Una dintre cele mai frumoase experiențe pe care un grup de elevi din capătul opus al țării o poate experimenta în cadrul unui parteneriat între două școli este cunoașterea celuilalt. Despre asta a fost vorba în cadrul schimbului de experiență dintre vulcaniștii din Beiuș și elevii Licelului Teoretic „Ioan Petruș” din Otopeni.

 

Se spune că experiența de viață o dobândești din trăiri personale, mai ales din trăiri alături de oameni noi, locuri, fiecare cu tradiții și cutume diferite. Scopul este de a prelua de la fiecare din cutume ce este mai bun pentru a-ți croi propria experiență de viață. La fel a fost și în cazul schimbului de experiență dintre vulcaniștii din Beiuș și elevii Liceului Teoretic „Ioan Petruș” din Otopeni. Grupul de 10 elevi de la Colegiul Național „Samuil Vulcan”, alături de trei cadre didactice, a avut ocazia de a cunoaște această parte a țării cu oameni deosebiți și ospitaieri. Vulcaniștii au avut ocazia de a face schimburi de experiență cu mulți elevi din Europa, dar prea puține prin care să își cunoască valorile propriei țări, ale celorlalte zone românești, mai apropiate sau mai îndepărtate. Primirea a fost una plină de emoție și bucurie, cunoscând un grup de dascăli foarte devotați, o conducere reprezentată de trei directoare ce manageriază un liceu mare, impresionant, foarte modern și dezvoltat și un grup de elevi prietenoși. În a doua zi a proiectului, cele două grupuri de elevi au vizitat mai multe obiective turistice din București.

„Am luat parte la un moment istoric, asistând la cortegiul funerar al Majestății Sale Regele Mihai, ce se îndrepta spre Gara Regală pentru a fi înhumat la Curtea de Argeș. Soarele a ieșit dintre nori în momentul în care corpul neînsuflețit al Majestății Sale a trecut pentru ultima dată pe lângă miile de oameni care cândva erau poporul lui mult iubit. Emoția ne-a cuprins și pe noi, vulcaniștii, onorați că am participat la un eveniment de o asemenea amploare istorică”, au povestit elevii.

Ultima zi de proiect s-a încheiat cu și mai multă emoție, după o vizită la Baza de elicoptere Băneasa.