Prin inițiativa „Let's Do It, România!”, Primăria orașului Ștei a susținut acțiunea de colectare a deșeurilor, în cadrul acțiunii „Ziua de Curățenie Națională 2022 ”, desfășurată, la finalul săptămânii trecute, în urbea de sub poalele Munților Apuseni.   

Toate drumurile celor peste 130 de voluntari șteieni au avut vineri, 23 septembrie, ca punct de întâlnire, platoul din fața Primăriei orașului Ștei, pentru a participa la o acțiune comună de ecologizare în cadrul acțiunii „Ziua de Curățenie Națională 2022”, lansată de Asociația Orașelor din România (AOR). Organizat să se desfășoare în orașul Ștei în data de 17 septembrie, evenimentul public de igienizare în regim de voluntariat a fost reprogramat pe data de 23 septembrie, din cauza faptului că activitățile nu au putut fi desfășurate la data inițială din cauza condițiilor meteorologice neprielnice. Acțiunea, organizată de autoritățile locale, reprezentate de ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul și viceprimarul orașului Ștei, a fost coordonată impecabil de Andrei Oros, consilierul primarului orașului Ștei, care a întâmpinat voluntarii pe platoul din fața primăriei, iar, după instructajul făcut, toți voluntarii au fost înregistrați și dotați cu mănuși și saci, formând echipe care au fost repartizate pe trasee bine stabilite. Activitatea propriu-zisă s-a derulat pe durata a patru ore, între 10.00-14.00, și s-a dovedit a fi una de mare responsabilitate, dar mai ales de succes, deoarece elevii, însoțiți de cadre didactice sub coordonarea profesorilor Cristian Andru (directorul CN „Avram Iancu”), prof. Viorica Mone (coordonator programe și proiecte educative la LT „Unirea”), prof. Emanuel Coroiu (directorul Șc. Gimn. „Miron Pompiliu”), prof. Simona Rengle (directoarea GPP Nr.1),  au dat dovadă de multă disciplină pe toată durata acțiunii. Un aport substanțial în derularea acestei acțiuni au avut și câțiva angajați de la SC Solceta SA, precum și de la Stația de Pompieri ISU Crișana Ștei, dar și consilierul județean Dorin Traian Boca, care, prin atitudinea sa, a „molipsit” mulți concitadini, care s-au alăturat echipelor de voluntari. Ridicarea sacilor cu deșeuri și transportul acestora a fost efectuat de către Primăria Ștei, prin serviciul Zone Verzi, în intervalul orelor 14.00-17.00. Prin această acțiune, șteienii s-au alăturat și ei miilor de bihoreni care au fost prezenți pe diferite trasee, contribuind la acțiunea „Ziua de Curățenie Națională 2022” a cărei scop a fost atins în majoritatea localităților. „Voluntariatul este o formă de participare la viața de zi cu zi a comunităților din care facem parte. Este un gest umanitar pro-bono care aduce beneficii reale atît cauzei căreia i se dedică, dar și voluntarilor ca oameni. Prin implicarea activă a tinerilor, educația civică pe care o primesc acasă și la școală este pusă în practică și consolidată. Mulțumim tuturor participanților și organizatorilor pentru implicare”, a afirmat, Iulian Balaj, primarul orașului Ștei.