La doar cinci zile distanță după Festivalul de colinde creștine de la Aleșd, din biserica „Nașterea Sfântului Ioan, Biserica „Adormirea maicii Domnului” din Lugașu de Sus şi preotul paroh Valentin Borbel au găzduit un alt festival de colinde, activitate cuprinsă în proiectul „Valori, tradiții și obiceiuri – comorile sufletului românesc”.

Proiectul inițiat și coordonat de prof. Angela Bungău de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Oradea se află la ediția a doua, fiind demarat cu trei ani în urmă, mai întâi la nivel județean, iar în ultimii doi ani la nivel regional, cu participarea unei instituții partenere din republica Moldova, Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Chișinău. Scopul proiectului în sine este „cunoașterea, valorificarea obiceiurilor și tradițiilor autentice din diferite zone ale țării, prin respectarea, practicarea și transmiterea lor generațiilor actuale și viitoare”. Și cine poate să facă acest lucru mai bine decât ei, elevii, tineri și frumoși, cărora încercăm să la insuflăm dragostea față de obiceiurile și tradițiile poporului în care s-au născut, de meleagurile natale, portul popular, dar și sărbătorile care ne aduc în suflete atâta bucurie. „Elementele de cultură și tradițiile populare transmit valori și creează punți de legătură între generații, între tineri, bătrâni, între dascăli și elevi, între membrii unei comunități. Tradițiile, obiceiurile, portul și folclorul sunt comori inestimabile, care definesc un popor, făcându-l unic, statornic și nemuritor în ciuda scurgerii timpului”, se arată în preambulul proiectului. Ediția a II-a, din acest an, cuprinde şapte activități derulate pe întregul an școlar între octombrie 2019 și iunie 2020. Prima activitate a fost de ordin organizatoric și a constat în promovarea proiectului, înscrierea participanților, semnarea acordurilor de parteneriat, stabilirea activităților pe întregul an școlar. Cea de-a doua activitate, denumită generic „Crăciunul în sat la noi”, a fost organizată de Școala Gimnazială „Ovidiu Drimba” din Lugașu de Jos, director prof. Tecsi Francisc. Activitatea s-a desfășurat, vineri, 13 decembrie, în Biserica din Lugașu de Sus, sub forma unui festival de colinde, protagoniști fiind 130 de elevi din cele 12 școli partenere: Școala Gimnazială „Ovidiu Drimba” Lugașu de Jos, coordonator prof. înv. primar Simona Bondar; Școala Gimnazială „ Avram Iancu” Oradea, coordonator prof. Angela Bungău; Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu” Beiuș, prof. coordonator dir. adj. Daniela Rada; Școala Gimnazială nr. 1 Vârciorog, prof. coordonator director Nicolae Șaitoș; Școala Gimnazială „Aurel Pop” Oșorhei, prof. coordonator director Adrian Mohuț; Școala Gimnazială „Zelk Zoltan” Valea lui Mihai, coordonator prof. Ciprian Zapotă; Colegiul Tehnic nr. 1 Vadu Crișului, coordonator dir. adj. Ioan Ținc; Colegiul Național „Iosif Vulcan” Oradea, coordonator prof. Felicia Holhoș; Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” Beiuș, coordonator prof. Loredana Sala; Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” Oradea, prof. coordonator director Cristina Brădău; Colegiul Național „Onisifor Ghibu” Oradea, coordonator prof. Violeta Jăhăleanu; Liceul Tehnologic Sanitar „Vasile Voiculescu” Oradea, coordonator prof. Ramona Stroie. Trebuie menționată contribuția tuturor factorilor locali, Școala Gimnazială „Ovidiu Drimba” din Lugașu de Jos, primăria comunei, primar Șorban Levente, Biserica ortodoxă , preot paroh Valentin Borbel și, nu în ultimul rând, întreaga comunitate din Lugașu de Sus, care a susținut efectiv activitatea. Într-o atmosferă sărbătorească creată de grupurile de copii îmbrăcați în frumoase costume naționale, Tecsi Francisc, directorul școlii, a transmis un „Bun Venit” tuturor participanților și invitaților. Au luat cuvântul: preotul paroh Valentin Borbel, părintele protopop Simion Goga, preotul romano-catolic Kubalak Peter, Șorban Levente primarul comunei, prof. Angela Bungău, coordonatoarea proiectului, prof. Denisa Luca, metodist la Casa Corpului Didactic, și prof. Flaviu Zancu, președinte SLÎ Bihor. Vorbitorii au felicitat pe inițiatori și organizatorii activității, accentuând importanța cunoașterii și păstrării tradițiilor strămoșești de către tineri și transmiterea lor urmașilor. Apoi, timp de două ore, grupuri de colindători proveniți din cele 12 școli participante au uimit prin autenticitatea colindelor, prin glasurile cristaline și inocente ale interpreților, dar și prin costumele tradiționale din localitățile pe care le-au reprezentat. O apreciere specială merită toți profesorii coordonatori care susțin întregul proiect, contribuind la educarea patriotică a elevilor, la valorificarea tradițiilor strămoșești ca parte definitorie a identității noastre naționale. Coordonatoarea proiectului, Angela Bungău, a prezentat și celelalte activități, care se vor încheia în data de 22 mai prin concursul „Din zestrea străbunilor”, la Palatul Copiilor din Oradea. În perioada 1- 15 iunie, la Școala Gimnazială „Avram Iancu”, va avea loc activitatea de diseminare.