a expus momente din viața personală, profesională, depănând însă și cele mai picante amintiri de pe băncile școlii. Profesorii lor au urmat exemplul și fiecare, rând pe rând, după ce și-a depănat aspecte din viața personală, au „revenit” la momentele trăite alături de absolvenți în urmă cu peste 50 de ani, „căutând” în arhiva personală cele mai hazlii întâmplări, dar și analizând evoluția fiecărui elev în parte.

„Elevul de serviciu”, un personaj aparte

Această zi memorabilă, cu siguranță pentru fiecare, a fost posibilă plin implicarea consistentă a lui Mihai Popa, „elevul de serviciu” într-o zi aparte, care a găsit toate metodele, împreună cu încă câțiva colegi după cum afirma în alocuțiunea expusă, pentru ca după o jumătate de secol să se revadă într-un mod organizat. „Mulțumim tuturor persoanelor care au onorat cu prezența acest eveniment deosebit din viața clasei noastre, profesori, soți sau soții ale colegilor, preotului paroh, altor invitați, dar și autorităților locale, chiar și primarului comunei Căpâlna, Ioan Gheorghe Vid, cu toate că nu a participat. La viitoarele alegeri, indiferent cine va rămâne pe funcții, doresc ca oficialitățile locale să aibă o deschidere înspre toți locuitorii comunei, fiind aproape de doleanțele lor. Profit de această ocazie să mulțumesc din suflet, evident împreună cu colegii mei, cotidianului Crișana care a fost alături de noi, fiindu-ne de un real sprijin prin articolul publicat (în luna martie – n.r.), dar mai ales prin nominalizarea fiecărui absolvent cu porecla personală, care ne-a ajutat foarte mult în găsirea colegilor. Faptul că și această întâlnire va fi mediatizată este un moment de bucurie pentru noi toți, care dorim să avem următoarea întâlnire peste cinci ani, una în care cu siguranță colaborarea va fi la fel. Doresc să aduc mulțumirile colegilor pentru ajutorul dat la această întâlnire în sectorul administrativ-gospodăresc a consătenelor noastre Rodica Iova (A Petri Haiului) și Turica Gîda (A Linii)”, a afirmat, pentru Crișana, Mihai Popa, absolventul generației 1968 din Săldăbagiu Mic, care a părăsit, alături de colegii lui, fosta clădire a școlii cu speranța că peste cinci ani se vor revedea... din nou.