Elevii clasei a III-a step by step, de la Liceul Teoretic „Nicolae Jiga” Tinca, alături de părinți, sub îndrumarea învățătorilor Minodora Popa și Iuliu Orban, au avut parte de o excursie inedită: au vizitat Bucureștiul, pe parcursul unei zile.

 

Grupul de elevi și părinți a călătorit de la Aeroportul Oradea la București cu avionul, pentru mulți dintre ei fiind prima experiență de zbor. După aterizarea pe Aeroportul Otopeni, odată ajuns în București, grupul din Tinca s-a îndreptat spre Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, vizitarea acestuia fiind obiectivul principal al excursiei. Cu acest prilej, elevii au putut observa multitudinea de animale sălbatice împăiate, amplasate în mediul lor de viață, Delta Dunării, silvostepa, bioregiunea alpină, fauna Munților Carpați, fiind câteva dintre mediile de viață expuse în cadrul muzeului. 

După două ore petrecute la muzeu, copiii au vizitat sediul Guvernului, iar apoi, cu metroul, s-au deplasat la Parlamentul României, precum și în centrul istoric al Capitalei, ultimul punct al vizitei fiind Gara de Nord, de unde, cu trenul de noapte, București-Satu Mare, s-au întors la Oradea.

„A fost o experiență deosebită, unică, vremea frumoasă și buna dispoziție însoțindu-ne pe parcursul întregii zile”, ne-a mărturisit prof. Iuliu Orban.