Într-o epocă în care „modernismul” a pătruns puternic și în mediul rural, influențând modul de viață și comportamentul tradițional, s-a renunțat la cele mai importante simboluri ale poporului român, care ne individualizează ca popor, creația populară, folclorul cu toate formele și mijloacele de manifestare.

 

Idea globalizării, înțeleasă greșit de mulți dintre noi, nu exclude istoria și cultura unui popor, ci din contră, ele reprezintă simboluri naționale care ne individualizează într-o construcție europeană modernă. Trebuie să se știe că poporul român își are rădăcinile în istoria străbună și își trage seva din pământul în care au trăit și s-au jertfit apărându-l moșii și strămoșii noștri. De aceea prin cunoașterea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor strămoșești, confirmăm apartenența la acest popor, la o civilizație bimilenară, care ne onorează. Pornind de la aceste percepte, transpuse în realitățile satului modern, vizualizăm dispariția preocupărilor celor a căror menire este legată de a promova și conserva frumoasele tradiții și obiceiuri cultural-folclorice, care sunt apreciate și cunoscute în toată lumea. Un exemplu în acest sens îl reprezintă ia românească care a devenit un brand de țară, reprodusă și purtată cu mândrie de femeile din toată lumea. Putem adăuga dansurile populare și costumul popular în ansamblul său. Dacă mai există astfel de manifestări populare tradiționale în mediul rural, acestea se datorează unor inimoși și pasionați dascăli care descoperă și promovează folclorul autentic. Unul dintre acești „apostoli” ai folclorului românesc, care, prin pregătirea profesională, pasiune și dragoste pentru tezaurul culturii populare, autoritate câștigată în comunitate, este prof. Maria Ardelean, din comuna Tileagd. În cei aproximativ 40 de ani de slujire cu devotament a culturii a reușit să descopere minunate nestemate din folclorul local, pe care le-a transpus artistic, prezentându-le publicului larg. Culegător, creator, scenarist și regizor, prof. Maria Ardelean este un „factum totum” pentru activitatea cultural-artistică din comuna Tileagd. A înființat și conduce  Asociația și Ansamblul folcloric „Cununa de pe Criș”, care funcționează cu sprijinul Primăriei Tileagd. Ansamblul folcloric are în componența sa mai multe formații artistice: formație de dansuri populare, grup vocal folcloric, recitatori, grup al horitoarelor, soliști vocali și instrumentiști și, nu în ultimul rând, o trupă de teatru popular nescris. Este meritoriu faptul că a reușit să strângă în jurul său circa 100 de artiști amatori de toate vârstele, copii, părinți, bunici, a căror prezență pe scenă confirmă perenitatea folclorului și transmiterea lui din tată în fiu. Apariția în spectacole a devenit o mândrie pentru artiștii amatori, apreciată cu aplauze, diplome și premii la festivaluri, concursuri sau evenimente ocazionale. Vitrina cu trofee și diplome vorbește de la sine de valoarea câștigată de-a lungul existenței sale de peste 30 de ani și de numele pe care îl poartă cu mândrie, „Cununa de pe Criș”. Menținerea în activitate a acestor formații se realizează prin spectacole în deplasare sau în comună. Au fost create și tradiționalizate sărbători ale folclorului local, alcătuindu-se un calendar specific, în care autenticul și tradiționalul sunt prezente începând cu ornarea sălii, costumația și momentele din program. Un astfel de spectacol, purtând denumirea simbolică de „Spectacolul verii” ajuns la ediția a doua, s-a desfășurat duminică, 2 iulie, în căminul cultural din Tileagd. A fost o trecere în revistă a formațiilor ansamblului, pentru menținerea lor în activitate. În program au evoluat: Grupul vocal folcloric, care a interpretat cântece autentice din culegerile și creațiile prof. Maria Ardelean: Dragu-mi-i prunu cu prune; Ce stai bade supărat; Suflă vântu  prima mea; Place-mi jocu, ardă-l focu; Crișule ce vii la vale; Pădurea de lângă satu; Crâșmărița; Ieșiți oameni buni din casă; Gată-te mireasă bine, (din obiceiurile de nuntă). Din spectacol n-a lipsit Grupul horitoarelor, soliștii vocali și dansurile populare. Remarcăm numărul mare de soliști vocali cu reale calități vocale: Natalia Bakro, Patricia Rus Alb, Casian Mihuț, Alina Tărău, Denisa Meșter, Maria Sturz, Florin Rus Alb la fluer, Roxana Buzle, care a fost și prezentatoarea spectacolului. Aplaudați de public au fost și Maria Sturz, care a recitat o poezie populară cu caracter satiric, creată de ea, precum și Nicolae Petruț, care a citit două poezii din creațiile sale. Dansatorii au interpretat: Dansul fetelor, Burzucanul, Dans fecioresc, precum și o suită tradițională de pe Valea Crișului Repede. Luncan, Sălăjan și Mânânțălu. Un spectacol reușit în mijlocul verii, apreciat cum se cuvine de spectatorii prezenți. Ne întrebăm retoric: merită prof. Maria Ardelean o recompensă din partea comunității pentru întreaga și fructuoasa sa activitate? Noi spunem cu toată convingerea că merită titlul de Cetățean de Onoare al comunei Tileagd. Ce ziceți, d-le primar?