O maşină a fost cuprinsă de flăcări în cursul nopții de joi spre vineri.  Autoturismul se afla într-o parcare de pe strada Herculane din municipiul Marghita, fumul degajat pătrunzând în balconul unui apartament situat în apropiere, al cărui proprietar a semnalat evenimentul prin Sistemul Unic 112.

La fața locului a fost mobilizat un echipaj al Detașamentului de Pompieri Marghita, însă, până la sosirea acestuia, în mai puțin de 5 minute de la primirea apelului, un pompier militar din cadrul aceleiași subunități, aflat în timpul liber și care locuia în apropiere, a intervenit cu un stingător, împiedicând dezvoltarea arderii și propagarea flăcărilor la un alt autoturism aflat în imediata proximitate. Pompierii miltari au stins incendiul în câteva minute, pagubele fiind semnificativ limitate. În urma producerii evenimentului, provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric, au ars capitonajul capotei, farul și bara față din partea stângă a autoturismului.