Evenimentul „Straiță plină”, definit de organizatori drept „târg de bunătăți, meșteșuguri și voie bună”, a adunat sâmbătă, 24 septembrie, numeroși bihoreni în locul numit „Între Râuri”, de la intrarea în Roșia dinspre Beiuș.

Cea de-a zecea ediție a Târgului „Straiță plină” a fost organizată de Asociația „Orizont Verde” Roșia, Primăria Comunei Roșia, Consiliul Județean Bihor, Centrul de Cultură al Județului Bihor, Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor, Agenția de Management al Destinației Bihor, Televiziunea Favorit și TTV Oradea, beneficiind de sprijinul financiar al Consiliului Județean Bihor și al Destinației de Ecoturism Pădurea Craiului.

Peste 30 de producători din comuna Roșia și Depresiunea Beiușului au oferit participanților la târg bunătăți provenite din gospodăriile proprii, o altă atracție reprezentând-o atelierele de meșteșuguri și artizanat. Detalii ne-a oferit chiar Angela Szabo, reprezentanta Asociației „Orizont Verde”:

„Ne bucurăm foarte mult că am putut să creștem, pas cu pas, încet, și uite că a trecut timpul și am ajuns la a zecea ediție! Ne bucurăm că încă avem aceiași oameni frumoși cu care colaborăm de zece ani, că ne vin producători noi, că începe să se mărească familia noastră, a „Straiței pline”. Ne bucurăm că s-au menținut atelierele, că astfel se păstrează tradiția în anumite meșteșuguri și că mai avem oameni care ne pot învăță arta țesutului, a împletitului nuielelor, a cojocăritului, a torsului sau a confecționării fluierelor. Sunt niște elemente atât de importante din ADN-ul nostru comunitar încât ne bucurăm că încă avem ce să arătăm publicului care vine la târgul nostru. Avem 16 ateliere: zece fac parte din categoria celor tradiționale, iar celelalte sunt de handmade, outdoor și de jocuri și interacțiune cu copiii. Principalele produse comercializate sunt preparatele realizate, în mod tradițional toamna, în gospodăriile sătenilor, cum ar fi zacusca, dulceața, gemul, murăturile, pe lângă care avem și sarmale, produse din carne de porc, plăcinte cu specific local, clătire, de toate avem!˝

Și în acest an, programul Târgului „Straiță plină” a cuprins un spectacol artistic, la reușita căruia au contribuit ansamblurile folclorice „Dor Șuncuian”, „Muguri și mlădițe de tezaur” al Casei de Cultură Beiuș, „Codrenii Bihorului” din Roșia și „Mugurelul”, format din studenți ai Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, precum și îndrăgiții soliști de muzică populară Veta Biriș, surorile Mariana și Simona Tomele, Remus Bondar și Alex Pop-Zărăndean. Finalul manifestării a fost unul pe măsură, pe scenă urcând trupele „Graiu” și „Iarba fiarelor”.

În calitate de gazdă a evenimentului, primarul Remus Moțiu, îmbrăcat în straie țărănești adecvate momentului, ne-a prezentat scopurile Târgului „Straiță plină”:

„Scopul acestei manifestări este acela de a veni în sprijinul producătorilor locali, oferindu-le un spațiu unde să-și poată valorifica produsele pe care le realizează în gospodăriile proprii. Pe de altă parte, promovăm comuna, potențialul său turistic și economic, dar și tradițiile locale”.