Continuă lucrările la cele patru platforme pentru depozitarea deșeurilor din județul Bihor, care se construiesc în Aleșd, Beiuș, Marghita și Salonta.

Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că stadiul fizic al proiectelor din cele patru localități este cuprins între 30 și 35%. Până în prezent s-au efectuat lucrări de împrejmuire a spațiilor dedicate platformelor și turnarea asfaltului. Valoarea totală a ofertei câștigătoare este 4.661.514,73 lei, fără TVA.

În plus, vor fi construite alte 12 centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în orașele Valea lui Mihai și Săcueni, precum și în comunele Sântandrei, Tinca, Ceica, Oșorhei, Tileagd, Vadu Crișului, Bratca, Popești, Sânmartin și Sânnicolau Român. Platformele se află în faza elaborării studiului de fezabilitate.

Consiliul Județean Bihor finanțează construirea și dotarea platformelor. Primăriile vor asigura condițiile necesare exploatării acestor centre de colectare separată a deșeurilor și vor crea regulamentul prin care acestea vor putea deservi și alte unități administrativ-teritoriale. Fiecare cetățean va putea depozita, cu titlu gratuit, pe o perioadă de minim 3 ani. Toate cele 16 platforme vor fi finanțate cu fonduri europene.