23.05.2010

Ne-am trezit de dimineaţă şi am pornit cu Borza să vizităm câteva pavilioane din expoziţie. Am fost primii la deschiderea pavilionului Japoniei, care este construit pe un proiect interesant, având forma unui OZN.

 

În general, sau cel puţin până acum, toate pavilioanele pe care le-am vizitat abordează prezentarea generală a ţării pe care o reprezintă, combinată cu realizările şi preocupările în domeniul protecţiei mediului şi a naturii, cu prezentarea unor domenii de interes pentru ţara respectivă sau a unor domenii de vârf în care excelează. La Pavilionul Japoniei, am intrat într-o încăpere uriaşă în care se găseau mai multe display-uri pe care rulau filme de prezentare. Am intrat apoi într-o încăpere destinată proiecţiei unor filme scurte despre preocupările privind salvarea unor specii de păsări, culminând cu prezentarea unor mijloace de deplasare interesante pe bază de acumulatori, cu care o persoană se putea plimba cu lejeritate, fără efort pe distanţe medii în cadrul unei ferme sau al unei zone turistice. Pe aleile de deplasare erau prezentate preocupări şi rezultate privind obţinerea energiei "verzi". Astfel am putut vedea cum s-a pus la punct un sistem de recuperare a forţei de apăsare produsă prin deplasarea oamenilor şi convertirea acesteia în energie electrică. La sfârşit, artiştii japonezi au susţinut un scurt program artistic, o combinaţie între tradiţional şi modern. Am mai vizitat şi câteva pavilioane alăturate, Vietnamul, Laos şi Myanmar, care prezentau, pe lângă aspecte privind protejarea naturii, obiecte tradiţionale şi destinaţii turistice. (va urma)