Orădenii sunt invitați să cumpere produse sănătoase și naturale în cadrul Târgului Gusturilor şi al Produselor din Valea Ierului, ce va avea loc în perioada 24-25 aprilie, în Parcul Magnoliei.

Organizat de Asociația Agricultorilor din Valea Ierului, târgul doreşte, și de această dată, să promoveze produsele tradiționale din zona Valea Ierului, dar și să asigure vizitatorilor posibilitatea de a pune în coșul de cumpărături produse naturale, preparate după rețetele tradiționale. Târgul se va desfășura în Parcul Magnoliei, la 24-25 aprilie, în intervalul orar 9.00-18.00, și va găzdui zeci de meşteri populari şi mici producători agricoli, cu scopul de a promova beneficiile consumării alimentelor produse din zonă.

„Cu ocazia Duminicii Floriilor și a Sărbătorilor Pascale, asociația noastră vă așteaptă cu produse bio, uleiuri presate la rece, diferite cașcavaluri, sucuri de fructe, miere, turtă dulce, murături de casă, fructe şi legume, flori, bulbi de flori, toate sub brandul produselor din Valea Ierului”, anunță organizatorii evenimentului, menționând că târgul se va organiza cu respectarea normelor de prevenire a pandemiei.